Atentate teroriste în Tunisia. Cine sunt victimele britanice: „Iubitul meu m-a protejat de gloanţe. Mi-a spus că mă iubeşte, dar că e momentul să fug“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Multe alte persoane sunt rănite sau date dispărute, aşadar numărul celor decedaţi în atentatele teroriste din Tunisia, e posibil să crească FOTO AP
Multe alte persoane sunt rănite sau date dispărute, aşadar numărul celor decedaţi în atentatele teroriste din Tunisia, e posibil să crească FOTO AP

Dintre cele 38 de persoane ucise în atacurile teroriste din Tunisia, comise vineri la două hoteluri de pe litoral, 15 sunt de naţionalitate britanică. Lista celor ucişi în atentatele teroriste din Tunisa ar putea creşte, despre soarta multora neştiindu-se încă nimic.

Hotelurile vizate de terorişti au fost Riu Imperial Marhaba şi Soviva. Potrivit unor surse, unii turişti cazaţi la aceste hoteluri erau de la bordul unor vase de croazieră care făcuseră escală în Tunisia. Sousse este una dintre cele mai populare staţiuni tunisiene şi este căutată în special de turişti europeni, fiind şi preferata britanicilor. 

Sousse a mai fost lovită de un atac terorist în anul 2013. Tunisia se află în alertă din luna martie, când 22 de oameni au fost ucişi într-un atac asupra muzeului Bardo din Capitala Tunis.

Multe alte persoane sunt rănite sau date dispărute, aşadar numărul celor decedaţi în atentatele teroriste din Tunisia, e posibil să crească. Publicaţia „The Telegraph“ a realizat o listă cu englezii ucişi în atacul terorist, dar şi cu cei dispăruţi care, cel mai probabil, sunt morţi.

Cine sunt britanicii ucişi în atentatele teroriste din Tunisia

Carly Lovett, 24 de ani, era blogger şi fotografă şi provenea din Gainsborough. Ea se afla în vacanţă în Tunisia împreună cu logodnicul ei Liam Moore, 26 de ani. Fosta studentă la Universitatea din Lincoln tocmai îşi lansase blogul în care scria despre produse cosmetice şi tratamente de înfrumuseţare. Ea lucra şi ca fotograf pentru o companie din oraşul său natal. Logodnicul ei, Liam Moore, era aşteptat să se reîntoarcă în Marea Britanie sâmbătă seara, a transmis familia acestuia.

Adrian Evans, 49 de ani, locuia în Bilston şi lucra de 32 de ani pentru departamentul de gaze al consiliului orăşenesc. Acesta se afla în prima zi din săptămâna de vacanţă în Tunisia pe care dorea să şi-o petreacă împreună cu nepoţii săi, Joel şi Owen Richards, 19 şi respectiv 16 ani, şi cu tatăl său, Patrick Evans, 78 de ani. Joel Richards şi Patrick Evans au fost şi ei ucişi în atentatele teroriste din Tunisia.

Sue Davey, 44 de ani, din Tamworth, era în vacanţă împreună cu partenerul ei, Scott Chalkley, la Hotelul Imperial din Sousse. Fiul ei, Conor Fulford, 23 de ani, a făcut apel pentru a obţine informaţii despre soarta lui Sue încă de la atentate, însă sâmbătă seară acesta a anunţat că femeia a murit.

Scott Chalkley, 42 de ani, partenerul lui Sue Davey, a fost şi el ucis în atentatele teroriste din Tunisia, sâmbătă noapte fiul său, Ross Naylor, anunţând moartea sa pe Twitter, unde anterior solicitase informaţii. „În seara asta, eu şi Brad ne-am pierdut tatăl care, din nefericire, a fost ucis în atacurile bolnave din Tunisia. Încercăm să ne adunăm acum şi să ne dăm seama ce s-a întâmplat. Odihneşte-te în pace, tată!“, a notat Ross Naylor pe reţeaua socială.

Printre cei ucişi în Tunisia se mai află Bruce Wilkinson, din Goole; Lisa Burbidge, din Whickham; James (66 de ani) şi Ann McQuire (63 de ani), care trebuiau să se întoarcă acasă în doar două zile.

Răniţii britanici ai atentatelor teroriste din Tunisia

Matthew James, 30 de ani, din Trehafod, din sudul Ţării Galilor, a fost rănit la şold, piept şi pelvis în timp ce o proteja pe viitoarea sa soţie, Saera Wilson. După atentat, Matthew a suferit şi un atac de cord, fiind supus unei intervenţii chirurgicale. Cuplul şi-a lăsat cei doi copii, Tegan, şase ani, şi Kaden, 14 luni, acasă cu familia, dorind să petreacă două săptămâni de vacanţă în Tunisia. „A încasat un glonţ pentru mine. Îi datorez viaţa pentru că s-a pus în faţa mea când au început împuşcăturile. Era plin de sânge de la răni şi îmi spunea să fug. Mi-a spus că mă iubeşte, dar că e momentul să fug. Şi apoi mi-a spus să le spun copiilor că tati îi iubeşte“, povesteşte Saera Wilson.

Ross Thompson şi Rebecca Smith, amândoi din Coventry, se recuperează după rănile îndurate în timpul atacului terorist. Ross a fost lovit în picior şi în braţ, iar iubita sa era rănită peste tot, anunţă mama lui Ross pe Facebook. Cei doi sunt în siguranţă acum şi sunt aşteptaţi acasă. „Am reuşit să fugim şi să ne baricadăm într-o cameră. Ne-am lăsat la pământ şi ne-am ascuns“, povesteşte Rebecca Smith.

Tony (63 de ani) şi Christine Callaghan (62 de ani) au fost împuşcaţi în picior. Soţia lui Tony, Christine, a avut femurul spulberat. Ei stăteau la Hotel Riu Imperial şi se aflau lângă piscină atunci când au auzit cum începe atacul. „Ştiam că sunt focuri de armă... Hotelul era atacat“, a declarat pentru AFP Tony Callaghan, care a petrecut 23 de ani în Forţele Aeriene Regale.

Am strigat şi la ceilalţi turişti, le-am spus că nu sunt artificii şi că trebuie să se adăpostească. Mi-aduc aminte cum un bătrânel se uita neîncrezător la mine, ca hipnotizat, şi i-am spus că trebuie să se mişte“, adaugă Tony.

Rudele celor dispăruţi în atentatele teroriste din Tunisia: „Nimeni nu ne spune nimic“

Denis (70 de ani) şi Elaine Thwaites (69 de ani) din Lancashire, au sosit în Sousse miercuri şi stăteau la Hotelul Imperial. Ginerele lor, Danny Clifford, a auzit iniţial că cei doi se află în spital, dar s-a dovedit că era o informaţie greşită. „Am luat-o de la început şi ne temem de ce e mai rău. Ne gândim chiar să ne ducem acolo, pentru că nu putem afla mai nimic de la Departamentul Afacerilor Externe. Trebuie să ştim ce s-a întâmplat“, a declarat Danyy Clifford.

Despre John şi Janet Stocker, familia din Crawley din a auzit nimic. S-a verificat camera de hotel unde stăteau cei doi, însă s-au descoperit doar bagajele. „Am vorbit cu fiecare spital din Sousse şi din împrejurimi, dar nimic“, spune fiul lui John, Mark Stocker.

Pe lista celor dispăruţi se află şi Roy şi Angela Fisher, din Surrey, cu care nu s-a mai luat legătura încă de când aceştia au plecat în vacanţă, în Tunisia. Fiul lor, Adam Fisher spune că se simte neputincios. „Ţin legătura cu Departamentul Afacerilor Externe, dar încă nu oferă nicio informaţie. Nu ştiu ce să fac“, a declarat Adam pentru BBC.

John Welch, 74 de ani, şi partenera lui Eileen Swannack, 70 de ani, stăteau şi ei la Hotelul Imperial. Nepotul lor, Daniel Welch, 29 de ani, spune că nu a mai vorbit cu ei de joi. Sâmbătă seară, Departamentul Afacerilor Externe i-a transmis că încă nu există nicio informaţie despre cei doi. „Ne aşteptăm la ce e mai rău“, spune el.

Billy, 51 de ani, şi Lisa Graham, 50 de ani, nu au mai dat niciun semn de vineri. Fiica lor, Holly, spune că vorbeau în fiecare zi, dar că de la atentat nu a auzit nimic. „Am încercat cu disperare să obţin informaţii, dar nimeni nu-mi spune nimic. M-am uitat la ştiri dar n-am auzit nimic despre părinţii mei“, explică şi Holly.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite