FOTO Controale de verificare a romilor în mai multe zone ale Băii Mari. Cei care au venit din alte părţi vor fi trimişi acasă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
romi Craica

Ample acţiuni de verificare şi identificare a persoanelor care trăiesc în cartierele cu probleme din Baia Mare au fost lansate. Poliţiştii locali împreună cu reprezentanţi ai Serviciului Public Asistenta Socială, Serviciul Disciplina în Construcţii şi Serviciul de Ecarisaj au demarat prima acţiune în zona Craica.

Acţiuni de acest gen vor avea loc în zona Pirită, în cartierul Ferneziu, dar şi în blocurile sociale pentru a verifica cine locuieşte în cazele imporvizate pe domeniul public, dacă există persoane care s-au stabilit în Baia Mare deşi provin din alte localităţi şi dacă cei care locuiesc în aceste „pungi de sărăcie“ deţin acte de identitate. Prima activitate s-a desăşurat în zona Craica, unde cele 13 echipaje au identificat 131 de colibe, construite ilegal pe domeniul public şi au constatat că în această zonă locuiesc 535 de persoane. 
 

Pe parcursul activităţii au fost găsite 15 persoane provenite din alte zone, dar s-au identificat şi minori care locuiau singuri în casă, în acest cazuri fiind chemaţi şi inspectorii DGASPC pentru a verifica toate cazurile. Comparativ cu anul trecut, numărul celor care locuiesc îe Craica a crescut cu 18 persoane, fiind găsite şi noi colibe, pentru care s-a emis ordin de demolare.

„Prima acţiune a fost pe Craica. Vom continua zilele următoare şi în celelalte zone, apoi, săptămânal, vom reveni cu astfel de controale, pentru a ne asigura că nu se mai extind, că nu mai vin persoane din alte localităţi aici. Este o dorinţă clară de a identifica fiecare persoană, fiecare familie, cu toate vulnerabilităţile, să protejăm minorii, să îi îndreptăm spre şcoală. Să vedem modalitatea prin care putem să-i implicăm în munca pe adulţi şi să generăm proiectul prin care să rezolvăm situaţia acestor oameni şi eliminarea pungilor de sărăcie, iar odată cu această mizeria, starea de infracţionalitate şi condiţiile inumane la care sunt supuşi copiii prin traiul pe care îl duc acolo”, a spus Cătălin Cherecheş, primarul municipiului Baia Mare. 

VIDEO Ambasadorul Olandei la Bucureşti a vizitat romii din zona Craica. Va susţine proiectele municipalităţii

FOTO Romii din blocul Melodiei 4 vor fi evacuaţi. Începe reabilitarea imobilului

Baia Mare



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite