Tânărul care şi-a luat lumea-n cap şi „vânează” apusul. Călăraşiul, prin obiectivul aparatului foto

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pasionat de fotografie, un tânăr din Călăraşi şi-a dat seama că astfel ar putea schimba „faţa” oraşului, arâtându-le şi altora ceea ce doar el vede prin obiectivul aparatului. Cele mai frumoase peisaje, clădiri şi oameni din oraşul de pe malul Borcei sunt imediat imortalizate.


Dragostea pentru fotografie poate fi uneori periculoasă. Cu toate acestea, Alexandru Botezatu, în vârstă de 23 de ani, nu se dă în lături de la nimic atunci când vrea să realizeze o fotografie ca la carte. „Îmi place foarte mult fotografia de peisaj şi aşa cum îmi place mie să spun „vânez “apusul. Cum adică îl vânez? Păi, mereu după-amiaza urmăresc cerul, soarele, norii şi  îmi dau seama dacă am ceva de fotografiat la apus. E o chestie pe care o simţi, îţi dai seama dacă îţi iese cea mai bună fotografie, dacă ai lumini, umbre, culoare şi, de ce nu, dispoziţie.. Toate fotografiile îmi sunt dragi, n-aş putea spune că una este mai reuşită decât alta.

image

Pentru unele am bătut Călăraşiul la picior, pentru unele doar a trebuit să ies pe balcon, pentru unele am fost alergat de câini... Îmi place să văd oraşul de sus, mai ales noaptea când este o linişte plăcută. Ce-i drept nu toată lumea mă înţelege. Ca să am o fotografie de sus, în ansamblu, să am o privelişte minunată, urc pe blocuri, pe clădiri înalte. De multe ori am încercat să-i conving pe oameni că nu vreau să mă sinucid, ci doar să am cea mai frumoasă poză”, povesteşte Alexandru Botezatu.

Surse de inspiraţie

Chiar dacă în prezent nu este angajat, Alexandru spune că e fericit, deşi recunoaşte că nu-i place să fie întreţinut de părinţi.


„Sunt oarecum trist şi fericit pentru că nu lucrez. Trist pentru că îmi place să mă întreţin singur, să nu apelez la părinţi, dar fericit pentru că am mai mult timp de pasiunea mea. Am ajuns să îmi placă fotografia de prin facultate. Atunci aveam un curs de fotografie, unde pentru a promova examenul la facultatea de Jurnalism de la Universitatea Hiperyon am avut de realizat 10 fotografii pe diferite teme. De atunci am început uşor, uşor să citesc, să urmăresc fotografi precum Sorin Onişor, Mihai Bălănescu, Eduard Guţescu, Gina Buliga, Alexandru George. Sunt conştient că am foarte multe de învăţat, nu este uşor, pui aparatul la ochi şi, gata, poza. Încă sunt la început. Învăţ ceva nou în fiecare zi, cu fiecare fotografie”, explică tânărul.

image

Peste 4.000 de aprecieri

Pentru a-şi putea vedea visul cu ochii, Alexandru Botezatu şi- achiziţionat un aparat performant pentru care plăteşte rate şi acum. Şi-a mai luat şi diverse accesorii pentru a completa trusa unui fotograf care se respectă. Ca să poată împărtăşi cu toată lumea bucuria unei poze reuşite, Alexandru a deschis o pagină pe un cont de socializare dedicată oraşului în care s-a născut şi pe care nu l-ar părăsi pentru nimic în lume. „ Dacă ştii să-l descoperi, Călăraşiul e fascinant. Fiecare loc are o poveste, fiecare fotografie realizată aici arată un colţ de rai din Bărăgan.

calarasi apus

„Pe pagina de facebook „Cu lumea-n cap prin Călăraşi” am început să postez în octombrie 2014. Tot vedeam persoane nemulţumite de cum arată oraşul. Aparatul îl aveam, idei de poze aveam, mai aveam de ales un nume. Şi m-am tot gândit. Trebuia să fie ceva amuzant, dar totodată serios. Bătând la picior oraşul, alături de cel mai bun prieten, care mă încurajează şi mă susţine mereu în ceea ce îmi propun să fac, într-o dimineaţă, după ce „rotiţa din capul meu “a început să se mişte, a ieşit „Cu lumea-n cap prin Călăraşi “.

image
image

Am început din dorinţa de a promova oraşul Călăraşi, de a-l pune într-o lumină pozitivă şi care să atragă tot mai mulţi oameni. Am reuşit să fotografiez zona Orizont, centrul comercial al oraşului, timp de 12 luni. În fiecare lună, o nouă fotografie care prezintă schimbarea de anotimp şi poate schimbarea Călăraşiului. La început mă gândeam: cu ar fi să ajung la 1.000 de aprecieri... şi am ajuns. O mie, două, trei, de curând am atins pragul de 4.000. Şi ţintesc undeva la 10.000 de like-uri”, povesteşte tânărul.

image

Mulţumire sufletească

Deşi este tânăr şi mai are multe de învăţat în acest domeniu, Alexandru nu se dă bătut. Acceptă sfaturi de cei avizaţi, sugestii de la oamenii care îndrăgesc oraşul la fel de mult ca şi el şi se declară mulţumit atunci când cineva îi apreciază fotografiile. „Este un sentiment foarte plăcut atunci când cineva îţi apreciază munca şi efortul pe care îl depui. Nu de mult m-am întors în Bucureşti, încercând un job. A fost o perioadă care nu am mai postat nimic. Primeam mesaje în special de la cei care sunt plecaţi din ţară, nu ştiau de ce nu mai apar fotografii. Nu ştiu cum să descriu sentimentul pe care îl am atunci când cineva îmi apreciază munca. E o mulţumire sufletească imensă, o bucurie ce nu poate fi descrisă în cuvinte”, spune tânărul.


 

image

Vă recomndăm şi:

Fata care a dat cluburile de fiţe din Bucureşti pe munca la ogor: „Am învăţat de la bunicul că-i mare lucru să fii om“

FOTO Povestea tânărului din Olteniţa care face clădirile „să zâmbească”, după ce a renunţat la Politehnică pentru desen

Studenta la Arhitectură care cântă sâmbăta la nunţi. Reţeta de succes: „Ştiam că nu pot rata, indiferent care ar fi fost condiţiile“

Călăraşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite