Autocar cu 60 de persoane, dintre care 49 de copii, s-a răsturnat. A fost activat planul roşu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un autocar cu 60 de persoane, dintre care 49 de copii, s-a răsturnat în dimineaţa zilei de 29 iunie, în jurul orei 2.00, între localităţile Ovidiu şi Mihail Kogălniceanu din judeţul Constanţa. Timp de două ore a fost activat Planul Roşu de Intervenţie.

UPDATE ora 9.10 Reprezentanţii Spitalului Judeţean Constanţa au transmis că „victimele din accidentul petrecut azi-noapte pe raza judeţului Constanţa sunt în stare stabilă, nu prezintă fracturi sau leziuni interne”.

Vineri dimineaţa, la ora 02.06, dispeceratul integrat ISU-SAJ (Serviciul de Ambulanţă Judeţean) a fost anunţat prin 112 de un accident rutier. Este vorba  de un autocar cu 60 de persoane răsturnat în afara părţii carosabile. Accidentul s-a produs pe DN2A în apropiere de intersecţia cu DJ228, între localităţile Ovidiu şi Mihail Kogălniceanu, judeţul Constanţa.

Poliţiştii din cadrul IPJ Constanţa au declarat că autocarul, condus de un cetăţean ucrainean, a părăsit carosabilul şi s-a răsturnat în partea dreaptă a şoselei din cauza neatenţiei la volan a şoferului. Autocarul circula pe ruta Bulgaria-Ucraina, iar toţi pasagerii erau de naţionalitate ucraineană.

La faţa locului au fost trimise de urgenţă 3 ambulanţe SMURD ( 2 de tip B şi 1 de tip C) , 10 ambulanţe SAJ ( 9 tip B si 1 tip C), o autospecială de descarcerare, 1 microbuz ( pentru transport persoane), 2 Autospeciale Transport Personal şi Victime Multiple, Autospeciala de Intervenţie la Accidente Colective si Calamităţi.

La ora 02:15 a fost activat Planul Rosu de Intervenţie care a rămas în vigoare până la ora 3:52.

Medicii au găsit 60 de persoane (49 copii şi 11 adulţi), dintre acestea au fost transportate la spital cu 2 ambulante SAJ, 3 copii şi 1 adult. Persoanele care nu au necesitat îngrijiri medicale au fost transportate la Casa de Cultură din Mihail Kogălniceanu.

Imagine indisponibilă

Conform reprezentanţilor SAJ, persoanele duse la spital au fost:
-o fetiţă de 10 ani cu traumatism cranio-cerebral
-o fetiţă de 14 ani cu traumatism lombar
-o fetiţă de 13 ani cu traumatism lombar şi toracic.

Adultul care a fost dus la spital este mama primilor 2 copii care îi insoţea.

Imagine indisponibilă

Pe aceeaşi temă:

Unui bărbat i s-a făcut rău la volan şi a intrat pe contrasens. În maşină se afla nepoţelul său

Accident la ieşirea de pe A4. O staţie GPL, în pericol de explozie

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite