Percheziţii la braconieri. Poliţiştii au găsit arme, trofee şi carne de vânat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Imagini Poliţia Română
Imagini Poliţia Română

Cinci persoane bănuite de mai mult timp că vânează ilegal s-au trezit cu poliţia la uşă. Oamenii legii au efectuat şapte percheziţii domiciliare şi au ridicat peste 160 de kilograme carne de vânat, 12 trofee şi 8 arme de vânătoare. Două persoane au fost reţinute.

Poliţiştii din cadrul Biroului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase, cu sprijinul colegilor de investigaţii criminale şi cei din cadrul Secţiei 11 poliţie rurală Pârscov, Poliţiei Oraş Pătârlagele şi ai Serviciului pentru Acţiuni Speciale, sub coordonarea procurorului de caz, au efectuat 7 percheziţii în localitatea Pârscov, la domiciliile a 5 persoane bănuite de comiterea infracţiunilor de „braconaj” şi „nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor”.

Din cercetările efectuate a reieşit faptul că în perioada lunilor martie – mai anul curent, principalul bănuit, un bărbat în vârstă de 53 de ani, din Pârscov, ar fi capturat fără drept trei exemplare, din speciile mistreţ şi căprior, de pe raza fondurilor de vânătoare Ruşavăţu şi Berca. 

Bănuitul, deţinător legal de armă de vânătoare, ar fi pus la dispoziţia altor 4 persoane din aceiaşi localitate, cu vârste cuprinse între 25 şi 56 de ani, proprietari sau angajaţi ai unor ferme de animale, 8 arme de vânătoare în scopul realizării activităţii infracţionale. La rândul lor, ceilalţi patru bănuiţi ar fi participat efectiv la prinderea animalelor şi totodată, ar fi facilitat acţiunile prin semnalarea prezenţei vânatului şi prin depozitarea acestuia în spaţiile a două ferme de animale.

buzau

În urma percheziţiilor efectuate la domiciliile bănuiţilor şi la fermele de animale, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor 8 arme de vânătoare, 164 kg carne de vânat din speciile mistreţ şi căprior, un dispozitiv de vedere pe timp de noapte, un proiector cu acumulator extern, 5 laţuri din şufă metalică şi 12 cranii de căprior şi cerb cu coarne.

De asemenea, la domiciliul unuia dintre bănuiţi au fost descoperite peste 3000 de tuburi de ţigarete şi un dispozitiv pentru producerea acestora, precum şi cantitatea de 1.3 kg de tutun mărunţit.

Persoanele bănuite au fost conduse la sediul poliţiei şi în urma audierilor au fost reţinuţi doi bărbaţi cu vârsta de 53 şi respectiv 31 de ani pentru o perioadă de 24 de ore, iar în urma prezentării lor în faţa magistraţilor Judecătoriei Pătârlagele, faţă de aceştia au fost dispuse măsuri preventive (arest la domiciliu pentru 30 de zile şi control judiciar pentru o perioadă de 60 de zile).

Poliţiştii continuă cercetările pentru documentarea întregii activităţi infracţionale.

buzau
Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite