Zeci de militari turci din cadrul NATO au solicitat azil în Germania

0
Publicat:
Ultima actualizare:
NATO Foto

Aproximativ 40 de militari turci angajaţi în cadrul NATO au depus cerere de azil în Germania, ca urmare a valului de epurări lansat de autorităţile turce după tentativa de lovitură de stat din luna iulie a anului trecut, relatează agenţia Belga, citând presa germană.

„Circa 40 de militari turci, majoritatea de rang înalt şi care sunt staţionaţi la baze ale NATO, au solicitat azil în Germania“, au scris revista „Der Spiegel“ şi canalul de televiziune ARD într-un articol comun.

„Dacă mă întorc în Turcia, risc să fiu închis şi poate chiar torturat“, a declarat pentru sursele citate unul dintre ofiţerii turci, dând asigurări că nu are nicio legătură cu puciul eşuat şi că „nu are niciun fel de simpatie pentru pucişti“.

Ministerul de Interne german şi Oficiul pentru migranţi şi refugiaţi au afirmat că aceste solicitări sunt analizate la fel ca orice altă cerere de azil, au precizat sursele citate.

Aceste informaţii au fost dezvăluite cu puţin timp înainte vizita cancelarului german Angela Merkel în Turcia, pe 2 februarie.

După puciul eşuat din data de 15 iulie 2016 din Turcia, guvernul de la Ankara a lansat un val de epurări pentru a-i înlătura pe toţi presupuşii simpatizanţi ai clericului Fethullah Gülen, acuzat de autorităţile turce de orchestrarea tentativei de lovitură de stat. 

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite