Salonul anual de primăvară se deschide pe 15 martie, la Muzeul Dunării de Jos

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Expoziţia de pictură se deschide pe 15 martie la Muzeul Dunării de Jos din Călăraşi FOTO MDJ
Expoziţia de pictură se deschide pe 15 martie la Muzeul Dunării de Jos din Călăraşi FOTO MDJ

Salonul anual de primăvară se dechide loc marţi, 15 martie, ora 15.00, la sediul Muzeului Dunării de Jos din Călăraşi, din str. Progresului nr. 4 şi reuneşte cele mai frumoase picturi în acrilic şi ulei.

”Atitudini artistice variate vom descoperi la Salonul de primăvară Călăraşi 2022 care se va deschide în spaţiul expoziţional al Muzeului Dunării de Jos, la fel ca ediţiile precedente. Unicitatea fiecărui expozant este pusă în evidenţă prin tehnică şi viziune, prin modul de a echilibra vizibilul cu invizibilul, prin sentimentele particulare ce

relaţionează fiinţa omului cu spaţiul său existenţial.

Conotaţiile figurative se alătură realităţii, accentele abstracte vin să întâmpine expresiilor moderniste, iar pictura în acrilic şi ulei concurează cu desenul, cu acuarela, cu gravura şi sculptura, dar şi cu fotografia, lăsând la vedere comunicarea între mai experimentaţii şi mai tinerii participanţi.

Invitată în expoziţie, graficiana Marieta Besu expune pictură, ramură a creaţiei sale care a însoţit-o în permanenţă în activitatea de atelier.

Îmbinând forma stilizată cu elemente de picturalitate, aceasta evocă universulprin intermediul unor armonii tonale în care dozajele de culoare redefinesc elemente de morfologie a imaginii, dar aduc în discuţie şi admiraţia artistei pentru metamorfozele naturii, ” a explicat curatorul expoziţiei, criticul de artă Ana Amelia Dincă.

Vă recomandăm să citiţi şi:

LIVE TEXT | Război în Ucraina. Sângerosul lider cecen Ramzan Kadîrov anunţă că se află în Ucraina. Zelenski cere din nou o zonă de excludere aeriană

EXCLUSIV „Strategia haosului”, arma cu care Putin vrea să sperie Vestul. Războiul hibrid, explicat de generalul Dan Grecu

Călăraşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite