Doi tineri riscă să ajungă la închisoare după ce au distrus mai multe indicatoare rutiere ca să se distreze

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Tinerii, cu vârsta de 20 şi 21 de ani, au fost identificaţi de poliţişti ca fiind autorii unui furt mai puţin obişnuit. Ei au furat mai multe indicatoare rutiere, iar pe o parte dintre ele le-au abandonat pe un teren agricol.

Pe 1 martie, poliţiştii din cadrul postului de Poliţie comunal Măxineni i-au depistat şi identificat pe doi consăteni, cu vârsta de 20 şi 21 de ani, bănuiţi de comiterea infracţiunii de furt calificat.

”În noaptea de 8 spre 9 februarie, cei doi tineri ar fi trântit la sol şase indicatoare rutiere, montate pe traseul DN 23, între localităţile Măxineni şi Latinu, iar pe trei dintre acestea le-ar fi sustras şi abandonat pe un teren agricol din apropiere. În cauză se continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat”, au precizat reprezentanţii IPJ Brăila.

În aceeaşi zi, poliţiştii din cadrul Biroului Investigaţii Criminale Brăila i-au identificat pe doi tineri, cu vârsta de 28 şi 21 de ani, din comuna Chiscani, bănuiţi de comiterea infracţiunii de furt calificat.

Aceştia sunt suspectaţi că, pe 20 decembrie 2017, profitând de neatenţia angajaţilor, ar fi sustras mai multe rochii dintr-un centru comercial din Brăila. Poliţiştii au deschis şi în acest caz un dosar penal pentru furt calificat.

Brăila



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite