Bucureşti: UPDATE După Prigoană Jr., PDL-ul o propune pe Teo Trandafir pentru un post de deputat
0După o pauză îndelungată de pe micul ecran, realizatoarea TV Teo Trandafir a decis să-şi încerce norocul pe scena politică, candidând pentru un post de deputat PDL în Parlamentul României.
UPDATE 13.20 Radu Stroe: Alegerile din Colegiul 19 din Bucureşti, "o ciufuleală între doamne"
Ea s-a prezentat azi-dimineaţă la Biroul Electoral Municipal, însoţiţă de preşedintele organizaţiei de femei a PDL, Sulfina Barbu, unde şi-a depus candidatura pentru postul de deputat de la Colegiul 19 din sectorul 4 al Capitalei.
Teo Trandafir intră în competiţie alături de reprezentanta PC Liliana Mincă. Locul de deputat din Colegiul 19 a rămas vacant de la 1 februarie, după demisia Danielei Pop, numită în Comisia de Supraveghere a Asigurărilor.
Alegerile parţiale pentru desemnarea înlocuitorului Danielei Popa vor avea loc la 25 aprilie, iar termenul limită de depunere a candidaturilor este luni, 5 aprilie.
Teo Trandafir s-a născut la 2 iunie 1968 în Piteşti şi este absolventă a Facultăţii de Limbi şi Literaturi Străine, secţia Arabă-Engleză a Universităţii din Bucureşti.
Candidatul alianţei PC+PSD, Liliana Mincă a declarat că îi urează succes lui Teo Trandafir, dar că i-ar fi stat mai bine la televizor. „Ştiam de varianta PDL cu Teo Trandafir. Îi urez succes. Nu pot să o atac sub nicio formă, pentru că am spus că nu voi ataca femeile, iar campania mea nu este murdară, ci se bazează pe proiecte şi este pentru oameni“, a declarat Mincă, pentru Mediafax.
Vedetă-candidat, peste noapte
Teo a venit astăzi la BEM însoţită de Sulfina Barbu, Romeo Raicu, liderul Organizaţiei Sector 4 şi de Mircea Raicu, viceprimarul Capitalei. Realizatoarea TV s-a înscris în PDL ieri, iar decizia de a candida a fost luată în noaptea trecută. Odată ce va deveni deputat, Teo este hotărâtă să pună în practică mai multe proiecte cu care se chinuie de ani de zile, relatează Mediafax.
„Nu am dormit nişte nopţi tot gândindu-mă dacă o fi bine, o fi rău. Mi-e teamă numai să nu dezamăgesc. Este o chestiune de atitudine, pentru că sunt atât de pornită şi atât de furioasă în urma lucrurilor pe care le-am văzut încât sunt sigură că voi reuşi pentru că nu există o altă cale“, a declarat vedeta. De asemenea, ea îşi motivează decizia de a merge în Parlament spunând că spus că îi sunt dragi copiii, că a văzut nişte lucruri care au schimbat-o foarte mult ca om şi doreşte să încerce să schimbe aceste lucruri.
Teo Trandafir, în politică, după 16 ani de presă
Debuteaza în media ca prezentatoare de ştiri la postul de radio 2M+, apoi prezintă o emisiune alături de Cristin Tocan. Teo Trandafir are la activ mai multe show-uri de televiziune, cum ar fi: Bună Dimineaţa România alături de Mircea Badea (Tele 7abc) 1994, ca mai apoi cei doi să mai colaboreze odată în 1997 lucrând pentru Antena 1 la emisiunea matinală Dimineaţa devreme.
În aceeaşi perioadă a realizat alături de Mircea Badea o emisiune de week-end numită „Teo & Mircea Show“. În 2001 Teo a plecat la Pro TV unde, a realizat de-a lungul anilor mai multe emisiuni printre care şi emisiunea „Teo“. În 2004 Teo a adoptat o fetiţă pe care a botezat-o Maia.
În 2006 a părăsit postul Pro TV (în urma unor discuţii aprinse cu Adrian Sârbu) pentru postul de televiziune Romantica, unde a devenit director şi realizator al propriului show. În 2007, îşi încheie colaborarea cu Romantica, şi pleacă spre postul de televiziune Prima TV. Aici realizează emisiunea, de scurtă durată, Teo Live până în 2008.
Debuteaza în media ca prezentatoare de ştiri la postul de radio 2M+, apoi prezintă o emisiune alături de Cristin Tocan. Teo Trandafir are la activ mai multe show-uri de televiziune, cum ar fi: Bună Dimineaţa România alături de Mircea Badea (Tele 7abc) 1994, ca mai apoi cei doi să mai colaboreze odată în 1997 lucrând pentru Antena 1 la emisiunea matinală Dimineaţa devreme. În aceeaşi perioadă a realizat alături de Mircea Badea o emisiune de week-end numită „Teo & Mircea Show“. În 2001 Teo a plecat la Pro TV unde, a realizat de-a lungul anilor mai multe emisiuni printre care şi emisiunea „Teo“. În 2004 Teo a adoptat o fetiţă pe care a botezat-o Maia. În 2006 a părăsit postul Pro TV (în urma unor discuţii aprinse cu Adrian Sârbu) pentru postul de televiziune Romantica, unde a devenit director şi realizator al propriului show. În 2007, îşi încheie colaborarea cu Romantica, şi pleacă spre postul de televiziune Prima TV. Aici realizează emisiunea, de scurtă durată, Teo Live până în 2008. Din 2009 realizează emisiunea „Teo Show“ la Local Tv Network, care difuzează emisiunea la peste 25 de staţii locale in ţară.