VIDEO China şi Coreea de Nord au confirmat vizita oficială a lui Kim Jong-un la Beijing. Preşedintele chinez a acceptat invitaţia de a vizita Phenianul

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO CCTV / AFP
FOTO CCTV / AFP

După mai multe zile de speculaţii privind călătoria oficialului nord coreean de rang înalt la Beijing, presa de stat chineză şi cea nord-coreeană au confirmat, în noaptea dintre marţi spre miercuri, că liderul Coreei de Nord, Kim Jong-un, a vizitat China, informează BBC News.

Zvonurile au circulat încă de la începutul săptămânii, după ce presa chineza a relatat că un oficial de rang înalt a fost transportat de un tren blindat la Beijing. 

Vizita confirmată de China şi Coreea de Nord a fost prima călătorie oficială a lui Kim Jong-un de când i-a urmat la conducere tatălui său, în 2011.

Potrivit relatării agenţiei de stat Xinhua (China nouă n.r.), liderul Coreei de Nord, Kim Jong-un,  a purtat „discuţii de succes“ cu liderul chinez Xi Jinping.

Vizita este considerată un pas semnificativ în pregătirea Coreei de Nord pentru discuţii convenite, în principiu, cu Coreea de Sud şi Statele Unite ale Americii.

Luna trecută, preşedintele Donald Trump a acceptat să îl întâlnească pe liderul nord-coreean Kim Jong-un, până în luna mai, drept răspuns la invitaţia lansată pe fondul detensionării relaţiilor între cele două Corei în perioada Jocurilor Olimpice de Iarnă din Coreea de Sud. 

Analiştii au spus că este posibil ca liderii nord-coreeni şi cei chinezi să se întâlnească în continuare, până la momentul în care va avea loc summit-ul.

La sfârşitul lunii aprilie, liderul regimului de la Phenian, Kim Jong-un, se va întâlni şi cu preşedintele Coreei de Sud, Moon Jae-in.

China este principalul aliat economic al Coreei de Nord.

Potrivit Xinhua, Kim Jong-un şi-a luat un angajament în ceea ce priveşte denuclearizarea peninsulei, în faţa omologului său chinez.

„Poziţia noastră consecventă este de a ne angaja în denuclearizarea Peninsulei Coreea, aşa cum a vrut Kim Il Sung şi Kim Jong-il“, a declarat  Kim Jong-un.

Liderul de la Phenian a precizat că relaţiile dintre Beijing şi Phenian sunt „foarte preţioase pentru ambele părţi“.

„Problema denuclearizării Peninsulei Coreea poate fi rezolvată dacă Statele Unite şi Coreea de Sud răspund eforturilor noastre cu bunăvoinţă, creează o atmosferă de pace şi stabilitate, luând în acelaşi timp măsuri progresiste şi coordonate pentru garantarea păcii", a declarat Kim Jong-un.

De asemenea, liderul Coreei de Nord a precizat că Phenianul este dispus să poarte discuţii cu SUA şi să participe la un summit bilateral.

Totodată, Kim Jong-un l-a invitat pe Xi Jinping să facă o vizită în Coreea de Nord, iar preşedintele chinez a acceptat.

Agenţia de presă KNCA din Coreea de Nord a scris că vizita oficialului nord coreean de rang înalt va întări relaţiile cu China.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite