Israelul este gata să facă să avanseze pacea cu Siria

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Israelul este gata să facă să avanseze pacea cu Siria
Israelul este gata să facă să avanseze pacea cu Siria

Ministrul israelian al apărării Ehud Barak a afirmat miercuri că ţara sa "sa continua să caute căi pentru a face să avanseze pacea" cu Damascul, ca răspuns la declaraţii ale preşedintelui sirian Bashar al-Assad, transmite AFP.

"Pacea cu Siria constituie un element central al oricărei reglementări regionale stabile. Israelul a căutat în trecut şi va continua să caute pe viitor căile pentru a face să avanseze pacea cu Siria", a declarat Barak, citat într-un comunicat al Ministerului Apărării.

Barak a subliniat totuşi că pentru relansarea discuţiilor, "este necesară o atitudine responsabilă din partea Siriei, precum şi din partea Hezbollah pentru a respinge pericolele unei degradări în regiune".

Potrivit comunicatului, ministrul israelian a răspuns astfel la afirmaţii făcute de preşedintele Assad care s-a declarat miercuri favorabil unei reluări a negocierilor de pace cu Israelul.

"În ceea ce ne priveşte, beneficiem de sprijinul poporului pentru a continua aceste convorbiri cu Israelul", a spus preşedintele sirian, adăugând condiţia ca de partea israeliană să fie "cei care doresc continuarea unor asemenea negocieri".

Şeful statului sirian, care tocmai s-a întâlnit la Zagreb cu omologul său croat, Stipe Mesic, a lăudat eforturile Turciei în acest proces şi a semnalat că prezenţa unei "a treia părţi" ar fi necesară în cazul reluării negocierilor.

Siria şi Israelul au început în mai 2008 negocieri indirecte de pace sub auspiciile Turciei. Acestea au fost suspendate în decembrie, după o ofensivă a armatei israeliene în Fâşia Gaza. Negocierile întâmpină greutăţi în ceea ce priveşte înălţimile Golan. Siria cere restituirea lor integrală, ceea ce Israelul refuză, după ce a cucerit acest teritoriu în 1967 şi l-a anexat în 1981.

SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite