UPDATE S-a votat: Primăria Techirghiol joacă la Loto. Iată numerele!
0Primarul din Techighiol, Adrian Viorel Stan, a iniţiat un proiect de hotărâre prin care consilierii locali să doneze o parte din indemnizaţie pentru a cumpăra bilete la Loto 6/49, iar eventualul câştig să fie investit în proiectele de dezvoltare a urbei.
UPDATE Ora 14.55 Primarul din Techirghiol Adrian Stan a declarat pentru Adevărul de Seară Constanţa că din 11 consilieri locali au votat favorabil proiectul 10 dintre ei. „Fiecare cosilier local a ales câte un număr cu care va juca la LOTO. Numai numărul viceprimarului nu intră, pentru că schema biletului ne permite să alegem doar nouă cifre. Numerele cu care vom juca mereu sunt: 43, 21, 9, 11, 5, 4, 19, 35, 24“, a spus primarul.
Proiectul a fost dezbătut astăzi în şedinţa de Consiliu Local şi a primit voturile consilierilor locali.
„Contez pe 11 dintre cei 15 consilieri, am discutat deja cu ei şi majoritatea au agreat propunerea", a declarat Adrian Stan înainte de şedinţa de consiliu.
Din banii strânşi din fiecare contribuţie vor fi cumpărate săptămânal bilete, iar fiecare consilier va propune câte un număr. „Biletele vor fi înregistrate şi postate pe site-ul instituţiei, astfel încât să evităm ca vreunul dintre ei să-şi însuşească premiul", a explicat primarul.
Banii câştigaţi la jocul de noroc vor cofinanţa proiectele amânate din cauza banilor.