Comisia Europeană, chemată în ajutorul turiştilor din Veneţia, nevoiţi să plătească preţuri mult mai mari decât localnicii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Comisia Europeană a început o anchetă, după ce un turist belgian a formulat o plângere oficială referitor la preţurile uriaşe practicate în Veneţia special pentru vizitatori.

Turistul susţine că magazinele şi localurile din Veneţia încalcă normele UE, pentru că obligă turiştii să plătească mult mai mult decât localnicii. Aceste taxe uriaşe se aplică nu doar pentru accesul la muzee, ci şi pentru folosirea toaletelor publice.

Bărbatul i-a cerut Comisiei Europene să intervină, pentru ca toată lumea să plătească acelaşi preţ un un anumit produs sau serviciu, scrie Daily Mail.

În anul 2003, Italia a fost atenţionată pentru faptul că avea tarife diferite pentru accesul la muzee, în funcţie de naţionalitatea turiştilor. Normele europene prevăd libertate de mişcare şi tratament egal pentru toţi cetăţenii UE.

Belgianul a comparat sumele plătite de o familie de turişti formată din 4 persoane, comparativ cu o familie de localnici. Astfel, veneţienii sunt taxaţi doar 12 euro pentru un drum cu vaporaşul pe canale, acces la muzee şi folosirea toaletei publice, în timp ce turiştii plătesc 136 de euro pentru exact acealaşi servicii.

De asemenea, pentru accesul la Palatul Dogilor, cel mai vizitat obiectiv din Veneţia, turiştii trebuie să achite un bilet de 18 euro, în timp ce localnicii au gratuitate.

Pentru a merge la o toaletă publică, un veneţian plăteşte doar 25 de cenţi, în timp ce un turist trebuie să scoată din buzunar 1,50 euro. Cardul de transport public, Venezia Unica, costă 10 euro pentru localnici şi 50 de euro pentru turişti.

Asaltat anual de milioane de vizitatorii, Veneţia este un oraş care depinde de turism, dar totodată mulţi localnici îşi doresc să descurajeze această adevărată invazie.

Preţuri diferite pentru turişti şi pentru localncii sunt practicate şi în alte ţări.

Călătorii



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite