Noua construcţie mondială şi generaţia „follow-up leadership“

Sub ochii noştri, fie indiferenţi, fie lăsaţi să fie neavizaţi pentru că aşa este mai comod, se desfăşoară acum o mutaţie excepţională prin viitoarele sale consecinţe, cele care pregătesc deja noua formulă de putere în termenii căreia va evolua umanitatea.

O mutaţie ireversibilă deoarece ecosistemul îşi redefineşte, inexorabil, noile matrice, exact aşa cum s-a mai întâmplat în istorie, atunci când ceea ce numim „revoluţiile industriale şi tehnologice“ au schimbat definitiv vechile modele de comportament, gândire şi producţie. Născând noi lideri globali, aglutinând în jurul lor ţări şi naţiuni care, mai apoi, şi-au consolidat locul în primul eşalon de putere, lăsând în urmă altele, cele aflate acum în zona sub-dezvoltării endemice, ieşite din raţionamentele modernizării şi „supravieţuind în oglindă“, cât au putut şi cum au putut.

În cele câteva şcoli din lume unde sunt pregătiţi lideri politici pentru cariere globale, se predă de mai mult timp această teorie, de altfel acum evidentă şi foarte uşor de exemplificat, cea care postulează existenţa a trei grupe de putere şi dezvoltare.

Prima este cea a „ţărilor lider“, acum din ce în ce mai puţine, care şi-au educat, format şi antrenat un leadership pentru a rămâne în contact permanent şi a anticipa evoluţiile care pot să le asigure supremaţia pe toate pieţele. A doua este cea a ţărilor cu „follow-up leadership“, ţările care, fără inteligenţa poltică de a-şi crea propriile resurse de dezvoltare, sunt obligate, pentru a supravieţui, să intre în linia, grupul sau zona de influenţă a unuia dintre foarte puţinii jucători din primul grup. Dacă primele două grupuri au totuşi un punct comun, adică dorinţa de a avansa în liniile de acum ale civilizaţiei umane, ţările grupului al treilea neagă principiile dezvoltării actuale a omenirii, dorind revenirea la relaţiile sociale dominate de principiul supremaţiei religioase absolute, dorind deci revenirea la un model pe care Occidentul l-a abandonat odată cu stălucitoarea apariţie a Renaşterii şi l-a înmormântat odată cu revoluţia industrială. Soluţia lor unică, cea de tipul Statului Islamic, este dominaţia prin teroare, distrugerea a tot ce înseamnă valoare pentru civilizaţiile considerate urmaşe şi reprezentante ale Satanei.

Ruptura majoră de sistem care se pregăteşte acum, având, evident, ca lider SUA. Dacă va reuşi, va remodela sistemele evoluţionale ale unei părţi de omenire şi ameninţă să crească exponenţial prăpastia deja existentă în materie de dezvoltare. Desigur, ştiţi deja că totul se joacă în materie de avans tehnologic. Dar cum anume? Cum e posibil, din moment ce ideea general vehiculată (mai ales în grupul al doilea de ţări, pentru liniştirea populaţiei) este că, odată cu globalizarea, au devenit general accesibile şi utilizabile, în producţia industrială cât şi în viaţa de fiecare zi, toate gadgeturile rezultat al revoluţiei tehnologice?

Da, aşa este, dacă rămânem la nivelul rezultatelor care se pun pe pieţele comerciale. Dar, niciodată, absolut niciodată, atunci când vorbim despre softul care a permis construcţia acestora, care le controlează sau le poate anihila funcţionarea. În acest sens, poate este util că reamintim că doar patru giganţi mondiali sunt la originea acestor softuri excepţionale, deţin şi gestionează serverele centrale de lucru: Microsoft, HP, IBM şi Oracle. Atât. Restul sunt subdezvoltatori de sisteme, tehnologii, aplicaţii sau bunuri, mai mult sau mai puţin complexe.

Dar softul ultra-inovant, cel care deschide etape noi în dezvoltarea umanităţii, rămâne în continuare este creat doar de aceste mari companii care, în consecinţă, controlează şi definesc momentul ruperilor progresive care pregătesc saltul decisiv.

Modul de lucru este excepţional de interesant. Se bazează pe un principiu: Disrupt or you'll be Disrupted. Iar ruperile de sistem se fac prin aruncarea pe piaţă, la momentul considerat într-atât de tensionat încă oferă maxima oportunitate pentru a transmite un semnal de o asemenea putere încât să influenţeze decisiv pieţele de putere prin efectul lor economic.

Un exemplu absolut fascinat este modul în care SUA au aruncat pe piaţă un asemnea „wild card“: noua tehnologie a gazelor de şist, care, brusc, le-a permis să rupă dependenţa istorică cu furnizorii de petrol din Orientul Apropiat, devenind acum din importator gigant, ţară exportatoare de petrol şi gaze, cu toate implicaţiile strategice enorme pe care le presupune acest nou statut...Se pregătesc să extindă folosirea super-computerului WATSON produs de IBM, implantându-l în diverse sectoare ale vieţii economice şi sociale...Alt „wild card“, cu TESLA care anunţă, pe neaşteptate, intrarea în producţie a unei maşini electrice la preţuri modice, revoluţinând toate pieţele mondiale, odată cu cele 200.000 de comenzi la câteva ore după apariţia ştirii respective... asta în contextul problemelor majore cu care se confruntă, pe neaşteptate, întreaga industrie europeană de profil. O simplă întâmplare? Luaţi-o şi aşa, dacă vă este mai uşor...

Nu vă uitaţi doar la aplicaţiile fabuloase ale acestor noi tehnologii. Urmăriţi modul în care se construieşte cu mare atenţie un nou tip de superioritate, cu mult mai importantă prin efectele sale pe termen lung, decât cea actuală, încă bazată, în concepţia unora, pe capacităţile militare. Noua „rupere“ de sistem se bazează deja pe posesia unor asemenea soluţii care produc mutaţii ireversibile pe pieţe.

Problema ţărilor europene începe de-abia acum, deoarece programele sale de dezvoltare în domeniu nu au depăşit cu mult coperţile „Agendei Digitale“, iar diferenţele între capacităţile tehnologice ale ţărilor membre sunt uriaşe, pe măsura decalajelor imense şi extrem de greu remediabile în investiţiile în sectorul inovaţie şi dezvoltare. De unde, din nou, o dependenţă reală şi pe termen lung de oferta americană. Exact ca şi cazul Chinei care se bazează în sectorul IT pe ceea ce binevoieşte să transfere IBM către LENOVO (care de-abia acum a început să producă servere, după ce se concentrase doar pentru computerele cu preţuri super-accesibile create după soluţiile mai vechi primite de la americani). Dar din generaţia de ieri...Jucători interesanţi sunt SAMSUNG şi SONY, dar fără să aibă puterea financiară de a investi în zona de cercetare pe care o au americanii, de aici şi ambiţiile lor care se opresc în zona computerelor comerciale, aparatelor de fotogrfiat, televizoarelor, roboţilor casnici şi utilitari industriali. Rusia iese din orice discuţie, fiind fără ofertă mondială în domeniul tehnologiilor de vârf, concentrându-şi toate eforturile asupra industriei militare.

În cazul României, dependenţa este absolut evidentă şi pe termen aş zice permanent, în măsura în care se va continua direcţia amorsată de la Revoluţie încoace, cu o inconştienţă imbecilă şi criminală, de întreaga noastră aşa-zis clasă politică: lăsarea în debandată şi înspre auto-demolare a întregului sector al cercetării şi dezvoltării. Întrebarea este dacă măcar această dependenţă am dori s-o folosim în avantajul nostru, intrând măcar pe piaţa uneia, măcar a uneia dintre aplicaţiile tehnologiilor produse de cei cu care ne lăudăm că suntem parteneri strategici.

Sau asta se reduce că le cerem, în genunchi şi cu umilinţă, să vină să ne apere de ruşi? Cu asta încheind şi cererile şi speranţele, evoluând mai departe ca o piaţă de consum şi asta de mâna a doua deoarece cu o populaţie care nu are posibilităţi financire de absobţie decât pentru produse de tipul „bon pour l'Orient“?

Ne-am creat o mare zonă de vulnerabilitate naţională, iar ritmul accelerat în care evoluează diferenţele între pieţele de putere ameninţă să ne lase într-o margine de joc oarecare, fără speranţa unei recuperări rapide.

Pentru noi, riscul nu este de a pierde accesul la o tehnologie sau alta, ci de a ne îndepărta tot de mai mult de ţările care şi-au pregătit, de mult timp, foarte temeinic, infrastructuile sociale şi umane pentru a fi gata să însoţească naţiunile-lider în momentul saltului. Iar acesta se va produce, în unele sectoare deja a început.

Ce ştiu şi ce planuri au ai noştri? Întrebaţi-i, că tot vin alegerile în care, nu-i aşa, toţi, fără excepţie, vă vor promite „schimbarea în bine“.