Site-ul WikiLeaks, „agenţia CIA a popoarelor“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Julian Assange, fondatorul WikiLeaks
Julian Assange, fondatorul WikiLeaks

„Agenţia CIA a popoarelor“, aşa se autodefineşte site-ul WikiLeaks, creat în 2006 de australianul Julian Assange şi care, potrivit unor observatori, reprezintă viitorul jurnalismului de investigaţii.

Alţii, cum ar fi o mare parte din angajaţii Pentagonului, l-ar dori mai degrabă desfiinţat, mai ales după ce, la începutul săptămânii, a prezentat imagini cu civili şi reporteri Reuters omorâţi de armata americană, în 2007, la Bagdad. În prezent, ameninţă cu publicarea unor alte filme video incomode, care au surprins uciderea, anul trecut, în urma unor raiduri americane, a 97 de civili afgani.

Cine se află în spate

Pe de altă parte, Julian Assange consideră site-ul „un model de jurnalism de investigaţii" şi precizează că, în cazul masacrului din Bagdad (soldat cu 12 victime), filmul video era cifrat, decriptarea lui necesitând „un supercomputer". Referitor la difuzarea acestuia, Assange a declarat că a vrut să arate „ce înseamnă într-adevăr războiul modern" cu „un impact politic maxim" şi că „rapoartele armatei americane nu trebuie întotdeauna crezute pe cuvânt".

Mulţi anonimi îşi oferă serviciile pentru WikiLeaks, numărul colaboratorilor depăşind pragul de 1.000. Echipa de la vârf nu ezită însă să „iasă în lume". Julian Assange participă la conferinţe şi seminarii şi acordă interviuri, chiar dacă destul de rar. Printre colaboratorii permanenţi se află Ron Gonggrijp, un specialist în „spargerea" codurilor şi a mesajelor cifrate, şi Brigitta Jondottir, membră a Parlamentului islandez.

WikiLeaks

Site-ul este găzduit de suedezul PeRiQuito (PRQ), iar pentru viitor privirile sunt îndreptate către Islanda, unde un proiect de lege (Iceland Modern Media Initiative) ar putea garanta confidenţialitatea surselor. Site-ul beneficiază totodată de circa 12 servere în străinătate, „în unele ţări europene prietene".

Subiecte explozive

Printre dosarele sensibile prezentate de WikiLeaks se numără unele referitoare la Pentagon (tratamentul prizonierilor de la Guantanamo, reglementări pentru trupele americane din Irak), dar şi dezvăluiri despre instituţii financiare internaţionale corupte, despre folosirea unor substanţe toxice în Africa, despre prăbuşirea economiei islandeze sau despre scandalurile la vârf din partidul comunist chinez.

SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite