Craiova: Fantomele îi bântuie pe ursarii din Căcata de Dolj

Locul este parte a comunei Cetate, dar oamenii l-au pomenit cu numele ăsta şi aşa îi spun şi azi. Cel mai vestit dintre ei, Ciucurel, povesteşte că necuratul şi-a băgat coada acolo în vremea războaielor mondiale, când au fost îngropaţi la grămadă soldaţi ruşi şi nemţi.

La câţiva paşi de primăria comunei Cetate, te duci direct în Căcata. Nu-i nicio plăcuţă care să indice asta, dar sunt poveştile oamenilor care stau acolo. Te asigură că fac parte din rasa ursarilor, „ţigani romanizaţi“, ne explică fraţii Mihaela şi Leonard Crăciun. Cât despre numele locului spun că de când sunt ei pe faţa pământului (18 ani) tot aşa îl ştiu, de Căcata. Pentru detalii ni l-au recomandat pe Sebastian Răducanu, Ciucurel cum îl strigă ei, pentru că e „ştiutor de toate“. Ciucurel mâna caprele spre casă. Avuseseră dreptate. El ştia de unde vine porecla zonei.

„Sigur că este o explicaţie. Să v-o spun“

Şi începe a povesti: „Demult erau prea multe case, presate una de alta, pe vale, în deal multe tufişuri, iar oamenii se ascundeau acolo, vă daţi seama de ce (zâmbeşte), pentru nevoi. Aşa a apărut Căcata“, zice bărbatul în vârstă de 44 ani, cel mai respectat dintre săteni.
Omul s-a arătat curios să afle cum am dat de el. „M-aţi găsit pe internet, că a pus fiu-meu poze cu mine şi cu Corbu’. Ce cal! De la el mi se zice Ciucurel“, păru că îşi răspunde singur şi continuă: „Mi-au dat nemţii o casă pe el. Eu am vândut-o şi bagabonţii mi-au furat banii. S-a ales praful. Corbu e la Stuttgart. Face patru miliarde“. 

Clocoteşte pământul de „blesteme şi minuni“

„Veniţi după mine“, a zis el. Am trecut drumul, tot un nămol, şi am urcat pe-un deal. Aflarăm că acolo a fost cândva cimitir. A făcut şi Ciucurel săpături şi a găsit „un diamant, bani de argint cu regele Carol, o sabie din Primul Război Mondial“. A trebuit să-l credem pe cuvânt, că de arătat nu a vrut să le arate, pentru că le are puse bine, într-un loc numai de el ştiut.
Bărbatul susţine că la sărbători ţâşneşte aurul din pământ, iar dacă îl atingi poţi să rămâi nenorocit pe viaţă.  Îl ia cu frică când pune piciorul pe locul cu pricina, unde e convins că sunt îngropate oase umane. „Să nu atingeţi vreun os, că muţiţi. Am păţit-o când au venit arheologi bulgari. N-am mai fost în stare să scot un cuvânt“, povesteşte Ciucurel, amintindu-şi cum se jucau în trecut copiii cu un craniu de om pe post de minge.

Trist Ciucurel...

Ş-apoi, mai e şi sărăcia din Căcata, iar Ciucurel se tot gândeşte ce să le dea de muncă oamenilor. El ştie cum să-i strunească. A mai luat nişte pământ să pună varză, îi mai ia să-l ajute cu caprele care nu-s „râsuri“, ci rasă carpatină şi albă de Banat. Este hotărât să le facă un magazin cu cele mai mici preţuri care s-au pomenit vreodată. Marele lui of e că nu mai are timp să dreseze cai, pentru el ştie că este „prim-dresor de cai al României“. Acum îl are pe Zabar, dar nu-i mai dă de cap de când i l-a speriat Lilica, nevasta lui. Până una alta vede de ţapii olandezi, de cele trei scroafe Landras şi vierul rozaliu, se străduieşte să menţină liniştea în zonă şi se ţine departe de belele.

Bântuiţi de fantome

Căcata mai are şi o poveste cu stafii şi un pârâu pe care „cum îl treci, cum crăpi“. Aşa s-ar fi întâmplat de curând cu o femeie, căreia i-ar fi ţâşnit sângele din buze  când a pus piciorul în apă. „Necuratul a nenorocit-o“, afirmă Ciucurel, adăugând că necuratul şi-a băgat coada acolo în vremea războaielor mondiale, când au fost îngropaţi la grămadă soldaţi ruşi şi nemţi. Stafiile i s-ar fi arătat chiar băiatului lui Răducanu, Răzvan. „Ăl bătrân, taică-meu, tot zicea: «Ia sama, copile, cât ai fi perdeaua s-o pui la geam». Fi-meu a dat de ea într-o noapte şi a văzut nişte oameni mici, care se plimbau stânga-dreapta“, povesteşte Ciucurel.