CNN: Agentul FBI dat afară din ancheta condusă de Mueller este responsabil de schimbarea încadrării faptelor în ancheta asupra lui Clinton

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un înalt expert în contrainformaţii al FBI, demis din ancheta condusă de Mueller pentru mesaje pro-Clinton, este responsabil de schimbarea încadrării faptelor în ancheta FBI asupra modului de gestionare a informaţiilor cu caracter secret în cazul fostului secretar de Stat, Hillary Clinton, informează CNN.

Registrul electronic arată că Peter Strzok, nr. 2 în divizia de contra-informaţii a FBI, şi cel care a condus ancheta asupra lui Hillary Clinton şi a modului în care aceasta a gestionat informaţiile cu caracter secret, a schimbat descrierea acţiunilor lui Clinton din „flagrant de neglijente” în „extrem de neatente”, susţin sursele citate de către CNN.

Procesul de redactare a poziţiei oficiale a directorului Comey în această anchetă a fost un efort de echipă, susţin sursele citate de către CNN, modificările în acest document fiind făcute de o serie de persoane.

Schimbarea din „flagrant de neglijent” în „extrem de neatent”, ce poate părea neimportantă la o primă privire, reflectă în fapt o decizie importantă a FBI ce ar fi putut avea efecte legale serioase, în condiţiile în care legislaţia americană prevede o pedeapsă penală pentru „neglijenţa flagrantă” în gestionarea informaţiilor cu caracter secret.

În plus, cei de la CNN susţin că Peter Strzok a fost oficialul FBI ce a semnat documentul oficial ce a demarat ancheta în implicarea Rusiei în alegerile prezidenţiale din 2016. Conform surselor  CNN, Strzok era considerat a fi unul dintre principalii experţi în Rusia ai FBI.

Ştirea cu privire la implicarea directă a lui Strzok în comunicatul final al FBI ce a achitat-o pe Hillary Clinton de orice vinovăţie, combinată cu informaţia că acesta a fost eliberat din echipa de anchetă a procurorului special Robert Mueller va oferi cu siguranţă muniţie pentru administraţia Trump războiul mediatic centrat pe ancheta legăturilor cu Rusia.

Pe altă parte, expertul juridic al CNN, Jeffrey Toobin, a susţinut că această informaţie nu poate avea nicio relevanţă, decizia ultimă în cazul anchetei ce a vizat-o pe Hillary Clinton i-a aparţinut doar directorului Comey, şi nu poate fi pusă în seama subalternilor săi.

SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite