Horoscop zilnic, 21 iunie 2016: Leilor li se propune o funcţie înaltă la care nici nu îndrăzneau să viseze

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Horoscop zilnic, 21 iunie 2016: Leilor li se propune o funcţie înaltă la care nici nu îndrăzneau să viseze, gemenii îşi îmbunătăţesc poziţia în grupul din care fac parte, balanţele reuşesc să îmbunătăţească planurile profesionale, iar capricornii beneficiază de energie maximă

Horoscop zilnic, 21 iunie 2016: Berbecii primesc banii necesari pentru ceea ce îşi doresc să facă

Aveţi tendinţa de a vă apăra excesiv drepturile, de a face gesturi radicale şi de a ţine discursuri severe. Primiţi banii necesari pentru ce doriţi să faceţi. Deschiderea spre studiu şi capacitatea de a le explica şi celor din jur noutăţile pe care le aflaţi vă fac mai apreciat.

Taur

Înregistraţi un cumul sau mai bine zis un vârf de încasări, care însă este însoţit de o grămadă de plăţi ori de restricţii. Rezervaţi o mare parte din timpul alocat activităţilor profesionale unor alte ocupaţii, cum ar fi „redecorarea” casei. Aveţi tendinţa de a face iar excese.

Horoscop zilnic, 21 iunie 2016: Gemenii îşi îmbunătăţesc poziţia în grupul din care fac parte

Poziţia dvs. în colectivul din care faceţi parte se îmbunătăţeşte şi vi se recunosc unele drepturi până acum contestate. Primiţi însă şi numeroase veşti îngrijorătoare. Seara, participaţi la un fel de ritual foarte complicat ce vă plictiseşte şi, în final, vă repugnă de-a binelea.

Rac

Îi cuceriţi pe toţi prin calităţile dv. şi acceptaţi să faceţi deplasări lungi pentru semnarea unor acte importante. Aventurile erotice vă dau de furcă în continuare. Problemele fundamentale care apar pe neaşteptate vă atrag atenţia şi vă trezesc interesul în cel mai înalt grad.

Horoscop zilnic, 21 iunie 2016: Leilor li se propune o funcţie înaltă la care nici nu îndrăzneau să viseze

Energici, foarte hotărâţi şi determinaţi, sunteţi mai irascibili din cauza cheltuielilor de care parcă nu mai puteţi scăpa. Situaţia este sub control, dar nu recunoaşteţi. După-amiază, vi se propune să ocupaţi o funcţie înaltă, la care până acum nici nu aţi îndrăznit să visaţi.

Fecioară

Nu este exclus să pierdeţi acte referitoare la contracte foarte importante. Faceţi multe excese şi vă miraţi că nu vă simţiţi bine. Bârfele şi intrigile se înteţesc. Sunteţi pus la încercare de persoane care nu au deloc încredere în dv. şi vor să dovedească astăzi că au dreptate.

Horoscop zilnic, 21 iunie 2016: Balanţele reuşesc să îmbunătăţească planurile profesionale

Nu veţi ceda la rugăminţile celor care vor să vă atragă într-o „cursă” sentimentală. Sunteţi prea încăpăţânaţi şi mai lipsiţi de înţelegere sau altruism decât până acum. Ar trebui să fiţi foarte mândru, pentru că reuşiţi să îmbunătăţiţi toate planurile dv. profesionale iniţiale.

Scorpion

Vreţi să scăpaţi de tot ceea ce vă împovărează, chiar dacă este vorba doar de relaţii compromiţătoare ori enervante. Vă impuneţi prin forţa morală şi limbajul dur. Este necesar să vă reorganizaţi timpul liber ori chiar să acţionaţi asupra echilibrului dintre somn şi activitate.

Săgetător

Sunteţi condiţionaţi de contracte lipsite de viitor şi aveţi senzaţia că pierdeţi timpul fără a face ceva important. Şeful direct vă învaţă cum să procedaţi corect pentru a obţine acordul unor persoane cu un alt tip de mentalitate. Seara, persoana iubită vă face iar reproşuri.

Horoscop zilnic, 21 iunie 2016: Capricornii beneficiază de energie maximă

Evenimentele de astăzi au un impact deosebit în viaţa dv. Vă manifestaţi cu mai multă încăpăţânare şi mai multă ambiţie, uneori cam fără rost. Intenţionaţi să le dezvăluiţi celor dragi cele mai secrete lucruri despre dv., însă vă opriţi la timp. Energia vitală maximă vă susţine.

Vărsător

Unii nativi se luptă cu morile de vânt, alţii se retrag din faţa problemelor, măcar amânându-le. Aveţi nevoie de mai multă relaxare, dar vă consideraţi indestructibili. Vă miraţi şefii prin rapiditate şi nu îndrăzniţi să plecaţi mai devreme, chiar dacă nu mai aveţi nimic de făcut.

Peşti

Aveţi senzaţia că nimeni nu vă mai înţelege şi că nevoile dv. nu sunt luate în seamă. Membrii familiei cred că sunt evitaţi şi renunţă să vă pună întrebări. La serviciu, ajungeţi în plină aventură a colegilor care încearcă să repare un „mecanism” necesar desfăşurării lucrărilor.

Horoscop realizat de Tina Rizea.

Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite