Achitare definitivă pentru conflict de interese după modificarea legii de coaliţia PSD-ALDE. Motivarea deciziei de la Judecătoria Alba Iulia

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Judecătoria Alba Iulia a motivat decizia prin care a pronunţat o decizie de achitare în dosarul în care este judecat pentru conflict de interese un fost director economic al Direcţiei Silvice Alba. Instanţa a constatat că se aplică legea de dezincriminare, în condiţiile în care infracţiunea se mai pedepseşte doar dacă faptele sunt săvârşite în favoarea unei rude.

Radu Mariana a fost acuzată că, în calitate de director economic al Direcţiei Silvice a semnat în perioada 2012 – 2013 un număr de patru contracte de vânzare masă lemnoasă ”pe picior” cu firma ”Trans Monica” SRL Laz, comuna Săsciori, la care era angajată în funcţia de contabil pe perioadă nederminată. 

Faptele au fost descoperite după o anchetă a poliţiei pentru infracţiuni de evaziune fiscală la societatea ”Trans Monica” SRL. În decembrie 2014, au fost efectuate percheziţii la 37 de locaţii din Alba, Neamţ, Suceava, Maramureş şi Satu Mare. Ancheta este în derulare şi se referă la 11 inculpaţi, printre care şi Radu Mariana.

În motivarea deciziei, instanţa descrie pe larg decizia bazată pe modificarea legislativă din anul 2017, care a determinat, practic, dispariţia infracţiunii de conflict de interese şi transformarea acestea în aceea de ”folosire a funcţiei pentru favorizarea unor persoane”. Astfel, potrivit noii prevederi, ”fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, a îndeplinit un act prin care s-a obţinut un folos patrimonial pentru sine, pentru soţul sau, pentru o rudă ori un afin până la gradul II inclusiv, se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică pe o perioada de 3 ani”. 

” (...) La data reţinută în rechizitoriu drept moment al săvârşirii de către inculpată a  infracţiunii de conflict de interese în formă continuată, aceasta era reglementată în conţinutul art. 253¹ C.pen. 1969 cu aplicarea art. 42 C.pen.1969, care prevedea că fapta funcţionarului public care, în exerciţiul atribuţiilor de serviciu, îndeplineşte un act ori participă la luarea unei decizii prin care s-a realizat, direct sau indirect, un folos material pentru sine, soţul său, o rudă ori un afin până la gradul II inclusiv, sau pentru o altă persoană cu care s-a aflat în raporturi comerciale ori de muncă în ultimii 5 ani sau din partea căreia a beneficiat ori beneficiază de servicii sau foloase de orice natură, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani şi interzicerea dreptului de a ocupa o funcţie publică pe durată maximă.

(...) În continuare, instanţa reţine că prevederile legislative în vigoare la data sesizării instanţei, astfel cum au fost modificate prin Ordonanţa de urgenţă nr. 14 din 5 februarie 2017, incriminau la art. 301 C.pr.pen. infracţiunea de conflict de interese, drept fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, a îndeplinit un act ori a participat la luarea unei decizii prin care s-a obţinut, direct sau indirect, un folos patrimonial, pentru sine, pentru soţul său, pentru o rudă ori pentru un afin până la gradul II inclusiv sau pentru o altă persoană cu care s-a aflat în raporturi comerciale ori de muncă în ultimii 5 ani sau din partea căreia a beneficiat ori beneficiază de foloase de orice natură, faptă ce se pedepsea cu închisoarea de la unu la 5 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică”, se susţine în motivarea instanţei de judecată.

Judecătorul a constatat că, faţă de modalitatea în care infracţiunea pentru care inculpata a fost trimisă în judecată este reglementată în prezent, în cauză devin incidente prevederile art. 4 din Codul penal, referitoare la legea de dezincriminare. ”(...) Instanţa conchide că sub aspectul ipotezei obţinerii de foloase patrimoniale  pentru o altă persoană cu care s-a aflat în raporturi comerciale ori de muncă în ultimii 5 ani sau din partea căreia a beneficiat ori beneficiază de foloase de orice natură, a operat o dezincriminare. În acest context, este de necontestat că reglementarea actuală cuprinsă în art. 301 alin. 1 C. pen., modificat prin Legea 193/2017 este mai favorabilă inculpatei, prin prisma modificării condiţiilor de incriminare a infracţiunii de conflict de interese, întrucăt din conţinutul constitutiv obiectiv al infracţiunii reţinute în sarcina inculpatei se elimină activitatea infracţională prin care s-au obţinut foloase patrimoniale în favoarea societăţii cu care inculpata s-a aflat în raporturi de muncă în ultimii 5 ani în raport de debutul activităţii infracţionale.

În concluzie, actele de care este acuzată inculpata nu sunt prevăzute de legea penală ca infracţiune”, se mai precizează în motivarea deciziei de la Judecătorie. Pe cale de consecinţă, stabilind că dispoziţiile Codului Penal în vigoare reprezintă legea penală mai favorabilă aplicabilă inculpatei, în aplicarea dispoziţiilor art. 5 al. 1 din Codul Penal va constată că infracţiunea dedusă judecăţii în prezentul dosar are corespondent în infracţiunea de folosirea funcţiei pentru favorizarea unor persoane. În baza art. 396 alin. 5 C.pr.pen., art. 16 alin. 1 lit. b teza I C.pr.pen., va achita pe inculpata Radu Mariana, de sub învinuirea săvârşirii infracţiunii de folosirea funcţiei pentru favorizarea unor persoane”, se mai precizează în motivarea Judecătoriei Alba Iulia, pronunţată în 26 iunie 2018. Sentinţa a rămas definitivă, nefiind contestată de către Parchet.

Citiţi şi:

 

Se îngroaşă gluma pe autostrada Sebeş - Turda. În loc de recepţie, pe Lotul 3 se frezează din nou asfaltul

 

Prime uriaşe la compania de apă din Alba. Directorul general şi membrii consiliului de administraţie au împărţit aproape 50.000 de euro

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite