Răspuns la intoxicarea Kremlinului: „Capcana rusească“

Ce ascunde în spatele ochelarilor preşedintele Vladimir Putin

Presa de propagandă rusă încearcă să schimbe percepţia opiniei publice din statele membre UE şi NATO mai nou intrate în spaţiul euroatlantic şi să descurajeze alte ţări din zona sa de interes să adere la aceste două organizaţii occidentale, în cel mai pur stil sovietic.

Propagandiştii Kremlinulului  s-au folosit, în cel mai nou documentar tv  de marţi, de imagini şi declaraţii din cele mai sărace zone şi pături sociale din unele state membre UE sau în curs de negocieri cu Bruxelles-ul, prezentându-le ca pe o situaţie generalizată. Şi asta în paralel cu inducerea fricii că intrarea, mai ales în Alianţa Nord-Atlantică atrage după sine o potenţială ameninţare militară rusă .  

Au  ascuns însă cealaltă faţă a monedei, de exemplu povestea de succes a statelor baltice, sau a Sloveniei. Au omis şi nenorocirile din fostul spaţiu sovietic, dacă este să ne referim doar la : Ucraina, Georgia, Republica Moldova.

Povestea de scucces a balticelor  

    În august 1991, Lituania, Letonia şi Estonia şi-au declarat independenţa faţă de URSS.  Aceste trei ţări au întors definitiv pagina comunismului şi şi-au regăsit rădăcinile în Europa. În ciuda crudei realităţi post-sovietice şi a problemelor structurale - cum ar fi corupţia, influenţa grupurilor de interese, lipsa de competitivitate la toate nivelurile - statele baltice au reuşit să facă faţă. 

Acum sunt state occidentale caracterizate de valori, stereotipuri, probleme, norme  asemănătoare cu cele ale occidentalilor. Pentru a ajumge aici a trebuit reorganizată întreaga economie a acestor ţări şi creat întregul sistem juridic pentru a reglementa politica şi viaţa statelor şi a societăţilor, nemaivorbind de primii paşi în politica externă, pentru a ancora independenţa în arena internaţională şi a se integra în instituţiile occidentale scria în revista „IQ The Economist”  politologul lituanian Mindaugas Jurkynas, lector la Institutul de Ştiinţe Politice din Vilnius. 

Odată cu redobândirea independenţei, a fost necesar să facă faţă unor noi realităţi politice şi economice. Nu a fost uşor.  Tranziţia spre democraţie şi transformările economice au avut loc simultan, dar  în 2004 cele trei ţări baltice au devenit membre ale UE şi NATO. Chiar şi după criză economic din 2008, regiunea recuperează repede, deşi criza a încetinit creşterea economic, iar cetăţenii au plătit un preţ greu pentru a nu ajunge în situaţia Greciei. 

Dezastrul din Ucraina, Georgia, Republica Moldova

Determinarea populaţiei şi a oamenilor politici din statele baltice spre valorile occidentale a dus la această poveste de succes. Însă în cazul altor foste republici sovietice care şi-au câştigat independenţa după 1991, pendularea între Rusia şi Occident, abandonarea reformelor şi a valorilor democratice, precum Ucraina, Georgia sau Republica Moldova, le-a adus pierderi teritoriale şi de vieţi omeneşti în războaie separatiste întreţinute de Moscova care urmăreşte ţinerea acestor state în zona sa de influenţă.

Povestea de succes a Sloveniei şi jocul la două capete al Serbiei

Un destin asemănător este cel al fostelor republici component ale fostei Iugoslavii. Un fost stat format din şase republici regionale şi două provincii autonome, dur împărţite pe linii entice ( Slovenia, Croaţia, Bosnia şi Herţegovina, Muntenegru, Serbia, Macedonia şi cele două provincii autonome ale Serbiei: Kosovo şi Voievodina – s-a destrămat în mai multe ţări independente. 

În funcţie de cât de bine s-au „orientat“ actorii politici din aceste fost republici s-a schimbat şi viaţa cetăţenilor.  Prima republică ce s-a desprins de Iugoslavia a fost Slovenia. Aceasta şi-a declarat independenţa pe 25 iunie 1991. Armata Populară Iugoslavă a încercat să-i oprească procesul urmat de un scurt război de 10 zile. Acesta s-a încheiat pe 7 iulie 1991, cu semnarea acordurilor de la Brijuni. 

Slovenia a rămas de atunci independentă şi a urmat cu succes calea spre integrarea euro-atlantică unde se află din 2004 . Conform opiniei unor ziarişti, asasinarea la începutul lunii martie a premierului sârb Zoran Djindjic a fost unul dintre factorii decisivi care au contribuit la un vot majoritar în favoarea aderarării la NATO, reamintindu-le slovenilor ce înseamnă instabilitatea din Balcani. Acum Slovenia este considerată a fi cea mai prosperă ţară fost-comunistă.

A doua republică secesionistă a fost Croaţia. Aceasta şi-a declarat independenţa în 1991, gest care a declanşat un război sângeros ce a durat aproape patru ani (1991-1995). Conflictul a fost marcat de numeroase crime şi atrocităţi iar bilanţul final se ridică la aproximativ 15.000 de morţi. Problemele de corupţie şi de extrădarea criminalilor de război a amânat aderarea Croaţiei la UE până în 2013.  

În 1992 a venit rândul Bosniei-Herţegovina să-şi declare independenţa faţă de Federaţia Iugoslavă, dar această rupere s-a făcut după un război  ce s-a încheiat în decembrie 1995, după un efort diplomatic internaţional considerabil şi a lăsat în urmcă 200.000 de morţi. În plus, conflictul a fost marcat de câteva masacre cutremurătoare, care au şocat întreaga Europă. Cel mai cunoscut episod de acest fel a fost genocidul de la Srebrenica din iulie 1995. Atunci, o unitate a armatei sârbe a asediat localitatea Srebrenica din Bosnia şi a ucis 8.000 de musulmani, inclusiv copii.

A urmat criza din Kosovo şi o altă etapă a destrămării Serbiei, de data asta  a avut loc în mod paşnic, la 21 mai 2006, în urma referendumului din Muntenegru, în care adepţii independenţei micii republici, in frunte cu primul ministru Milo Djukanovici, au câştigat 55,4% dintre sufragiile electoratului muntenegrean. Acum Muntenegru vrea în NATO. 

Rănile Serbiei după războailele din anii 1990 s-au vindecat greu.Uniunea Europeană a deschis Serbiei drumul spre o eventuală aderare, semnând cu această ţară Acordul de Stabilizare şi Asociere în 2008. Dar lucrurile merg greu . Serbia ar urma să adere la UE în 2020, după mulţi ani în care negocierile au bătut pasul pe loc.  

Uniunea Europeană a lansat negocierile de aderare cu Serbia la 14 decembrie 2015. UE aprobase negocierile de aderare în urmă cu aproape doi ani, însă a întârziat începerea oficială a discuţiilor până când Serbia a făcut paşi concreţi pe calea normalizării relaţiilor cu provincia sa separatistă Kosovo. Acum UE a cerut Serbiei să continue procesul de normalizare a relaţiilor cu Kosovo, reformarea sistemului său judiciar, a administraţiei publice şi a economiei, să lupte împotriva corupţiei şi discriminării şi să-şi consolideze libertatea de expresie.

 În tot acest timp sârbii s-au confruntat cu mari problem economice şi lipsuri, suportând ani de sancţiuni. Asta după ce în timpul comunismului fosta Iugoslavie era considerată mult mai deschisă spre Occident faţă de România lui Ceauşescu, de exemplu.

Dar şi acum, jocul pe care îl face Belgradul în relaţia cu Rusia poate fi asemănat cu una dintre tacticile întâlnite la jocurile de cărţi: miza „la două capete”. Ca şi la jocul de cărţi, însă, o slabă stăpânire a tehnicilor de joc poate duce la pierderea ambelor oportunităţi, susţine Rufin Zamfir este analist la Centrul GlobalFocus, specializat pe zona Balcanilor.

Ambiţia Serbiei este, declarativ, să ajungă un mediator al intereselor Estului cu Vestul, poziţie la care aspiră şi alţi actori regionali, dar de care Rusia nu are nevoie. Dar e posibil, susţine analistul, ca aceasta să aibă la bază şi o dorinţă de supravieţuire politică izvorâtă din convingerea că doar aşa se poate gestiona intern o populaţie ce îşi doreşte bunăstarea materială a Europei occidentale, dar şi independenţa în gândire şi acţiune în raport cu Occidentul, model pe care Rusia îl reprezintă cel mai bine.

Apropierea Serbia-Rusia indică, însă, şi un interes particular din partea Moscovei pentru a menţine un contact apropiat cu fostul stat iugoslav. O Serbie extrem de receptivă la proiectele economice ruse şi dispusă să se apropie din punct de vedere militar de Moscova este un prilej unic pentru Rusia de a rămâne într-o regiune din ce în ce mai controlată de Vest, este de părere analistul. 

Belgradul însă ar trebui să fi tras ceva învăţăminte dacă nu de pe urma devastatoarelor sale războie interetnice, măcar din ce au păţit, mai recent, Ucraina şi Republica Moldova care au încercat şi ele mult timp să joace la două capete. Şi astfel, când cu zăhărelul când cu ameninţările, când cu intoxicările, Rusia încearcă să-şi extindă influenţa în fostul spaţiu comunist şi să destabilizeze UE şi NATO.