Papa a criticat dezbaterea electorală din Franţa, la o întâlnire cu studenţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Papa Francisc a criticat vehement, sâmbătă, în cursul unei întâlniri cu studenţii, o dezbatere electorală dură între doi candidaţi, „care dădeau cu pietre unul în altul”, o aluzie clară la campania electorală din Franţa, relatează AFP.

„Nu spun în calitate de Papă, ci ca cineva care a auzit ceea ce s-a întâmplat în timpul dialogului televizat preelectoral: unde a fost dialogul? Au dat cu pietre unul în altul, nu îl lăsau pe celălalt să termine, chiar folosind cuvinte puţin dure”, a spus Papa.

„Când se ajunge în acest punct, să nu ştii să dialoghezi, provocarea de a învăţa dialogarea este o provocare foarte mare şi vă revine”, le-a spus Suveranul Pontif tinerilor.

Franţa este singura ţară care a avut o dezbatere electorală recentă.

Suveranul Pontif se exprimă adesea asupra necesităţii de a dialoga fără a ridica tonul şi a se asculta reciproc, singura soluţie la problemele de violenţă.

În februarie, în faţa studenţilor de la o universitate publică din Roma, el a criticat fenomenul campaniilor electorale: „Înainte ca celălalt să termine de vorbit, răspunsul vine deja”, a spus el.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite