Cinci ani de închisoare pentru administratora care a furat banii locatarilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Fosta administratoră a fost dată în urmărire naţională după ce a furat banii locatarilor
Fosta administratoră a fost dată în urmărire naţională după ce a furat banii locatarilor

Mihaela Oprică, fostă administratoră a Asociaţiilor de Proprietari IJK şi Unirea, a fost condamnată la 5 ani de închisoare cu executare pentru delapidare. Sentinţa este definitivă.

Fosta administratoare a Asociaţiilor de Proprietari IJK şi Unirea înregistra fictiv plăţile către furnizori. Mihaela Oprică a sustras din banii achitaţi de locatari suma de 124.000 de lei. Neregulile au ieşit la iveală în anul 2009 în urma unui control. Femeia a fost condamnată la sfîrşitul lunii ianuarie la 5 ani de închisoare pentru delapidare

Judecată în alt dosar 

Mihaela Oprică mai este judecată într-un alt dosar tot pentru delapidare. A reuşit să sustragă fraudulos suma de 22.000 de lei şi de la Asociaţia de Proprietari Unirea.  

Fosta administratoră a fost obligată de instanţă anul trecut să achite suma de 124.010 lei despăgubiri civile. Mihaela Oprică a făcut recurs împotriva sentinţei, însă Curtea de Apel din Craiova i-a respins cererea la sfîrşitul lunii ianuarie. Potrivit martorilor, femeia a plecat în Moldova în anul 2009, imediat după ce s-a descoperit că a furat banii de la cele două aosiciaţii de proprietari. Inculpata a fost dată în urmărire naţională.   

Oamenii au declarat că fosta administratoră se comporta în faţa lor exemplar. „Când am aflat că a furat banii nu mi-a venit să cred. Părea un om de încredere. Am auzit că a sustras suma de 124.000 de lei şi că a fost condamnată la închisoare. Cine încalcă legeea este normal să plătească“, a spus un locatar din cadrul Asociaţiei de Proprietari Unirea. 

  

Craiova



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite