MARELE ACORD pentru Orientul Mijlociu
0
La Lausanne, ieri seară, grupul marilor puteri (Germania, Marea Britanie, China, Franţa, Rusia şi SUA) plus UE au încheiat cu succes negocierile cruciale cu Iranul, singura speranţă pentru detensionarea situaţiei din zonă şi pentru un început de şansă în redactarea unei hărţi de putere bazată pe altceva decât pe forţa armelor.
Redevine cumva în actualitate şi proiectul de care vorbeam ieri, acela al Noului Mare Orient Mijlociu?
Prea devreme să ne pronunţăm cu absolută certitudine. Cert este că se confirmă o anume şcoală majoră de gândire geopolitică. Cert este că lucrurile vor sta altfel în zonă după ce acordul final va fi semnat, aşa cum se spunea azi-noapte, până pe 30 iunie, victorie majoră pentru un efort comun, dincolo de diferenţele dramatice în viziunea pentru alte zone, între SUA şi Rusia. Sau, poate, de ce nu, semnul că, atunci când lucrurile se apropie mult prea tare de zona de primejdie extremă, intră în funcţiune un alt grup de presiune, cu harta aferentă, cea care demonstrează că se pot reîmpărţi paşnic zonele de infliuenţă primare şi secundare din centrul nodal, adică Asia Centrală şi apoi din regiunile de contact, cele care interesează ceilalţi mari actori, cu toate hărţile alternative dar concordante ca spirit ale viitoarei posibile Noi Ordini Mondiale pe care la publicam ieri dimineaţă. Deloc întâmplător, după cum puteţi constata acum.
Iarăşi evident, urmează să iasă din discuţia finală proiecţia Califatului care, la momentul oportun, urmează să dispară exact cu aceeaşi viteză cu care a apărut...
Acordul acesta favorizează interesele tuturor marilor jucători din echipa de negociere, fiecare cu partea sa de beneficiu direct, pe termen lung, din ceea ce ar putea fi un Iran redeschis conexiunilor globale, odată cu securizarea majoră a zonelor producătoare de petrol, acum sub ameninţarea revoltelor violente finanţate de iranieni.
China îşi vede confirmată deschiderea majoră, esenţială, pentru proiectul noului drum terestru al mătăsii, în plus cu o posibilitate de a adăuga un port suplimentar pe ruta navală a mătăsii, cu o privire accentuată la zona de super-terminale petroliere. Rusia îşi vede încununate de succes eforturile de decenii de a susţine economic, militar şi diplomatic Iranul, la schimb, posibil, cu facilitarea rutei spre Oceanul Indian şi, astfel, posibilitatea de a găsi o formulă de rute alternative de livrare a producţiei energetice, eventual în consorţiu cu iranienii dar şi ţări precum Kazahstan, Uzbekistan...Ţările Europei occidentale pot visa din nou la reluarea programelor de investiţii majore în industria petrolieră iraniană, poate în algoritmul demult uitat cu americanii, acela perfect funcţional şi producător de venituri astronomice pe vremea Şahinşahului Reza Pahlavi. Americanii securizază cea mai importantă dintre sursele directe de finanţare şi susţinere multiplă a destabilizărilor de tot felul din Orientul Mijlociu, cu perspectiva că, brusc, proiectul Noului Mare Orient Apropiat nu mai pare deloc o himeră şi, mai ales, poate fi negociabil în noi termeni.
Iată câteva dintre punctele esenţiale ale acordului la care s-a ajuns la Lausanne, aşa cum au parvenit ele din surse americane şi europene de la Bruxelles:
- numărul de centrifuge din programul nuclear iranian (19.000 în total, din care 10.200 funcţionale în acest moment) vor mai funcţiona doar 6104. Dintre acestea, doar 5.060 vor putea produce timp de 10 ani uraniu îmbogăţit.
- în termenii acestui acord, Iranul acceptă ca, pentru următorii 15 ani, să reducă stocul său de uraniu slab îmbogăţit (LEU) de la 10.000 kg la 300 kg de uraniu îmbogăţit cu 3,7%
- toate cantităţile de uraniu existente acum în Iran şi care depăşesc plafoanele prevăzute în acord vor fi depozitate sub supravegherea Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA) şi nu va putea fi folosit decât pentru efectuarea unor înlocuiri a cantităţilor admise pentru utilizare.
- Iranul este de acord să nu mai construiască noi centrale de îmbogăţire a uraniului timp de 15 ani de acum înainte
- Iranul acceptă ca, cel puţin 15 ani de cum înainte, să nu mai efectueze operaţiuni de îmbogăţirea uraniului în locaţia existenă la Fordo. Este vorba despre o locaţie subterană, adânc îngropată sub munte, imposibil de distrus prin bombardamente aeriene. Situl va rămâne deschis dar acolo nu se va mai îmbogăţi uraniu, două treimi dintre centrifugele existente fiind scoase din locaţia respectivă.
- In cazul sitului de la Natanz, principala locaţie pentru producţia iraniană de uraniu îmbogăţit, acordul prevede ca acesta să rămână şi singura de care va dispune Iranul. Vor rămâne funcţionale doar 5060 din centrifugele IR-1 de primă generaţie (din cele aproximativ 17.000 existente în acest moment) şi vor fi retrase oate cele 1000 de centriguge de generaţie mai nouă, tip IR-2M care vor fi stocate sub supravegherea AIEA.
- acordul prevede obligativitatea acceptării de către Iran a unor inspecţii regulate făcute de specialiştii de la AIEA la toate siturile de producţie existente în acest moment. Pe o perioadă de 25 de ani de acum înainte, inspectorii AIEA vor avea acces neîngrădit la minele de uraniu precum şi la locaţiile unde se produce "yellowcake", concentratul de uraniu.
- partea centrală a reactorului cu apă grea, zona activă care ar fi putut fi folosită la producerea de plutoniu, va fi distrusă sau transportată în afara teritoriului naţional iranian. Reactorul urmează să fie rreconstruit astfel încât să poată fi folosit doar în scopuri de cercetare ştiinţifică şi la producţia de radioizotopi medicali. Combustibilul folosit va fi trimis imediat în străinătate şi asta pe tot timpul duratei de viaţă a reactorului.
- Iranul nu va mai putea construi un alt reactor cu apă grea tip de 15 ani de acum înainte.
Sancţiunile europene şi americane vor fi ridicate în totalitate din momentul în care AIEA va comunica respectarea în totalitate a condiţiilor acordului. Urmează să fie menţinute restricţiile existente privind transferul către Iran a unor tehnologii sensibile.
Reacţiile internaţionale au fost, evident, extrem de favorabile cu excepţia reticenţei mai mult decât manifeste a Israelului care a amintit că Iranul dotat cu arme nucleare rămâne cea mai mare primejdie pentru regiune, ministrul israelian al afacerilor externe reamintind că ţara sa menţine activă opţiunea militară. Se explică acum cu mult mai bine reacţia disperată a lui Netanayahu în vizita sa în SUA şi tensiunea bruscă, neobişnuită, apărută în relaţia Israel-SUA.
Din acest moment, aproape totul este posibil. Chiar şi apariţia unei zone de pace impusă într-un Orient Apropiat care devenise sursa unor temeri, ameninţări şi dezvoltări conflictuale care începuseră deja să se transfere înspre alte părţi ale lumii. În orice caz, dacă nu împiedicând, ci cel puţin făcând foarte dificile negocirile privind marile proiecte de reorganizare a spaţiilor. Recentrarea discuţiilor pe nodul strategic esenţial al Asiei Centrale s-ar putea face de acum înainte cu un Iran dornic să iasă din izolarea auro-impusă acum şi legat de formulele ample ale Marilor Proiecte.
Se încarcă comentariile...
