Victorie la finiş pentru republicanul Romney în primarele din Iowa

Victorie la finiş pentru republicanul Romney în primarele din Iowa

Mitt Romney, favoritul establishmentului republican din Washington, are în faţă o campanie electorală dură

Mitt Romney, fostul guvernator al Massachussets, a câştigat la limită alegerile primare din Iowa pentru nominalizarea republicană la prezidenţialele din toamnă, având numai opt voturi în faţa outsider-urului Rick Santorum, fost senator de Pennsylvania.

Ştiri pe aceeaşi temă

Aceste alegeri primare au fost cele mai strânse din istoria electorală a SUA, favoritul Romney obţinând 30.015 voturi faţă de cele 30.007 de voturi ale lui Santorum, dintr-un total de 120.000 de alegători republicani care au participat la acest “caucus” (reuniune electorală). O situaţie asemănătoare se mai înregistrase în 1980 când George Bush îl bătuse pe Ronald Reagan cu o diferenţă de 2%.

Pe un onorabil şi dătător de speranţe loc trei s-a situat acum, cu 21% din voturi, Ron Paul, care era văzut ca principalul contracandidat al lui Romney în micul stat din Midwest. El rămâne în continuare unul dintre favoriţii principali la obţinerea dreptului de a se confrunta cu Obama

Ceilalţi candidaţi cu rezultate notabile sunt fostul speaker al Camerei Reprezentanţilor, Newt Gingrich (13%), guvernatorul de Texat Rick Perry (10%), iar Michelle Bachmann, vedeta mişcării Tea Party a reuşit un scor de numai 5%, cu mult sub aşteptări.

Învingător la puncte, învingător moral, învingător real

Considerat principalul favorit în cursa pentru obţinerea nominalizării republicane, Romney s-a declarat mulţumit de rezultat, arătând că a fost un start bun, conform cu rezultatul de 25% obţinut de el şi în primarele din Iowa în 2008. În ultimele sondaje naţionale, el apărea ca principala ameninţare pentru democratul Barack Obama în toamnă, având 6% în faţa acestuia. Romney îşi poate consolida poziţia în următoarele primare.

Învingătorul moral în Iowa este cu siguranţă conservatorul Santorum, care a făcut o campanie din uşă în uşă, vizitând mai toate comunităţile de alegători. El a cheltuit numai 1,65 dolari pentru un singur vot obţinut, faţă de 113 dolari în cazul lui Romney. Iar banii şi organizarea sunt doi factori foarte importanţi în campania electorală americană, pe lângă capacitatea de a transmite un mesaj cât mai simplu şi direct, pe înţelesul alegătorilor.

Învingătorul real pare însă chiar preşedintele Barack Obama căruia îi convine de minune o luptă foarte dură între candidaţii republicani în următoarele două luni de alegeri primare, comentează Huffington Post. Mai ales că  se pare că în Iowa candidaţii  republicani au cheltuit mai mulţi bani pe publicitate electorală negativă la adresa adversarilor.

Calendarul electoral

Cursa pentru nominalizarea republicană continuă în această lună şi în alte state importante cum ar fi Florida, Michigan, Carolina de Sud şi New Hampshire şi se va înfierbânta în “supermarţea” de pe 6 martie, în această zi fiind organizate simultan caucusuri în 11 state. De obicei, candidaţii rămaşi fără şanse reale renunţă după această etapă, cursa primarelor continuând între principalii favoriţi până în iunie.

Comentatorii americani nu exclud ca ierarhia actuală a celor şapte candidaţi republicani să fie spectaculos răsturnată, competiţia fiind strânsă, cu evoluţii diferite de la stat la stat. Iar numărul alegătorilor republicani care încă nu s-au hotărât se ridică la aproape 40%.

Convenţia naţională republicană în cadrul căreia va fi desemnat oficial candidatul partidului pentru prezidenţiale este organizată tradiţional la sfârşitul lunii august, după care din septembrie se intră în confruntarea directă cu democraţii.

citeste totul despre: