Efectele devastatoare ale primului bombardament nuclear din istorie. Cum au murit într-o clipă peste 120.000 de oameni
0
Una dintre cele mai întunecate pagini ale istoriei umanităţii a fost lansarea bombelor atomice asupra oraşelor japoneze Hiroshima şi Nagasaki. Impactul acestora a fost devastator şi a avut urmări grave pe o perioadă lungă de timp. În urma acestei tragedii, în doar câteva secunde au murit zeci de mii de civili.
Cel de-al doilea război mondial a fost un conflict devastator care a afectat direct sau indirect întreg mapamondul. Războiul a făcut milioane de victime, inclusiv în rândul civililor. Aceştia au fost seceraţi de foamete, boli, dar şi de arme de distrugere în masă. Poate cea mai teribilă, dar şi cea mai infamă armă folosită în cel de-al doilea război mondial a fost bomba atomică. În luna august a anului 1945, deasupra Japoniei, aflată încă în război cu Statele Unite ale Americii, au fost aruncate primele două bombe atomice din istoria războiului. Impactul asupra populaţiei civile, dar şi asupra mediului i-a şocat pe contemporani. Efectul lor a fost atât de devastator încât armele nucleare au fost imediat puse sub semnul întrebării.
Competiţia pentru armele morţii
Pe 6 decembrie 1941, Statele Unite nu erau încă implicate direct în cel de-al doilea război mondial, deşi conflictul se desfăşura de aproape doi ani pe diferite teatre de război. Pe 7 decembrie, un atac supriză asupra flotei americane avea să schimbe soarta războiului. Mai precis, în acea zi a anului 1941, trupele japoneze, aliate ale Germaniei Naziste, aveau să lanseze un atac devastator, neprovocat, asupra flotei americane staţionate în Hawai, la Pearl Harbour. Atacul japonez a făcut ca Statele Unite să intre în război de partea Aliaţilor şi să declanşeze ostilităţile prima dată în Pacific contra japonezilor şi mai apoi în Europa contra Germaniei Naziste. Japonezii nu aveau de unde să ştie că, de fapt, au aprins scânteia propriei înfrângeri. De altfel, americanii, cu un an înainte de a intra în război, au demarat un proiect de creare a unei arme pentru distrugere în masă.
Se numea ”Proiectul Manhattan” şi a fost finanţat de Guvernul SUA. Acest proiect presupunea fabricarea de bombe atomice care să fie lansate asupra potenţialilor inamici. Noua armă folosea o încărcătură de uraniu 235, un element foarte radioactiv, iar principiul folosit era bombardarea cu neutroni lenţi în urma căreia se crea o reacţie în lanţ cu efecte ucigătoare. Era ceva mai puternic decât orice se folosise vreodată în război, cu o putere echivalentă cu detonarea a 16 kilotone de TNT. Proiectul realizării bombei atomice în cadrul proiectului Manhattan s-a născut după zvonurile care circulau încă din 1939 cu privire la cercetările făcute de Germania Nazistă pe tărâmul armamentului nuclear. Cercetătorii refugiaţi din Europa în Statele Unite, după 1939, erau convinşi că nemţii lucrează la arme nucleare puternice.
FOTO Keystone/Getty Images
Guvernul american a împărtăşit această temere şi a fost de acord cu finanţarea proiectului Manhattan. Mai mult, exista temerea unei invazii naziste în SUA. Tocmai de aceea americanii se grăbeau să câştige această cursă a înarmării cu bombe nucleare. Odată cu intrarea SUA în război, cercetările în cadrul ”Proiectului Manhattan” au fost grăbite. Coordonarea realizării bombelor atomice a fost pusă sub responsabilitatea Biroului de Cercetări Ştiinţifice ale Departamentului de Război al SUA. Au fost construite, la Los Alamos în New Mexico, laboratoare uriaşe pentru realizarea armelor nucleare prin studierea fisiunii nucleare a uraniului 235 şi a plutoniului. Echipa era condusă de J. Robert Oppenheimer, iar misiunea lor era de a transforma aceste materiale şi elemente într-o armă teribilă care ar fi dus la câştigarea războiului. Pe 16 iulie 1945, primul test făcut la Alamogordo în New Mexico a fost un succes. Americanii reuşiseră să facă prima bombă atomică funcţională.
Încăpăţânarea Japoniei şi o decizie radicală
Războiul din Pacific, contra japonezilor, a fost devastator pentru americani. Luptele aeriene, navale, dar mai ales cele din junglele Asiei de sud-est, contra unui inamic foarte decis să lupte până la ultimul om, au însemnat pierderi semnificative pentru armata americană. Deşi, până la testele bombei atomice din 16 iulie, Germania Nazistă era deja înfrântă, japonezii refuzau să renunţe la luptă, deşi erau conştienţi că vor pierde războiul, în cele din urmă. Mai mult decât atât japonezii au anunţat public că vor lupta până la capăt. La mijlocul lui aprilie, când Harry Truman îşi începea mandatul, japonezii se dovedeau chiar mai letali decât la începutul războiului cu americanii.
La sfârşitul lui iulie, guvernul japonez a respins şi ultimatumul Aliaţilor consemnat în Declaraţia de la Postdam. Deşi generalul Douglas MacArthur era adeptul continuării bombardamentelor clasice asupra Japoniei şi mai apoi o invazie generală asupra insulei, preşedintele Truman a autorizat folosirea bombei atomice pentru a încheia mai rapid războiul. Motivul principal era cruţarea vieţilor soldaţilor americani. Conform unor previziuni, asaltul convenţional asupra Japoniei ar fi costat SUA viaţa a aproximativ 1 milion de soldaţi. Ceea ce pentru Truman era inacceptabil. Mai mult decât atât, secretarul de stat James Byrnes credea că, pe lângă scurtarea războiului, folosirea bombei atomice ar fi asigurat Statelor Unite poziţia dominantă în lumea postbelică.
120.000 de oameni ucişi într-o clipă
Odată decizia luată, planul de lansare al bombelor atomice asupra Japoniei a fost pus în aplicare, fiind alese oraşele Hiroshima şi Nagasaki. Prima bombă atomică a fost lansată pe 6 august 1945 asupra oraşului Hiroshima. Se numea ”Little Boy“ şi cântărea 4.5 tone. Avea o lungime de 3 metri şi era încărcată cu 63 de kilograme de uraniu. A fost aruncată asupra Hiroshimei la ora 8.15 de bombardierul ”Enola Gay”, un B-29 Superfotress, pilotat de Paul Tibbets. Bomba a explodat la 500 de metri deasupra oraşului şi a adus iadul pe Pământ. A distrus în doar câteva clipe 90% din clădirile oraşului şi a omorât instant peste 80.000 de oameni. După acest dezastru, Japonia nu a capitulat. Guvernul american a autorizat un nou atac cu bombă atomică.
FOTO Keystone/Getty Images
Pe 9 august 1945, la trei zile de la atacul asupra Hiroshimei, maiorul Charles Sweeney a plecat cu un alt bombardier B-29, numit ”Bockscar” să atace o nouă ţintă. Era vorba despre oraşul japonez Kokura. Din cauza norilor denşi ridicaţi deasupra oraşului Kokura, Sweeney a trebuit să renunţe la planul A şi a ales planul de rezervă, şi anume bombardarea oraşului Nagasaki. Odată ajuns deasupra oraşului nipon a lansat la ora 11.02, o bombă atomică cu 6 kilograme de plutoniu, numită ”Fat Man”. Bomba a explodat, ca cea precedentă, la 500 de metri deasupra oraşului. Efectele au fost, de asemenea, devastatoare. Au murit pe loc peste 40.000 de oameni şi alţii 75.000 au fost grav răniţi. Efectele dezastrului au fost reduse datorită poziţionării oraşului într-o vale adâncă. Pe 15 august 1945, împăratul japonez Hirohito a anunţat capitularea necondiţionată a Japoniei.
Efectele bombardamentelor atomice au fost răvăşitoare. În Hiroshima, 90% dintre medici şi asistente au fost omorâţi sau răniţi. Majoritatea spitalelor au fost distruse, iar 70% dintre victime au suferit arsuri severe. Atât în Hiroshima, cât şi în Ngasaki, mare parte a răniţilor au murit fără îngrijire medicală, din cauza lipsei de personal şi a facilităţilor de tratament distruse de bombe. Cei care au intrat ulterior în oraşe după bombardament pentru a ajuta răniţii au murit din cauza radiaţiilor. Sunt studii care arată că supravieţuirii au avut un risc crescut de leucemie, dar şi de alte tipuri de cancer, din cauza radiaţiilor.
Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:
Japonia comemorează 72 de ani de la bombardarea atomică a Hiroshimei
Se încarcă comentariile...
