Alegeri SUA 2016: Donald Trump mai câştigă un susţinător de top. Ben Carson, neurochirurgul cu opinii bizare, îşi va anunţa sprjinul pentru miliardar
0
Fostul candidat în alegerile primare din SUA pentru nominalizarea republicană, Ben Carson, care s-a retras săptămâna trecută din cursă, va anunţa vineri că îl sprijină în competiţie pe miliardarul Donald Trump, potrivit surselor Washington Post.
Carson va deveni, astfel, cel mai important lider care îl sprijină pe Trump, după ce acesta şi-a asigurat şi suportul public al guvernatorului Chris Christie, care s-a retras din cursă în februarie.
Washington Post scrie că Trump şi Carson au avut o întâlnire, joi, la clubul de lux Mar-a-Lago, deţinut de cel din urmă. Anunţul de vineri este programat să aibă loc la acelaşi club din Palm Beach, Florida, unde cei doi vor susţine o conferinţă de presă.
Armstrong Williams, administratorul activelor financiare ale lui Carson, a confirmat că cei doi s-au întâlnit, dar nu a oferit mai multe informaţii.
Joi, Carson a declarat la Fox News că preferinţa sa se îndreaptă „în mod cert” către un anume candidat şi a vorbit în termeni pozitivi despre Trump.
„Sunt doi Donald Trump. Este un Donald Trump pe care îl vedeţi la televizor, care merge în faţa unor publicuri numeroase, şi este un Donald Trump din spatele scenei. Nu sunt aceeaşi persoană. Unul este un entertainer, celălalt este un individ care gândeşte”, a spus Carson.
Susţinerea lui Carson, un fost neurochirurg adventist de ziua a şaptea, îl va ajuta pe Trump să câştige în număr mai mare votul creştinilor evanghelici, care l-au susţinut în trecut pe doctor şi l-au ajutat să fie, pentru scurt timp, pe primul loc în sondaje.
Neurochirurgul şi-a suspendat campania la începutul acestei luni, după ce obţinut rezultate dezastruoase în cele câteva state în care a participat în cursă. Pentru scurt timp, în octombrie 2015, Carson l-a depăşit pe Trump în sondaje şi părea să fie favorit în a câştiga nominalizarea republicanilor pentru candidatura la preşedinţia SUA. La începutul lunii trecute Carson nu a exclus ideea de a deveni vicepreşedintele lui Donald Trump.
Carson şi opiniile sale controversate
Ben Carson, un neurochirurg adventist de ziua a şaptea în vârstă de 64 de ani, a stârnit uimire şi şi-a atras critici prin opiniile sale controversate pe diverse teme.
Carson nu crede în teoria evoluţiei, despre care spune că i-a fost insuflată lui Charles Darwin de ”Necurat”. Totodată, el susţine că creierul uman are lobul frontal mare pentru că doar oamenii au fost creaţi după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu care are, de asemenea, un lob frontal mare.
Acesta a spus că programul de asigurări de sănătate al lui Barack Obama (Obamacare) este „cel mai rău lucru” de la sclavie încoace şi că Guvernul american se comportă ca Germania Nazistă. Carson a comparat şi avorturile tot cu sclavia.
Carson mai crede că a fi homosexual e o alegere, dar şi că mulţi oameni devin homosexuali când merg la închisoare.
El a mai spus că musulmanii nu sunt potriviţi să fie preşedinţi ai Statelor Unite şi că Holocaustul ar fi putut fi prevenit dacă europenii ar fi deţinut mai multe arme.
Carson are o opinie stranie şi în ceea ce priveşte piramidele din Egipt: acestea ar fi fost construite de personajul biblic Iosif pentru a stoca cereale şi nu au fost, nicidecum, mausolee ale faraonilor.
[<a href="//storify.com/Alinavasile/alegeri-sua-2016" target="_blank">View the story "Alegeri SUA 2016 " on Storify</a>]