A început sezonul uraganelor

Ca să evite dezastrele provocate de furtuni, oamenii le-au descifrat mecanismul şi încearcă să le disipeze artificial Departamentele pentru situaţii de urgenţă de pe coasta de sud a

Ca să evite dezastrele provocate de furtuni, oamenii le-au descifrat mecanismul şi încearcă să le disipeze artificial

Departamentele pentru situaţii de urgenţă de pe coasta de sud a Statelor Unite au intrat, din nou, în alertă. Locuitorii sunt sfătuiţi să-şi ia măsuri de siguranţă împotriva uraganelor, acum, cât nu e încă prea târziu. Când e vorba de ploaie şi furtună, americanii au un proverb: "Mai bine să vină când nu-ţi trebuie, decât să ai nevoie şi să nu vină". Prin urmare, gata consolaţi de tradiţia populară, americanii îşi fac ultimele amenajări pentru avioanele vânătorilor de uragane.

Conform prognozelor meteo pentru această vară, Oceanul Atlantic va fi foarte "ocupat" cu uragane. Americanii se aşteaptă să fie loviţi de vreo 17 furtuni puternice, iar dintre acestea, cel puţin şapte vor deveni uragane şi cel puţin trei vor atinge gradul cinci (maxim) de periculozitate.

Uragan sau taifun

Orice uragan este un ciclon tropical. Ca să apară, e nevoie de multe zile fierbinţi de vară şi de un centru de presiune scăzută (vezi infografie). În funcţie de locul unde apare şi de puterea pe care o dezvoltă, un ciclon tropical poate purta numele de uragan, taifun, furtună tropicală, furtună ciclonică sau depresiune tropicală. Cât timp condiţiile de formare se menţin, ciclonul tropical creşte în intensitate şi acoperă o zonă din ce în ce mai extinsă. Totuşi, după formarea ochiului, aerul rece din straturile superioare ale atmosferei începe să pătrundă în ochiul ciclonului, răcind apa oceanului şi micşorând astfel evaporarea apei. Mult mai repede se "stinge" însă un ciclon dacă se deplasează deasupra uscatului, pentru că dispare aburul ascendent care accelerează masele de aer.

Benefic sau distrugător

Oamenii se tem de astfel de fenomene meteorologice, mai ales pentru că nu se pot opune forţei lor distrugătoare, ce loveşte "la întâmplare" aşezările omeneşti. Dincolo de dezastrele pe care le provoacă, ciclonul tropical este însă un mecanism natural de combatere a secetei, pentru că transportă apa din zona caldă şi umedă într-o zonă caldă şi uscată, asigurând circulaţia norilor şi a maselor de aer. Ciclonul tropical menţine echilibrul la nivelul troposferei, astfel încât temperatura Terrei rămâne relativ echilibrată. Se cunosc cazuri în istorie când un astfel de ciclon a salvat populaţia din zone întregi de foamete aducând nu doar ploaia, ci şi bancuri întregi de peşti, care cădeau din cer. S-au văzut şi ploi cu broaşte, în cazul în care ciclonul s-a format deasupra unui lac. Excepţii de la regulă sunt furtunile ciclonice care se formează numai deasupra uscatului şi care apar în zile cu temperaturi extreme şi presiuni atmosferice foarte scăzute.

La mijlocul verii

Chiar dacă sezonul uraganelor începe la jumătatea lunii iunie, apogeul este atins întotdeauna în lunile iulie-august, când temperaturile din emisfera nordică sunt maxime. În emisfera sudică, sezonul uraganelor este în timpul verii australe, atunci când la noi este iarnă. În ultimii ani, din cauza fenomenului de încălzire globală, furtunile tropicale se întâlnesc însă şi unde nu te aştepţi. Zilele trecute, în timp ce americanii din zona de sud a Statelor Unite au început să-şi facă rezerve de benzină pentru un eventual uragan (deoarece în timpul evacuărilor benzina se termină în câteva ore) un uragan a făcut ravagii în... estul Rusiei. Întreaga zonă Amur a fost afectată de această furtună feroce, care a distrus 62 de localităţi, în ziua de 14 iunie. Vântul a atins 30 de metri pe secundă şi a smuls arborii din rădăcini, de parcă ar fi fost doar nişte paie. Peste 100 de stâlpi de tensiune au fost trântiţi la pământ.

Triste recorduri

Cel mai ucigător ciclon tropical cunoscut a fost Bhola, care, în anul 1970, a ucis 300.000 de persoane şi a lăsat un milion de oameni fără locuinţe, în delta fluviului Gange, din Bangladesh. În China, un taifun de la începutul secolului XX a ucis 29.000 de oameni în timpul furtunii, dar a rupt 62 de mici baraje, distrugând plantaţiile de orez şi a ucis astfel încă 145.000 de persoane, care au murit de foame. Cel mai distrugător uragan a fost însă Katrina, din august 2005, care a provocat pagube de 81 miliarde de dolari. În Statele Unite, Katrina a fost şi cea mai mare catastrofă naturală, pentru că a ucis 1.836 de persoane. Cel mai puternic ciclon tropical a fost taifunul Tip, care s-a format în nord-vestul Oceanului Pacific, în anul 1979. Diametrul său a măsurat 2.170 de kilometri. Cel mai rapid ciclon a fost taifunul Nancy, din 1940, când masele de aer s-au deplasat cu 345 km/h.

Cum se formează un uragan

1. E necesară o zi foarte fierbinte (sau mai multe), care să încălzească apa oceanului atât de bine încât aceasta să aibă minimun 27 de grade Celsius la 46 de metri adâncime.

2. Dacă deasupra zonei calde apare un punct de presiune scăzută, aerul din exteriorul zonei începe să fie "atras" în interior. Pe lângă această atracţie, mişcarea maselor de aer este influenţată şi de mişcarea de rotaţie a Pământului, rezultanta fiind "efectul Coriolis", adică o mişcare de rotaţie, spre centrul de presiune minimă. Rotaţia este în sensul invers acelor de ceas în emisfera nordică şi în sensul acelor de ceas în emisfera sudică.

3. Apa foarte caldă de la suprafaţa mării, datorită mişcării aerului, se evaporă rapid, "alimentând" şi accelerând vârtejul, mai ales în partea lui centrală. Când viteza de rotaţie a aerului atinge 120 km/h, în centrul vârtejului apare un "ochi". Furtuna ajunsă la acest stadiu se numeşte uragan.

Oprit cu gheaţă

1. Avionul WP-3D Orion, echipat cu aparatură de supraveghere a furtunilor, zboară tot timpul peste Oceanul Atlantic, în zona tropicală. Oriunde identifică posibilitatea formării unui ciclon, "vânătorii de uragane" lansează o tonă-două de gheaţă în apă, iar furtuna se opreşte rapid;

2. Avionul este dotat cu aparatură de mare precizie, care simte orice scădere de presiune şi măsoară chiar şi cele mai slabe turbulenţe;

3. Pentru siguranţă, avionul lansează o sondă care măsoară temperatura apei oceanului şi trimite informaţia înapoi printr-un emiţător radio.

Vânătorii de uragane

Orice furtună tropicală se formează, practic, din două motive: temperatură înaltă şi presiune scăzută. Teoretic, oricare dintre aceste condiţii poate fi combătută, dar practic este foarte greu. Oamenii încă nu au găsit o soluţie eficientă care să poată opri, instantaneu, un ciclon. Dar, pentru că se străduiesc, ei au reuşit deja performanţe demne de a fi menţionate.

Uraganele se opresc singure

Fenomenul se numeşte disipare naturală şi include condiţiile de mediu care duc la oprirea unui uragan. Orice uragan se "stinge" după ce "urcă" pe uscat. Ciclonul tropical care se formează deasupra oceanului se autoalimentează cu aburi şi se accelerează până devine un veritabil uragan. Când ochiul uraganului se deplasează şi ajunge deasupra uscatului, chiar dacă va smulge copaci şi va dărâma case, fiind lipsit de vaporii de apă, el va încetini brusc. Sigur, nu atât de repede precum şi-ar dori oamenii, dar, oricum, mai rapid decât dacă ar rămâne deasupra oceanului. Se cunosc situaţii de uragane care s-au oprit deasupra uscatului, dar s-au deplasat din nou peste mare şi au repornit, ca şi când cineva i-ar fi alimentat "motorul" cu "benzină". Şi dacă rămâne deasupra oceanului, dar se deplasează foarte puţin, uraganul se disipează imediat, pentru că apa care rămâne sub el este din ce în ce mai rece (cea caldă fiind deja evaporată). Cum scade temperatura sub 26,5 grade Celsius, spirala ce alimentează ciclonul dispare şi furtuna scade în intensitate.

Curenţii verticali blochează ciclonul

Curenţii verticali care se întâlnesc adesea deasupra Oceanului Pacific disipează şi ei uraganele, acţionând ca un scut ce împiedică deplasarea uraganului, obligându-l să stea pe loc şi, deci, să se autoalimenteze cu apă rece, care automat îl opreşte. Dacă ciclonul se îndreaptă spre sud şi traversează Ecuatorul, el se va întâlni cu un alt ciclon, de sens contrar, iar cei doi curenţi se vor opri unul pe altul în maximum trei zile, pentru că se frânează reciproc. Dacă, în schimb, un mic ciclon dă peste o zonă cu presiune şi mai scăzută, furtuna se amplifică brusc, la fel de rapid ca o explozie.

Intervenţia omului

Încă din 1960, Statele Unite au format primele echipe de vânători de uragane, care au fost însărcinate să ofere soluţii practice pentru protejarea zonelor de uscat din sud, devastate adesea de furtunile tropicale. Proiectul s-a numit "Stormfury" ("Furia furtunii") şi prima soluţie a fost "însămânţarea" ciclonului tropical cu iodură de argint. Această substanţă răceşte brusc vaporii de apă care îi întâlneşte, îngheţându-i şi blocând astfel "inima uraganului". Primul uragan însămânţat cu iodură a fost Debbie, înregistrându-se o scădere rapidă, cu 30%, a vitezei vântului. Ecologiştii au protestat însă faţă de această metodă, care distruge viaţa de pe sol sau din apă, prin otrăvirea mediului. Guvernul SUA a dispus ca metoda să nu fie folosită decât în caz de urgenţă, ceea ce a redus foarte mult posibilităţile de testare. S-a mai testat acoperirea suprafeţei oceanului cu folie de polietilenă, care să împiedice evaporarea, dar întinderea foliei s-a dovedit a fi dificilă. O altă metodă a fost cea a răcirii apei oceanului de sub ciclon, aruncând gheaţă în ochiul uraganului, cu ajutorul unor avioane special echipate. Acest proiect, numit "Cirrus", este astăzi cel mai folosit. Cantităţile masive de gheaţă aruncate în mijlocul ciclonului tropical răcesc, în câteva zeci de minute, apa oceanului şi blochează transformarea furtunii tropicale în uragan.