Prea mici pentru a avea aspiraţii europene! Cam aşa suntem în acest moment văzuţi la Bruxelles, dar, ce e mai grav, aşa ne vedem şi noi. Preocupaţi cu războaie fratricide, uităm că rolul nostru ca ţară în conglomeratul european ar trebui să fie cel puţin la dimensiunea statală. Am urmărit în ultimele luni  involuţia (de fapt absenţa) noastră dintr-o decizie definitorie pentru viitorul configuraţiei europene...

acum 2 zile · comentarii (9)

Ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană, după celebrul proces numit Brexit, este privită strict ca o înfrângere a statului care părăseşte Uniunea. Ba mai mult, tipul de negociere actual în zodiac Barnier vizează o pedepsire a celui care pleacă, pentru ca Brexitul să coste, să doară şi să nu creeze un efect de domino sau o atracţie a altor state pentru un asemenea proces.

acum 2 zile · comentarii (23)

Săptămâna trecută, am fost la Teheran, ca membru al comisiei de afaceri externe din PE. Am avut întâlniri cu parlamentar şi miniştri, cu o vicepreşedintă şi cu un sfătuitor al lui Khamenei. Subiectul principal a fost Acordul nuclear din 2015. Câteva teme – în special cele care privesc drepturile omului – au fost ignorate de către interlocutorii noştri.

acum 4 zile · comentarii (41)

Pe 23 februarie va avea loc un Summit informal al liderilor din Statele Membre, esenţial deoarece marchează demararea oficială a discuţiei despre subiectul cel mai sensibil (unii spun deja că va fi dureros de sensibil) al următoarei perioade: decizia politică asupra modului în care se va construi viitorul buget european.

acum 10 zile · comentarii (9)

Unii mai cred că am putea evita Brexit. Se amăgesc. Britanicii vor pleca. Nu e clar în ce condiţii. Vor fi mai proaste decât şi-au imaginat cei care au susţinut ieşirea. Pur şi simplu pentru că nu ne permitem să facem cadouri Londrei. Ce se va petrece după aceea? Va mai pleca vreun stat-membru? Va mai intra cineva?

acum 11 zile · comentarii (39)

Controversele despre grupul de la Vişegrad, un format de cooperare dintre Polonia, Cehia, Ungaria şi Slovacia s-au aprins mai cu seamă din anul 2015. Există în acest sens o naraţiune despre „nucleul dur european“, care acţionează cu scopul susţinerii valorilor europene, iar de cealaltă parte „iliberalul“ grup de la Vişegrad, care neagă valorile europene, are tendinţe autoritare şi pune în pericol şi unitatea europeană.

acum 13 zile · comentarii (22)

Poate aţi uitat de Catalonia şi de Carles Puigdemont, foarte ciudatul şi interesantul erou al unei noi „revoluţii permanente“ care se apropie peste câteva zile de momentul său culminant, parte a unui scenariu foarte bine pregătit şi care se poate foarte uşor transforma într-un precedent juridic cu urmări catastrofale pentru Europa. Inclusiv pentru România. Iată rezumatul situaţiei.

acum 15 zile · comentarii (54)

Trist spectacol de mahala au dat românii, ieri, în Parlamentul European. Nu doar prin isterie, ci şi prin nivelul agramat al prestaţiilor majorităţii celor 19 vorbitori din totalul de 32 de europarlamentari români. Un tablou de grup lamentabil, o euro-promoţie eşuată, un pas spre auto-excluderea României din lumea politică europeană, în care oricum suntem insignifianţi.

acum 17 zile · comentarii (25)

Începând din 1979, deputaţii europeni sunt aleşi direct de cetăţeni. Până în acel an, rolul lor fusese jucat de membri ai parlamentelor naţionale, care se reuneau din când în când la Strasbourg. În ultimele patru decenii, europarlamentarii au fost desemnaţi în cadrul unor scrutine ţinute în fiecare stat-membru în parte. Cred că a sosit momentul unei schimbări. Iar schimbare înseamnă liste transnaţionale.

acum 18 zile · comentarii (27)
Postari Recente