VIDEO Zeci de localităţi din Buzău sunt izolate din cauza nămeţilor, în a treia zi de urgie albă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Judeţul Buzău este paralizat pe jumătate din cauza zăpezii. Cinci din şase drumuri naţionale sunt în continuare închise iar 37 de localităţi sunt izolate după ce toate drumurile judeţene din sudul şi estul judeţului sunt acoperite de troiene mari de zăpadă. În ultimele ore, autorităţile au intervenit atât pentru asigurarea cu alimente a persoanelor staţionate în Buzău dar şi la salvarea unor gravide.

Potrivit comandamentului pentru situaţii de urgenţă, sunt închise drumurile naţionale care leagă Buzăul de Ploieşti, Urziceni, Slobozia, Brăila, respectiv DN22, Râmnicu Sărat – Brăila. Numai DN 10 Buzău – Braşov mai este deschis traficului, însă doar pentru autovehiculele cu masa mai mică de 7,5 tone.

De asemenea, sunt închise un număr de 18 drumuri judeţene, din cauza unor troiene chiar şi de doi metri înălţime formate pe carosabil, fiind izolate aproape jumătate dintre comunele judeţului Buzău. Din această cauză, echipajele de la ambulanţă au probleme foarte mari la urgenţele medicale semnalate mai ales în localităţile de câmpie.

Probleme sunt şi la alimentarea cu energie electrică, fiind afectate total cinci comune, iar alte trei, parţial.

Duminică seara, s-a intervenit pentru asigurarea alimentelor de strictă necesitate în cazul celor aproximativ 50 de persoane oprite în zona Hanului Ovidiu din localitatea Glodeanu Sărat. Cu sprijinul Consiliului Judeţean, le-a fost asigurată hrană caldă şi câte 10 litri de combustibil pentru autovehiculele cu care erau. 

    

De asemenea, în filtrele din zona Buzău şi Râmnicu Sărat, s-au distribuit către 108 persoane sandwich-uri, apă şi ceai. De distribuirea alimentelor s-au ocupat inclusiv poliţiştii de la Intervenţie Rapidă.

Poliţiştii din mediul rural au acordat sprijin comandamentelor locale din oficiu şi la solicitarea acestora în 37 de localităţi afectate.

Au fost dislocate pentru sprijinul intervenţiei în judeţul Buzău două autospeciale UTV ARGO 8x8 senilate de la ISU Harghita (ora 00.05) şi ISU Iaşi (ora 02.00).

Ca urmare a sesizării dispariţiei unei persoane de sex masculin pe ruta municipiul Buzău, sat Odaia Banului, comuna Ţinteşti, la ora 16.30 în data de 26 ianuarie 2014, au fost organizate şi trimise în zona traseului indicat de persoana care a sesizat dispariţia, efective din cadrul Ministerului Afacerilor Interne.

La ora 19.00, lucrătorii postului de poliţie Vadu Paşii au fost sesizaţi telefonic de către dispeceratul IPJ Buzău cu privire la faptul că o persoană de sex masculin în vârstă de 22 ani din comuna Vadu Paşii, sat Scurteşti, a plecat de la domiciliu în jurul orelor 16.00 şi nu a mai revenit. În baza sesizării la domiciliul persoanei dispărute a fost direcţionată o echipă de poliţişti din cadrul PP Vadu Paşii care a efectuat cercetări şi investigaţii. După aproximativ o oră una din echipele care  acţiona pe traseul din zona albiei râului Buzău au găsit persoana dispărută care se deplasa pe jos către domiciliu.

La ora 20.19, în urma apelului primit prin 112, un sătean a sesizat că locuinţa personală situată în comuna Poşta Câlnău este înzăpezită şi datorită stratului gros de zăpadă acoperişul unei anexe s-a prăbuşit. S-a luat legătura cu reprezentanţii primăriei care au trimis în zonă un utilaj.

La ora 03.31, două autospeciale cu 10 subofiţeri aparţinând GIS Mărunţişu s-a deplasat în localitatea Valea Aninoasei, comuna Cislău, pentru stingerea unui incendiu la o locuinţă. Intervenţia este în curs de desfăşurare.

La ora 03.30, după evaluare femeia gravidă din localitatea Robeasca a fost preluată de un echipaj S.A.J. Brăila şi transportata la spitalul din localitatea  Făurei.

La ora 03.42, în urma apelului primit prin 112, o şenilată UTV-ARGO 8x8 (doi subofiţeri şi doi lucrători CJ Haghita) împreună cu un echipaj aparţinând SAJ Buzău se deplasează în localitatea Pogonele, comuna Ţinteşti pentru preluarea unei femei gravide, cu vârsta 20 ani, la spital. Intervenţie în curs de desfăşurare.

Citeşte şi:

Drumuri închise şi localităţi fără curent, în judeţul Buzău. Cod Roşu de viscol, pentru Buzău, Brăila şi sudul judeţului Vrancea

Misiune de salvare a unei gravide dintr-un sat izolat din Buzău, încheiată după 20 de ore

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite