Scandal de spionaj: Suspectul rus arestat în Cipru a dispărut

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Suspectul de spionaj în beneficiul Rusiei, arestat marţi în Cipru şi eliberat pe cauţiune, a dispărut, conform declaraţiilor unui purtător de cuvânt al poliţiei, informează CNN.

Dispariţia sa intervine la două zile după ce Departamentul american al Justiţiei a anunţat arestarea a 10 persoane acuzate că ar fi agenţi ruşi. Cinci dintre suspecţi au compărut în justiţie luni, iar patru dintre ei, printre care şi o jurnalistă la un cotidian celebru, au fost reţinuţi. O nouă audiere urmează să aibă loc joi.

Poliţia din Cipru a anunţat marţi că autorităţile l-au arestat pe Robert Christopher Metsos, în vârstă de 55 de ani, la Larnaca, în baza unui mandat Interpol.

Potrivit CNN, forţele de ordine au precizat că acesta a fost eliberat pe cauţiune, dar i s-a ordonat să nu părăsească ţara şi să se prezinte în fiecare zi la poliţie.

Miercuri, el nu a făcut acest lucru, iar autorităţile îl caută.

Metsos se numără printre cele 11 persoane suspectate că ar fi spioni ruşi implantaţi în Statele Unite. În momentul arestării, avea la el un paşaport canadian şi voia să urce la bordul unui avion cu destinaţia Budapesta. Bărbatul riscă să fie extrădat Statele Unite.

Celui de al cincilea suspect, identificat într-un document judiciar drept Anna Chapman, i-a fost refuzată eliberarea pe cauţiune.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite