Greşelile pe care le fac părinţii când cumpără tot ceea ce vor copiii lor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Părinţii care le cumpără copiilor tot ceea ce vor fac o mare greşeală. Cei mici vor învăţa că orice li se cuvine şi nu vor şti să aprecieze valoarea banilor.

Când sunt mici copiii nu ştiu care este valoarea banilor, cum se câştigă şi nici care sunt priorităţile în viaţă. De aceea nu trebuie să spunem mereu Da la toate solicitările lor. „Copiii au tendinţa să ceară tot ceea ce văd la televizor, la prieteni sau colegi. Nu trebuie să le cumpărăm însă toate jucăriile sau lucrurile pe care şi le doresc. Trebuie să îi învăţăm că pot fi refuzaţi şi că în viaţa nu întotdeauna primim tot ceea ce ne dorim.

Dacă le vom lua mereu  tot ceea ce vor, atunci ei vor învăţa un singur lucru: orice li se cuvine. Vor creşte cu acest principiu toată viaţa, iar atunci când vor fi adulţi şi nu vor obţine un lucru vor fi foarte dezamăgiţi. Nu vor înţelege eşecul şi pot ajunge să fie deprimaţi sau să meargă până la extrem să obţină de doresc. Copiii care primesc tot ceea ce vor pot deveni adulţi egoişti şi frustraţi atunci când nu obţin de îşi doresc. Se pot transforma în adevăraţi manipulatori“, spune psihologul Ana Maria Ruşizan.

Explicaţi-le valoarea banului

De la vârsta de 5-6 ani copiii pot înţelege care este valoarea banilor. „Explicaţi-le cum se câştigă banii, că este nevoie de muncă pentru ei şi care sunt priorităţile. Copiii trebuie să ştie că mâncarea, cheltuielile casei şi un minim necesar de haine şi încălţăminte sunt prioritare. Puteţi să îi luaţi la cumpărături, să vadă ce are prioritate. Nu vă ruşinaţi să le spuneţi că nu aveţi bani să le cumpăraţi o anume jucărie şi nici nu vă împrumutaţi pentru a le oferi tot ce îşi doresc. Copiii trebuie să înţeleagă că banii nu trebuie risipiţi pe lucruri inutile. Asta nu înseamnă că nu trebuie să le cumpăraţi jucării sau alte lucruri pe care le doresc, doar să limitaţi cantitatea. Spuneţi-le să se rezume la un singur lucru, să aleagă ce îşi doresc cel mai mult“, mai spune psihologul.

Economiile sunt importante

Să facem economie este foarte important şi copiii trebuie să înţeleagă acest lucru. „Cumpăraţi-le o puşculiţă şi învăţaţi-i să facă economie, să strângă bani pentru un lucru pe care şi-l doresc foarte mult. De exemplu, puteţi să îi recompensaţi cu 1-5 lei pentru o notă bună, pentru faptul că au ajutat în casă, şi-au făcut curat în cameră, şi-au pus vasele la spălat, au fost ordonaţi. Aşa vor înţelege că trebuie să muncească, la nivelul la care pot ei, pentru a obţine ce îşi doresc. Asta îi va ajuta mult atunci când vor adulţi şi nu vor fi risipitori“, mai spune specialistul. 

Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite