Sudul deschide Coreea de Nord

Până la reunificarea celor două populaţii ajunse radical distincte, ambele state profită de întâlnirea capitalului din Sud cu mâna de lucru a Nordului Conectarea liniilor ferate nord

Până la reunificarea celor două populaţii ajunse radical distincte, ambele state profită de întâlnirea capitalului din Sud cu mâna de lucru a Nordului

Conectarea liniilor ferate nord şi sud-coreene va dezvolta şi mai rapid afacerile dintre Seul şi Phenian. Care au devenit deja atât de importante încât la semnarea tratatului de liber schimb cu Coreea de Sud, Statele Unite au fost nevoite să amâne explicit momentul până când, de fapt, vor face afaceri şi cu Coreea de Nord.

Din anul 2000, Coreea de Sud avansează tot mai multe proiecte de cooperare economică intercoreeană, deocamdată cea mai realistă variantă de reconciliere a celor două jumătăţi de naţii sângeros despărţite în războiul din 1950-'53 - cu ajutorul Statelor Unite, pe de-o parte, şi al Rusiei şi Chinei, de cealaltă. Tirul cu rachetă din iulie şi testul nuclear din octombrie 2006 ale Phenianului au înfrânat ceva avântul "unionist" al Seulului, dar numai pe moment. Proiectele - de felul reunificării video a familiilor - merg mai departe, indiferente chiar şi la actuala depăşire de către Coreea de Nord a termenului la care s-a angajat să-şi sigileze programul nuclear - în schimbul marilor ajutoare economice câştigate în urma tratativelor cu SUA, Rusia, China, Japonia, Coreea de Sud şi Germania.

Reconciliere feroviară

După zece luni de discuţii şi o "ultimă sută de metri" de 30 de ore, generali nord şi sud-coreeni au semnat un acord militar care a fixat pentru 17 mai primul test al unei legături feroviare peste puternic militarizata linie de frontieră. Dornică să se lege terestru de China şi Rusia, Republica Coreea a presat semnarea acordului. Republica Democratică Populară Coreea a tergiversat până a obţinut crearea unei zone comune de pescuit în bogatele ape vestice - unde se intră în perioada propice nu doar pescuitului de crabi, dar şi înfruntării celor două pavilioane, ciocniri soldate până acum cu şase vase scufundate şi mai mulţi pescari împuşcaţi sau înecaţi. Seulul a plusat, cerând deschiderea şi a altor puncte de trecere, dar Phenianul consideră că prea multă deschidere îi poate strica.

Liniile supuse strictei supravegheri tehnice şi militare leagă, la vest, oraşul sudic Munsan de staţia nordică Kaesong, imediat după Zona demilitarizată - pe aici s-au restras trupele americane împinse de chinezi, după ce îi obligaseră pe nord-coreeni să se retragă din Sud şi chiar ocupaseră Phenianul. La est, s-a refăcut legătura între gara sudică Jejin şi staţiunea nordică Muntele Kumkang, vechea linie fiind complet rasă de bombardamentele din timpul Războiului din Coreea.

Când va fi stabilit un trafic curent - încă nu se ştie când -, trenurile vor aduce în Sud bunurile produse în Complexul industrial Kaesong şi vor duce turişti sud-coreeni în staţiunea Kumkang. Vizionarii de la Seul văd însă aici sâmburele unei dezvoltări exponenţiale a zonei speciale sud-estice Pusan - deja al zecelea port ca trafic al lumii -, după ce Coreea de Sud va fi legată terestru de China şi Rusia, eventual şi de Europa.

Enclavă de liberalism

Traficul comercial via Nord ar aduce mulţi bani Phenianului. E drept, abia după restaurarea decrepitelor căi ferate nord-coreene. Chiar şi în productiva staţie Kasesong se poate vedea încă o locomotivă cu cărbune, din vremea ocupaţiei japoneze.

Fostă capitală a Coreei până în 1392, Kaesong, indică însă pe unde vor intra repede tot mai mulţi bani în Coreea de Nord - poate şi un aer de liberalizare. La sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial, oraşul se afla la sudul liniei de partiţie; după campaniile coreene, a rămas ultimul oraş ocupat al Sudului - sau singurul oraş eliberat de Nord.

Din 2003, la 15 km de cei 145.000 de locuitori ai oraşului istoric, trăiesc din nou circa 1.000 de sud-coreeni: ca salariaţi ai 20 de companii sud-coreene care angajează aici 13.000 de muncitori nord-coreeni. Creaţie a Ministerului Unificării de la Seul, în 2003, Complexul industrial Kaesong combină tehnologiile şi capitalul sud-coreean cu mâna de lucru ieftină nord-coreeană - un "simbol al deschiderii economice dintre cele două Corei". Se produce, în special pentru piaţa sud-coreeană, unde nu mai există mână de lucru pentru textile sau pantofi. Capitaliştii sud-coreeni plătesc în medie câte 66 de dolari pe lună pentru fiecare muncitor nord-coreean: regimul comunist le dă 5.000 de woni nord-coreeni (2$).

Made in Korea

Problema Coreei de Sud este să aplice produselor fabricate în Coreea de Nord eticheta "made in Korea" - astfel încât să le poată exporta în baza tratatelor sale de liber schimb. Subiectul a întârziat mult semnarea unui FTA cu SUA, în aprilie. În cele din urmă, Washingtonul a creat un comitet care urmează să decidă ce zone din afara Coreei de Sud pot intra sub incidenţa acordului bilateral. Congresmanii americani vor considera subiectul Kaesong din perspectiva dezarmării nucleare a Phenianului şi a condiţiilor de muncă pe platforma intercoreeană - care scapă verificărilor OIM. Sudul insistă pe valoarea politică a cooperării cu Nordul şi planifică extinderea grandioasă a complexului Kaesong şi deschiderea altora similare.

Fugari şi spioni

Nord-coreenii care au reuşit să fugă în Sud au lansat un nou grup politic al cărui scop este "terminarea regimului lui Kim Jong-Il". Până acolo, Comitetul pentru Democratizarea Coreii de Nord critică guvernul de la Seul pentru politica de extindere a legăturilor economice cu Phenianului. Argumentele sunt că "23 de milioane de compatrioţi trăiesc sub represiunea unei dictaturi mai rele decât regimul colonial japonez", iar "banii contribuabililor sud-coreeni se întorc sub formă de arme şi rachete nucleare". Preşedinte al grupului a fost ales Hwang Jang-yop: secretar al partidului nord-coreean până în 1997, când a fugit în Sud, politicianul este acum cel mai înverşunat critic al fostului şef. În 50 de ani, în Coreea de Sud au ajuns circa 10.000 de fugari din Nord, dar în China se află alte sute de mii cu aceeaşi speranţă.

Invers, americanul de origine coreeană Jan Min-ho, sau Michael Jang, a fost condamnat de justiţia sud-coreeană la nouă ani de închisoare pentru furnizarea unor importante informaţii despre securitate şi politicieni la Phenian. Întâlnirile sale cu agenţi nord-coreeni în China şi Thailanda sunt urmărite din 1989, de când Jang a făcut prima vizită în Nord. Doi dintre cei cinci membri ai procesului de spionaj intercoreean sunt membri ai micului Partid Muncitoresc Democratic din Coreea de Sud - care se consideră obiectul real al procesului.

Axa Phenian-Yangon

SUA au plasat Iranul şi Coreea de Nord pe aceeaşi axă, a "statelor-bandit". Alături de Myanmar, Cuba, Zimbabwe sau Belarus. Unora le-au dat idei.

Iranul este interesat să dezvolte cooperarea cu Coreea de Nord, după ce statul asiatic se va achita de datoriile faţă de Teheran - a declarat presei naţionale ministrul iranian de externe, Manusher Mottaki, după primirea omologului nord-coreean, Kim Yong-Il. Este prima menţionare publică a legăturilor de afaceri dintre Phenian şi Teheran - chiar dacă natura şi volumul acestora a rămas mai departe secretă. Ambele state sunt obiectul sancţiunilor impuse de Consiliul de Securitate al ONU în 2006, din cauza programelor nucleare, unul deja testat, altul în stadiul de perfectare. Phenianul a anunţat că va sprijini Teheranul la nivel internaţional şi că este gata să dezvolte cooperarea bilaterală "în diferite domenii economice". Dacă programul nuclear nord-coreean a fost parţial cumpărat din Pakistan, pe căi oficial necunoscute autorităţilor pakistaneze la acea vreme, acum se speculează asupra posibilităţii ca Phenianul să vândă secrete nucleare Teheranului. Coreea de Nord a sprijinit militar Iranul încă din perioada războiului de opt ani cu Irakul - iar de atunci oficiali ai celor două state-paria au întâlniri regulate.

De cealaltă parte a baricadei definite de SUA, Coreea de Sud este puternic implicată în Irak - unde a trimis 2.300 de militari în misiuni de reconstrucţie a ţării, contingent care va fi redus curând la 1.200. Ca şi la Tokyo, premierul Nouri al-Maliki a semnat la Seul acorduri de împrumuturi pentru reconstrucţie - cu gândul la modul în care Japonia şi Coreea de Sud s-au reconstruit după războaiele care le devastaseră.

Misiune secretă

Coreea de Nord şi Burma, azi Myanmar, au întrerupt relaţiile diplomatice în 1983, când ceea ce se va dovedi a fi fost un comando nord-coreean a detonat o bombă care îl viza pe preşedintele sud-coreean Chun Doo Hwan, aflat în vizită la Rangoon, azi Yangon; preşedintele a scăpat, dar au murit oaspeţi şi gazde. La sfârşitul lunii trecut, regimul stalinist nord-coreean şi junta militară burmeză au reluat legătura, cu acelaşi gând la sancţiunile occidentale impuse amândurora. Dincolo de aspectul simbolic, Myanmar poate oferi flămândei Corei hrană ieftină şi petrol, iar Phenianul poate trimite generalilor de la Yangon armament performant.

Realizată cât mai în secret, s-a speculat că noua relaţie dintre cele două izolate state asiatice ar implica implicare nord-coreeană şi într-o posibilă industrie nucleară burmeză - nu doar în furnizarea tehnicilor de tunelare de care paranoicul regim burmez are nevoie pentru consolidarea complexului politico-militar pe care şi l-a construit în junglă, drept capitală. Izolată de SUA şi UE, relaţiile Myanmarului se limitează la China, India şi Rusia - sau, mai nou, Iran ori Venezuela.

P.S. Rusia a anunţat marţi că va construi în Myanmar un reactor nuclear de 10 MW, cu apă uşoară, impropriu programelor nucleare militare, dar orişicât.

Minirevoluţia IT

Arsenalul nuclear al Coreei de Nord funcţionează pe baza softurilor create local, după investiţiile din acest domeniu gestionate de fiul liderului suprem.

La parada dedicată celei de-a 75-a aniversări a înfiinţării armatei nord-coreene, Phenianul a scos din hangare 53 de rachete, trei de model nou - inclusiv una de rază medie, 2.500-4.000 km, capabilă să lovească baza americană de la Guam. Vara trecută, regimul comunist a testat o rachetă cu rază lungă, care poate atinge părţi şi mai apropiate ale teritoriului SUA. A urmat testul militar nuclear din toamnă, primul de acest fel al Coreei de Nord.

Experţii evaluează acum când va avea Kim Jong-Il un focos nuclear şi la ce alte rachete mai lucrează industria militară.

Servicii informatice şi secrete

Alţi experţi analizează momentul octombrie 2000, când Kim Jong-Il îi cerea lui Madelaine Albright, la Phenian, adresa de e-mail. Şi descoperă în spatele arsenalului nuclear al celei mai puţin globalizate ţări din lume o minirevoluţie IT.

Sancţiunile impuse Republicii Democratice Populare Coreene (RDPC) după testul armei atomice din octombrie 2006 nu a făcut imposibilă achiziţionarea instrumentelor hi-tech străine. Companiile-avanpost din Hong Kong, Singapore sau Taipei pot aproviziona Phenianul cu cele necesare. Pe de altă parte, RDPC are o industrie IT naţională care poate da oricând scopuri militare unor aplicaţii civile. De strategia IT a RPDC s-a ocupat iniţial Korea Computer Center (KCC), creat de Kim Jong-Il însuşi, în 1990, pentru fiul său, Kim Jong-Nam, care conducea la acea vreme şi Agenţia pentru Securitatea Statului. Şcolit în Elveţia, unde a studiat informatica şi engleza-franceza, Kim Jong-il a combinat cele două instituţii într-un centru dotat cu ultimele dispozitive care puteau fi obţinute din străinătate.

Potrivit propriului site, KCC are 11 centre provinciale şi birouri de marketing în Germania, China, Siria sau Emirate. Filiala din Berlin a fost creată în 2003 de un om de afaceri german, pentru 700.000 de euro. Tot Jan Holtermann a aranjat, anul trecut, şi prezenţa câtorva produse ale KCC la CeBIT. Printre altele, KCC a creat o versiune Linux cu caractere coreene şi o adaptare pentru computer a jocului de go, care câştigă campionatele internaţionale de gen. Cu produse incorporate chiar în mobilele Samsung, softiştii nord-coreeni, formaţi în Rusia sau India, sunt consideraţi chiar de către sud-coreeni printre cei mai buni din lume. Următoarea lor sarcină este războiul informatic. Un curs universitar de cinci ani pregăteşte hackeri militari, pentru penetrarea sistemelor din SUA, Japonia sau Coreea de Sud.

Conflictul elitelor

Totuşi, în Coreea de Nord există mai mult intranet şi doar persoane precum Kim Jong-Il au acces total la internet. Rămâne de văzut în cât timp "IT-ul va submina educaţia ideologizată şi supravegherea totalitară pe seama creşterii conflictului dintre o elită politico-economică antreprenorială şi vechea elită militaro-industrială" (Alexandre Mansourov, specialist al Centrului pentru Studii de Securitate Asia-Pacific).

Procesul

Condamnarea comunismului de către încă preşedintele Băsescu dă bine în poza istorică, măcar pentru că a stârnit circul forţelor retrograde din Parlamentul democratic ales al României. S-a văzut câţi mai sunt şi că nimic nu le reduce tupeul. Mai departe, această "condamnare oficială" îi ajută pe supravieţuitorii crimelor regimului comunist precum pe morţi ventuzele.

Când a fost vorba ca URSS să cedeze teren, Occidentul victorios nu a mai intentat niciun proces comuniştilor, după cum făcuseră cu naziştii - deşi performanţele primilor au fost de mult mai lungă durată. La Moscova nu exista altă elită cu care să se trateze mai departe. Iar elitele capitaliste ştiu că elitele comuniste au aceeaşi capacitate de convertire - de la nomenclatură la afaceri, precum în România sau China. Cei mai abili dintre komsomolişti aveau să devină primii oligarhi ai ţării. Unii puteau ajunge chiar preşedinţi care ar fi negociat mai avantajos cu Occidentul, precum Hodorkovski - care însă a pierdut lupta cu elita FSB de la Kremlin.

Nurnbergul este un caz izolat de dreptate istorică, posibil doar pe hecatombe şi ruine proaspete. Dacă laşi timp pentru calcule, justiţia devine simbilică şi, eventual, nedreaptă. După ce a tot acuzat Japonia pentru masacrele şi umilinţele coloniale de acum o sută de ani, Coreea de Sud confiscă abia acum averile a nouă colaboraţionişti sud-coreeni. Este vorba despre pământuri în valoare de patru milioane dolari şi, de fapt, despre urmaşii respectivilor profitori. Veniturile vor fi folosite pentru ajutorarea foştilor luptători pentru independenţă şi, dacă aceştia nu mai sunt, pentru memoriale ale luptei lor. Gestul confiscării, primul, are rolul de "a recupera demnitatea poporului, violată de imperialismul japonez şi de cei implicaţi în acte projaponeze şi antinaţionale".

La nordul paralelei 38 coreene rezistă un regim "naţionalist", dar nu mai respectuos pentru drepturile omului decât unul de ocupaţie. Generaţii întregi sunt marcate somatic de malnutriţia endemică, dar iubitul lider serveşte cognac şi investeşte ultimul won al ţării într-o paranoică apărare ofensivă. Dacă s-ar fi rezumat la ameninţarea fraţilor, nu şi a prezenţei militare americane, probabil nici n-ar fi fost atât de acuzat internaţional.