Planifică-ţi vacanţa la Biroul de Turism

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cei care vor să vadă Grecia sunt consiliaţi de specialiştii ambasadei. Primul sediu al Organizaţiei de Turism Elen din Bucureşti a fost deschis pe bulevardul Regina Elisabeta.

Românii care se gândesc deja la o nouă vacanţă în Grecia au, începând de săptămâna aceasta, un aliat autorizat de către Ministerul Turismului Elen. Este vorba despre un birou de informare şi consiliere care îi ajută pe turiştii români să descopere şi alte locuri din Grecia decât cele clasice, oferite de agenţiile de turism.

Conform datelor oferite de Biroul de Turism Grec, numărul turiştilor români care au ales să-şi petreacă vacanţele în staţiunile elene a crescut în 2008 cu 20%, faţă de anul trecut. Potrivit aceloraşi informaţii, tot mai mulţi români au plecat pe cont propriu în Grecia. Statistica arată că în vara aceasta numărul turiştilor din România care nu au apelat la agenţii a crescut cu 30% faţă de anii trecuţi.

Românii cheltuitori ca Grecii

 „În România am dezvoltat oferte de turism pentru o clasă socială înstărită. Românii sunt foarte cheltuitori, ca şi noi, grecii, cărora ne place să cheltuim mult”,  a declarat pentru „Adevărul” Nikos Diakolios, directorul Biroului de Turism.

El a adăugat că românii i-au detronat, ca număr de vizitatori ai Greciei, pe ruşi, cunoscuţi drept unii dintre cei mai mari iubitori ai acestei ţări.

Oficialul grec recomandă românilor să-şi petreacă nu doar vacanţele de vară în ţinuturile elene, ci să încerce să le viziteze şi în extrasezon.

Oferte la Romexpo până duminică

Dacă alegeţi să petreceţi Crăciunul sau Revelionul la Salonic, cel mai apropiat mare oraş al Greciei faţă de Bucureşti, atunci trebuie să vă pregătiţi sume cuprinse  între 200 şi 400 de euro de persoană. Însă, pentru a face cea mai bună alegere, puteţi apela la consilierea oferită gratuit de Biroul de Turism Grecesc, inaugurat acum două zile şi autorizat de Ambasada Greciei la Bucureşti.

 Cei interesaţi de mai multe detalii mai pot merge la standul organizat de Ministerul Turismului Grecesc de la Romexpo, în cadrul Târgului de Turism, care durează până duminică, 26 octombrie.

Află drepturile turistului

 Oficialii Ministerului Turismului din Grecia au decis să inaugureze la Bucureşti Organizaţia Elenă de Turism pentru a-i îndruma pe români în alegerea destinaţiei, dar şi pentru a-i informa despre drepturile lor în Grecia.

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite