Clujeanul Paul Dolea ascultă sunetele din univers

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Este unul dintre cei mai buni radio-astronomi din România şi este recunoscut şi la nivel internaţional. Fizicianul, care a lucrat şi ca metrolog, este implicat şi în proiectul care va realiza primul satelit românesc.

„Nu e ţina noastră să căutăm extratereştri, dar căutăm să acultăm universul“, a ţinut să precizeze, încă de la început, Paul Dolea. Practic, prin studiile şi experimentele sale încearcă să completeze astronomia deja cunoscută, cu o parte care poate fi auzită, prin unde radio de foarte joasă frecvenţă.

„Frecvenţelor ultrajoase nu li s-a dat importanţa cuvenită până acum. Analizându-le putem afla informaţii foarte valoroase despre natură şi univers, cum ar fi variaţiile climatic sau activitatea seismică“, explică fizicianul.

Observatorul de la Mărişel

Pe două terenuri alăturate din Mărişel, Paul Dolea a proiectat şi a realizat un observator astronomic. „Este cel mai înalt observator din România, pentru că este la o altitudine de 1.130 de metri“, spune fizicianul.

În principal, observatorul va fi folosit pentru radio-astronomie, iar acolo vor fi instalaţi toţi senzorii necesari pentru a asculta sunetele din univers. „Cei de la Institutul de Fizică şi Inginerie Nucleară ne-au cerut să îi lăsam să facă la Mărişel unele măsurători a unor particole din radioaţia cosmică“, mai  spune Paul Dolea.

Tot la Mărişel, a organizat in acest an o şcoală de vară pentru elevi, pe care i-a iniţiat în atronomie şi în tehnici de comunicaţii radio.

Primul satelit românesc

Fizicianul, care a lucrat şi ca metrolog, este implicat şi în proiectul care va realiza primul satelit românesc. „Este vorba despre nano-satelitul Goliat, ce ar urma să fie lansat în spaţiu în 2011“, spune Paul Dolea.

Micul satelit va fi un cub cu latura de 10 centimetri. Una dintre antenele de la Mărişel va fi destinat urmăririi şi comunicării cu nano-satelitul românesc. Potrivit fizicianului clujean, folosirea sateliţilor de mici dimensiuni este ultima tendinţă în cercetarea de la nivel mondial.

Profil
Născut. 6 iunie 1957, Sfântu Gheorghe, judeţul Covasna
Studii. Facultatea de Fizică din UBB, doctorand la UTCN
Familie. Căsătorit, un copil


Ce-i place
Să stea în aer liber şi să „asculte liniştea“. Îi mai place să şofeze. Pentru el este o adevărată odihnă. Îi mai place şi să caute ce e frumos în jurul său.

Ce nu-i place
Degradarea societăţii în general şi a educaţiei, în special, care au ca efect coborârea continuă a nivelului de viaţă, dar şi a pretenţiilor faţă de cei din jur

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite