11 măsuri pentru prevenirea coronavirusului în Focşani. Adunarile publice-interzise, competiţiile sportive-fără spectatori, spectacolele-amânate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Deciziile au fost luate marţi, 10 martie, în cadrul Comitetului local pentru situaţii de urgenţă al municipiului Focşani.

La finalul întâlnirii, Comitetul local pentru situaţii de urgenţă a Municipiului Focşani a emis HOTĂRÂREA NR. 1 privind măsurile suplimentare ce vor fi aplicate pe raza oraşului pentru combaterea noului Coronavirus, acestea fiind după cum urmează:

1. Se aprobă suspendarea activităţii în cadrul Serviciului Public Creşe din municipiul Focşani pe perioada 11-31.03.2020, cu posibilitatea prelungirii, în funcţie de evoluţia situaţiei la nivel naţional.

2. Competiţiile sportive organizate în municipiul Focşani în perioada 11-31.03.2020 se vor desfăşura fără spectatori.

3. Acţiunile culturale sau alte acţiuni ce se vor desfăşura în cadrul Ansamblului Folcloric „Ţara Vrancei”, Teatrului Municipal „Maior Gheroghe Pastia” Focşani şi Ateneului Popular „Maior Gheorghe Pastia” de pe raza municipiului Focşani se vor anula sau, în cazul în care este posibil, se vor amâna după data de 31.03.2020. În măsura în care pentru acestea au fost vândute bilete, iar spectacolele vor fi anulate se va proceda la restituirea contravalorii biletelor. Aceasta măsură va fi obligatorie.

4. La Căminul pentru persoane vârstnice din cadrul Direcţiei de Asistenţă Socială Focşani se interzice ieşirea persoanelor asistate. De asemenea, se restricţionează vizitele aparţinătorilor, acestea fiind permise doar pentru cazuri excepţionale. Persoanele admise în vizită vor declara dacă, într-o perioadă de 15 zile anterioară, s-au deplasat în străinătate şi vor avea acces în sediu echipaţi în mod corespunzător, după ce li se va verifica temperatura corporală.

5. (1) La sediul Primăriei municipiului Focşani, precum şi în toate instituţiile subordonate Consiliului local al municipiului Focşani se restricţionează accesul cetăţenilor, în perioada 11.03-31.03.2020 astfel:
a) accesul persoanelor în Primăria municipiului Focşani, precum şi în unităţile subordonate Consiliului local al municipiului Focşani se face doar în spaţiile destinate relaţiei directe cu cetăţenii;
b) pentru sediul Primăriei municipiului Focşani numărul maxim de persoane care vor staţiona în holul instituţiei va fi de 20;
c) pentru sediul serviciului de impozite şi taxe locale din strada Cuza Vodă nr. 56 numărul maxim de persoane care vor staţiona în holul instituţiei va fi de 10;
d) pentru sediul Serviciului Public Comunitar Local de Evidenţă a Persoanelor a municipiului Focşani numărul maxim de persoane care vor staţiona în holul instituţiei va fi de 10.
e) personalul din cadrul aparatului de specialitate al primarului care are relaţii directe cu cetăţenii va fi dotat cu dezinfectanţi, măşti şi mănuşi de protecţie pe care sunt obligaţi să le folosească pe toată durata programului de lucru. Dialogul cu cetăţenii va fi realizat la o distanţă de minim un metru.
(2) Personalul din cadrul aparatului de specialitate al primarului, precum şi din cadrul instituţiuilor subordonate Consiliului local al municipiului Focşani va identifica dintre persoanele care se adresează acestora pentru soluţionarea diferitelor probleme pe cele care au efectuat deplasări în afara ţării în ultimele 15 zile. Identificarea se va realiza utilizând ca instrument de lucru modelul de tabel prevăzut în anexa nr. 2 la Hotărârea nr. 5/29.02.2020 a Comitetului judeţean pentru situaţii de urgenţă Vrancea. Situaţiile cu persoanele identificate vor fi transmise Direcţiei de Sănătate Publică Vrancea zilnic, la sfârşitul programului de lucru al fiecărei instituţii.

6. Pentru persoanele izolate la domiciliu care vor fi comunicate de către Direcţia de Sănătate Publică Vrancea, vor fi efectuate anchete sociale telefonic de către Direcţia de Asistenţă Socială Focşani în vederea stabilirii situaţiei efective cu privire la existenţa posibilităţii ca un aparţinător al persoanei izolate să asigure alimentaţia, medicamentaţia şi materialele de strictă necesitate a acestuia, să monitorizeze starea de sănătate a acestuia aplicând un chestionar ce va fi transmis de către Direcţia de Sănătate Publice Vrancea. În eventualitatea în care, din ancheta socială rezultă că persoana izolată la domiciliu nu are posibilitatea de a-şi procura cele necesare, aceste servicii se vor asigura la solicitarea Direcţiei de Asistenţă Socială Focşani de către voluntarii din cadrul Societăţii Naţionale Crucea Roşie – Filiala Vrancea. Cheltuielile vor fi suportate direct de persoanele izolate, în situaţia în care nu se stabileşte altfel la nivel naţional.

7. Măsurile stabilite de Comitetul naţional pentru situaţii speciale de urgenţă prevăzute la art. 6 din Hotărârea nr. 6/09.03.2020, respectiv: dezinfecţia frecventă a habitatului mijlocului de transport la finalizarea traseului (ex. bară şi suporţi de susţinere, uşi, scaune, etc.) vor fi transmise în regim de urgenţă, în vederea punerii în aplicare, operatorilor de serviciul public de transport în regim de taxi şi operatorilor de transport public în comun.

8. Măsurile stabilite de Comitetul naţional pentru situaţii speciale de urgenţă prevăzute la art. 6, 8, 9 din Hotărârea nr. 6/09.03.2020, respectiv:
- dezinfecţia frecventă a suprafeţelor, în special în zona caselor de marcat, precum şi în alte locuri expuse (ex. cărucioare, coşuri de cumpărături, clanţe de la uşi, butoane de la lift);
- instituirea măsurilor privind evitarea aglomerării de persoane în spaţiile comerciale;
- instituirea obligaţiilor ca toate instituţiile publice şi private să asigure la toalete materiale destinate igienii personale (săpun, prosoape de hârtie, uscătoare de mâini), dezinfecţia frecventă a clanţelor uşilor, precum şi a altor suprafeţe expuse (mese conferinţe, birouri, etc.);
- instituţiile publice şi operatorii economici vor analiza şi vor dispune, în măsura posibilităţilor, desfăşurarea muncii la domiciliu pentru o parte din personal, în conformitate cu dispoziţiile art. 108-110 din Legea nr. 53/2003 privind Codul muncii, coroborate cu prevederile art. 2 din Legea nr. 81/2018 privind reglementarea activităţii de telemuncă, vor fi transmise în vederea punerii în aplicare instituţiilor publice şi agenţilor economici.

9. Măsurile stabilite de Comitetul naţional pentru situaţii speciale de urgenţă prevăzute la art. 11 din Hotărârea nr. 6/09.03.2020 respectiv: intensificarea acţiunilor preventive derulate în spaţiile publice cu aflux de persoane (cum ar fi gări, autogări, târguri, pieţe, etc.) în vederea conştientizării populaţiei cu privire la importanţa respectării măsurilor de sănătate publică dispuse vor fi transmise în regim de urgenţă, în vederea punerii în aplicare, către SC Transport Public SA, SC Administraţia Pieţelor Focşani SA, Staţia C.F.R. Focşani.

10. Pe perioada suspendării procesului de învăţământ, în unităţile şcolare se va realiza în mod obligatoriu dezinfecţia, aceasta căzând în sarcina conducerii unităţii, în colaborare cu Direcţia de Dezvoltare Servicii Publice Focşani.

11. Pe perioada 11.03-31.03.2020 în municipiul Focşani nu se va mai aviza favorabil desfăşurarea adunărilor publice.

Focşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite