Un fost sportiv de performanţă din Cluj ajută 32.000 de copii din toată ţara să devină viitorii medaliaţi ai României

Mircea Barna  FOTO: www.ipsr.ro

Mircea Barna, un cunoscut om de afaceri din Cluj-Napoca, fost sportiv de performanţă, este coordonatorul unui proiect naţional, numit simplu „Împreună pentru sportul românesc“, proiect în cadrul căruia s-au înscris, până la sfârşitul lui februarie, peste 32.000 de copii din toată ţara. Scopul: de a găsi talente, de a le forma şi a le oferi posibilitatea să facă performanţă, şansa de a fi viitorii medaliaţi ai României.

Mircea Barna are un CV pe care şi l-ar dori orice băiat care face sport şi care visează că, într-o zi va fi un mare sportiv.

A fost component al echipei naţionale de baschet-juniori a României, între 1967-1971, medaliat cu bronz, împreună cu echipa “Universităţii“ Cluj, în campionatele naţionale 1976-1977, 1977-1978, 1979-1980; vicecampion balcanic cu echipa naţională de baschet-juniori a României, în 1970; participant la Universiada din Bulgaria (Sofia, 1973), unde a fost declarat cel mai bun jucător al turneului; participant la zeci de turnee internaţionale, fiind de fiecare dată remarcat de către specialişti; a disputat peste 1.000 de meciuri în Divizia A de baschet; a fost declarat cel mai bun conducător de joc din campionatul de baschet al României, în anul 1977; a cucerit titlul de coşgeter al României în anul 1979: s-a numărat, în fiecare an, printre protagoniştii “Trofeului Eficacităţii“: a fost declarat cel mai bun sportiv al Clujului în anii 1979 şi 1985.

Acum este managerul fiicelor sale, jucătoarele profesioniste de tenis Anca (clasată actualmente între primele 100 din lume) şi Adriana Barna, dar şi patron al firmei de echipament sportiv „Ancada“.

Mircea Barna ne-a povestit, într-un interviu, de unde ideea acestui proiect, iniţiat de „Ancada“, şi ce urmăreşte prin proiectul „Împreună pentru Sportul Românesc“ (IPSR).

De unde ideea acestui proiect?

În 1987 am rămas împreună cu soţia mea în Germania, la Nurnberg. Un an mai târziu veneau şi fetele noastre în Germania. Anca şi Adriana făceau de doi- trei ani tenis în România şi cum aveam bani puţini, iar tenisul, cum ştiţi, este un sport „scump“, fetele au avut norocul să fie incluse într-un program lansat de firma Puma. Prin acel program toţi tinerii tenismeni din Bavaria au primit echipament gratuit, iar alte firme au preluat costurile competiţiilor sportive.

Rezultatul?
După trei-patru ani de la iniţierea acelui program, 5 din primele 8 junioare ale Germaniei erau din Bayern. Mai târziu, fiica mea Adriana a devenit vicecampioana de senioare a Germaniei la tenis de câmp, în 2000. Iar Anca a ajuns în 2001,2002 şi 2003 campioana Germaniei şi nr.1 în echipa de Cupa Federaţiei.

Mulţi ani după această întâmplare m-am „revanşat“ prin aducerea pe piaţa românească a brandului Puma, însă nu voi uita niciodată ajutorul primit la început de drum prin acel program. A ajutat mulţi copii, printre care şi pe fiicele mele.

De ce v-ati implicat in această iniţiativă?

Vreau să ajut şi eu copiii din România să practice sport, iar cei cu calităţi deosebite să poată face performanţă şi mare performanţă. Sunt sigur că mulţi copii au nevoie de sprijin. De aceea acest proiect.

Mesajul din spatele proiectului este… ?

E clar: avem nevoie de campioni! Avem talente în România, dar nu le sprijinim suficient sau, mai rău, le lăsăm să se piardă. La şcoală obţii cunoştinţe şi informaţii, după şcoală, pe terenul de sport, îţi formezi caracterul.
Proiectul vrea să demonstreze talentul românilor la sportul de mare performanţă, mai ales că noi avem un talent deosebit, aici mă refer la îndemânare, rezistenţă şi inventivitate. Aceste calităţi sunt cerute, în special, de sporturile de echipă.

În 1987, când am rămas în Germania, specialiştii români aveau un cuvânt greu de spus în sportul german: Ion Ţiriac şi Gunther Bosch la tenis de câmp, Traian Ivănescu la handbal, Firoiu la polo, Stelian Moculescu la volei, doamna Cosma la gimnastică. Aceştia erau antrenori federali, dar mai erau şi mulţi antrenori români în Germania.

Banii sunt marea problemă a sportului românesc?

Da, într-adevăr, sunt o mare problemă, asta şi din cauza mesajului unui fost prim-ministru al României care a declarat că sportul nu se află printre primele 10 priorităţi ale României. Tare aş vrea să ştiu care au fost cele 10 priorităţi!
Aceasta în condiţiile în care sportul reprezintă unul dintre cele mai mari trei bussines-uri din lume. E drept că şi concurenţa este una foarte mare, iar o parte din români se pare că nu sunt dispuşi să înfrunte o concurenţă puternică, dar nici metode învechite de management şi fund-raising.

Sunt deschişi oamenii de afaceri in a investi în sport? Sunt ei constienţi de valoarea acestui proiect care caută viitorii campioni ai României?

Momentan este multă reticenţă, un motiv este şi criza economică mondială. Însă, e încurajator că tot mai mulţi oameni de afaceri sunt hotărâţi să aplice metodele capitalimului generous: să-i înveţe pe alţii să se descurce singuri - în acest sens ei înţeleg rolul imens pe care-l poate juca proiectul IPSR în viitorul generatiilor tinere, implicit al României.

De aceea, orice ajutor din partea acelor români care doresc binele ţării în conştientizarea valorilor pe care acest proiect le promovează - calitate, etică, transparenţă, profesionalism - este de un real ajutor.

Aţi fost sportiv de performanţă. Ştiţi ce înseamnă munca pentru a ajunge sus de tot. Ce sfaturi i-aţi da unui copil care vrea să ajungă pe podium?

Să meargă hotărât pe drumul lor. La 17-18 ani să se dedice cu totul marii performanţe, să practice 12-15 ani sport de mare performanţă, iar, în paralel, să-şi facă paşi în pregătirea carierei de după.

Mă gândesc de multe ori unde sunt acum Vlad Chiricheş, Alexandru Maxim, Mihai Răduţ,  dar şi alţi opt-zece jucători de Divizia A care au avut şansa să beneficieze în Cluj, la şcoala de fotbal „Ardealul“, unde noi (n.r.  firma Ancada) am aplicat o strategie de selecţie şi pregătire prin care 15 din 200 de tineri au ajuns să semneze contracte cu echipe mari din ţară şi străinatate. Mă întreb unde ar fi fost acum acei sportivi.

Care ar fi diferenţa dintre un băiat din SUA care face sport de performanţă şi unul din România?

Diferenţa majoră constă în faptul că acel băieţel din America ştie de mic că, dacă va reuşi, va fi deosebit de apreciat, atât mediatic, cât şi financiar, fiindcă americanii ştiu să-şi respecte în mod deosebit valorile, pe când la noi, interesul societăţii pentru sportivi nu este la acelaşi nivel.

Ar mai fi poate şi know-how-ul tehnic superior de care beneficiază un copil din USA, impediment care proiectul IPSR, prin asocierea cu Institutul Tudor Bompa(Canada) încearcă să le înlăture. În rest, dacă un băieţel din România are „foame“ de mare performanţă o poate atinge şi el.

Credeţi că acest proiect va schimba România? Cum şi de ce?

Pe lângă faptul că va descoperi talente care vor ajunge să reprezinte România în lume, prin acest proiect, peste 32.000 de copii din toată ţara vor învăţa ce înseamnă educaţie în sport, tărie de caracter, disciplină şi rigoare, „lecţii“ care le vor modela personalitatea şi îi vor ajuta toată viaţa.

Nu, în ultimul rând, vor duce o viaţă mai sănătoasă.