Macron şi Trump evocă posibilitatea relansării negocierilor în dosarul nuclear iranian. Premierul Japoniei pleacă la Teheran

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Donald Trump şi Emmanuel Macron, care au poziţii divergente cu privire la acordul nuclear nuclear iranian, semnat în 2015 de precedenta administraţie de la Washington, au afişat o anumită unitate joi, exprimându-şi speranţa unei reluări a negocierilor, scrie AFP.

„Înţeleg că ei (oficialii iranieni, n. red.) vor să vorbească. Asta e foarte bine. Vom vorbi, dar un lucru este sigur: ei nu pot să aibă arma nucleară şi cred că preşedintele francez va fi întru totul de acord cu mine“, a declarat Donald Trump în faţa presei, alături de Emmanuel Macron, la Caen, în vestul Franţei.

„Noi vrem să fim siguri că ei nu obţin arma nucleară“, a declarat, la rândul său, Macron.

„Avem un instrument până în 2025“ în acest sens, a adăugat preşedintele francez, referindu-se la acordul nuclear încheiat la Viena şi denunţat apoi de Trump, care consideră că documentul nu îşi atinge obiectivul.

După ce a prezentat o întreagă listă de obiective suplimentare din perspectiva Franţei - între care reducerea activităţii balistice a Iranului şi o limitare a influenţei regionale a Teheranului -, Macron a adăugat un „al patrulea obiectiv comun“ al Parisului şi Washingtonului, şi anume „pacea în regiune“, notează AFP, potrivit news.ro.

În vederea acestei păci, „noi trebuie să deschidem noi negocieri“, a declarat şeful statului francez.

„Eu cred că vorbele spuse de către preşedintele Trump astăzi (joi) sunt foarte importante“, a adăugat Macron.

O probă a voinţei celor doi de a nu strica spiritul de unitate, ei au insistat, înaintea acestui tête-à-tête, asupra bunei lor înţelegeri şi au depus eforturi să minimalizeze unele dezacorduri marcante, precum cele din dosarul nuclear iranian.

Trump, care i-a rezervat în urmă cu câteva luni „prietenului“ său Macron nişte tweet-uri deosebit de agresive, nu a ezitat să catalogheze relaţiile lor drept „exceţionale“.

„Ţin mult la relaţia istorică“ dintre Franţa şi Statele Unite, i-a răspuns şeful statului francez.

Trump a dat de înţeles joi că Iranul este pe cale să-şi piardă influenţa internaţională din cauza crizelor din regiune, atribuind acest lucru politicii sale ferme.

În opinia sa, „Iranul era în mod autentic un stat terorist“ în momentul instalării sale la Casa Albă, la 21 ianuarie 2017.

„Ei sunt astfel în continuare (...). Noi îi vedem luptând în 14 teatre, între Yemen, Siria şi altele (...). Ei n-o mai fac acum. Ei au performanţe proaste ca ţară. Ei sunt pe cale să eşueze. Eu nu doresc asta. Noi putem să întoarcem situaţia foarte repede. Sancţiunile au fost extraordinar de eficiente“, a declarat el.

Premierul japonez Shinzo Abe preconizează să efectueze o vizită în Iran săptămâna viitoare, au anunţat joi oficiali de la Tokyo. Abe, care a fost vizitat recent de Trump, speră să servească drept mediator între Washington şi Teheran, subliniază AFP.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite