Buzăul are trei elevi de zece la Bacalaureat 2018. Rata de promovare este 73.8% înainte de contestaţii
0Rezultate Bacaluareat 2018 Buzău pe edu.ro. Liceenii au aflat astăzi rezultatele de la Bacalaureat 2018, sesiunea iunie-iulie. Trei elevi au luat media 10 la Bacalaureat, toţi din Colegiul Naţional B.P. Hasdeu, singura unitate de învăţământ din Buzău cu rată de promăvare sută la sută.
Potrivit Inspectoratului Şcolar, procentul de promovare la Bacalaureat la Buzău este 73.8 la sută, trei elevi obţinând media 10.
Astfel, Buzăul se află pe locul 9 între judeţele cu cele mai bune rezultate la Bacalaureat.
Aceştia sunt Petruţ Dinu, Andreea Nica şi Mădălina Popescu, toţi trei fiind absolvenţi ai Colegiului Naţional ”B.P Hasdeu”. Alţi 403 elevi buzoieni au obţinut medii mai mari de 9.
Colegiul Hasdeu este singurul din Buzău cu rată de promovare de sută la sută.
La polul opus sunt două licee, Liceul Tehnologic Lopătari şi Liceul tehnologic de la Pătârlagele, care nu au nici un elev promovat dintre cei care au susţinut bacalaureatul.
Aproape 2.800 de elevi din 32 de unităţi de învăţământ liceale din Buzău s-au înscris la Bacalaureatul din acest an, însă au absentat peste 250 de elevi.
Anul trecut, rata de promovare în judeţul Buzău a fost de 73,62%.
Calendar Bacalaureat 2018, prima sesiune:
Miercuri, 4 iulie – Afişarea primelor rezultate (până la ora 12:00)
Miercuri, 4 iulie – Depunerea contestaţiilor (orele 12:00 - 16:00)
5-8 iulie – Soluţionarea contestaţiilor Luni,
9 iulie - Afişarea rezultatelor finale