
Infern în Siria. Soluţia ? Infern plus
0Până în acest moment, de la începerea conflictului în martie 2011, războiul civil din Siria a dus la moartea a 93.000 de persoane, dintre care cel puţin 6500 de copii, anunţă ONU într-un raport dat publicităţii joi 13 iunie.
“Masacrele continua fără încetare şi avem dovada producerii a cel puţin 5000 de morţi în plus în fiecare lună începând cu iulie 2011 şi peste 27000 decese suplimentare după 1 decembrie” – argumenta Navi Pillay, Înaltul Comisar al ONU pentru drepturile omului. Cele mai multe decese sunt înregistrate în zona Damascului (17800) şi oraşului Homs (16400), în regiunile Alep (11.900), Idib (10.300), Deraa (8600), Hama (8100), Damasc (6400) şi Deir Ezzor (5700). Cea mai mare parte a persoanelor decedate sunt de sex masculin, chiar dacă ONU a precizat că nu a putut face o distincţie între combatanţi şi civili.
Conform raportului ONU, în războiul civil din Siria au pierit cel puţin 6561 minori (dintre care cel puţin 1729 erau copii sub 10 ani)…
”au existat şi cazuri precis documentate de copii care au fost torturaţi şi executaţi, dar şi situaţii în care au fost masacrate familii întregi, inclusiv bebeluşi…civilii sunt cei mai afectaţi de aceste atacuri generalizate, violente şi adesea indiscriminatorii care devastează zone întregi din marile oraşe şi aşezările periferice” afirma Navi Pillay.
Acestea sunt cifrele şi sunt greu de negat, mai ales când ştim că armata siriană a început mai demult să folosească armament greu, inclusiv elicoptere şi avioane de vânătoare, rebelii începând să răspundă rapid pe acelaşi palier, odată cu sosirea transporturilor de armament din partea susţinătorilor occidental. Armata sirană a folosit şi armament chimic şi biologic, acuză SUA, Marea Britanie şi Franţa, afirmând (aşa cum o făcuseră însă şi în cazul Irakului, cu rezultatele binecunoscute…) că deţin probe indubitabile în acest sens.
Pe baza lor, europenii au comunicat deja decizia de a proceda la ridicarea embargoului pe armament (cu toate că discuţiile pro şi contra sunt deosebit de înfierbântate), iar Preşedintele Obama a făcut un gest similar privind anumite categorii neprecizate de arme. De cealaltă parte, Rusia şi China şi-au afirmat nu numai opoziţia fermă faţă de acest demers, dar transmit şi avertismente din ce în ce mai dure şi mai puţin voalate împotriva a ceea ce ar însemna o escaladare majoră a conflictului în zonă.
Problemele imediate sunt enorme, iar implicaţiile lor pentru echilibrul din zonă, pe măsură. Prima întrebare este dacă prin prin trimiterea unor cantităţi importante de armament ultramodern în zonă există şi certitudinea că este foarte bine cunoscută identitatea finală a beneficiarilor. Justificată întrebare, deoarece în teren se află, în zona antiguvernamentală, trupele Armatei Siriene Libere (ASL) cu un stat major-propiu, dar şi cele, cu mult mai bine antrenate şi superioare în număr, ale brigăzilor islamiste JABAT el NOSRA (foarte apropiată de Al QUAEDA) care însă, cel puţin aparent, nu sunt recunoscute ca făcând parte din ASL. Ceea ce face să se preconizeze un viitor conflict fratricid între aceste două forţe care vor lupta pentru supremaţie pe teriotoriul eliberat de sub cominaţia guvernului Assad.
Pe de altă parte, este cert că, fundamental, avem o nouă dezvoltare a secularului război religios între facţiunile sunite şi şiite, cu susţineri care vin, pe această dimensiune, din întreg Orientul Apropiat. Căci, în acest sens, trebuie să vedem corect viitorul scenariului post-Siria în care toţi mari jucători politici ai regiunii şi nu numai încearcă se se poziţioneze în acest moment în funcţie de propriile interese economice şi militare: Siria este cheia spre cele două mari mize principale, Libanul şi Iranul. Raţionamentul imediat favorizează într-adevăr susţinerea şiiţilor pentru anihilarea liniei de forţă care merge prin intermediul Hezbollah dinpre Iran în Libia şi constituie cea mai mare ameninţare de securitate imediată împotriva Isrelului…Pe de altă parte, dincolo de imediat, este oare posibil de mizat, ca în cazul Primăverii Arabe, doar pe dorinţa de a da jos un dictator, neluând în seamă şi posibilitatea, verificată în Maghreb, că, venind din spate, forţele islamului radical vor putea prelua controlul total? Transformând infernul actual într-un Infern +.
Consiliul de Securitate se va reuni foarte curând pentru analiza în urgenţă a situaţiei şi este foarte posibil ca rezoluţiile adoptate să anunţe într-adevăr intrarea în acestă nouă etapă.
Periculoasă, stranie şi imprevizibilă.