Detalii din blocul groazei din Botoşani: secretele sinucigaşului care a băgat în spital şapte oameni după ce a dat foc la o butelie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Botoşăneanul care s-a sinucis aruncând în aer aproape tot blocul în care locuia are o poveste terifiantă. Vecinii povestesc că soţia a fugit de acasă de frica lui, iar în ultimele clipe bărbatul se juca de-a v-aţi ascunselea cu Pompierii şi cu Poliţia.

Sâmbătă, la ora 18.00, Stelian Z. un bărbat de 50 de ani din municipiul Botoşani, s-a sinucis: a dat foc unei butelii în apartamentul său din cartierul Parcul Tineretului. Au urmat clipe de groază pentru toţi locatarii blocului.

Butelia a explodat, aruncând în aer aproape tot etajul. Au fost făcute ţăndări geamurile de la apartamentele din zonă, multe locuinţe rămând pur şi simplu fără uşi. Au sosit la faţa locului poliţişti, pompieri şi medici. 

Nu mai puţin de şapte persoane au fost duse la spital, cu atacuri de panică şi intoxicaţie de monoxid de carbon. Bărbatul care a provocat dezastrul a murit pe loc. Au fost reconstituite însă ultimele zile din viaţa sinucigaşului şi au fost scoase la iveală detalii terifiante.

Nevasta, fugită de acasă de frică

Stelian Z. era căsătorit şi avea trei copii. Soţia a fugit de acasă însă în urmă cu câteva luni de frica bărbatului. A cerut şi ajutor de la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului, fugind la un centru de asistenţă socială cu cei trei copii, un băiat de clasa a VIII a, o fată de 15 ani şi încă un băieţel de numai 5 ani. 

Femeia fugise pentru că nu mai suporta traiul alături de bărbatul care lua pastile cu alcool, conform botosaneanul.ro. După dozele luate, bărbatul, se pare, devenea incoerent şi violent. Femeia ar fi fugit de tot în Italia şi nu mai dorea să se întoarcă acasă. Bărbatul şi-ar fi înecat amarul în alcool şi pastile, provocându-şi stări de halucinaţie. Ameninţa de două zile că se va sinucide. Nu a fost luat în seamă.

În ultimele clipe se juca cu poliţia şi pompierii

Bărbatul şi-ar fi premediat sinuciderea de câteva zile. A luat butelia de la aragaz şi, înainte de a o aprinde, a început să sune la 112. I-a anunţat ce are de gând, dar a dat intenţionat o adresă falsă. A trimis echipajele de pompieri şi de poliţie în celălalt capăt al oraşului, în zona industrială. Dispecerul l-a localizat imediat însă şi a redirecţionat echipajele. Nu a mai fost timp.  

Imediat ce a închis telefonul, bărbatul s-a pregătit. Un echipaj de la Poliţie şi de la Poliţia Locală au ajuns imediat la uşă, încercând să negocieze cu sinucigaşul. Acesta a aprins butelia. A sărit în aer cu tot cu apartamentul în care locuia. Doi poliţişti au fost răniţi şi au fost duşi la spital.

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele ştiri:

 

VIDEO Incident aviatic grav. 13 răniţi după ce un Boeing 777 al British Airways a luat foc pe pistă la Las Vegas

Nouă gospodării din satul vrâncean Coza cuprinse de flăcări. Pompierii au plecat la faţa locului cu nouă maşini de intervenţie şi două motopompe

Botoşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite