Desigur, cu unele caracteristici diferite faţă de iluştrii săi predecesori, răspunzând contextului acestul început de mileniu dar, pe fond, demonstrând o enormă dorinţă de a acapara toate frâiele puterii.

Dar cu acelaşi rezultat ca în trecut, căci spaima pe care o trezeşte europenilor este aceeaşi ca odinioară, cu deosebirea că, de data asta, ruşii - cel puţin în acest moment - au ales să constituie o alianţă strategică privilegiată cu Ankara, o linie de putere care ar putea dezechilibra profund actualul peisaj regional, continental şi global de securitate.

Dar să vedem schimbările constituţionale propuse, într-un rezumat grafic pe care l-am preluat de pe blogul ziaristului britanic Michael Daventry:

După cum observaţi, schimbările sunt esenţiale şi afectează în profunzime structura puterii, aşa cum fusese ea lăsată moştenire de Ataturk, părintele Turciei moderne.

  • Cea mai importantă parte a puterii executive urmează să fie exercitată de preşedinte care va putea numi personal toţi miniştrii, precum şi unul sau mai mulţi vicepreşedinţi.
     
  • Dispare postul de prim-ministru.
     
  • Preşedintele va avea şi controlul absolut asupra puterii judiciare din momentul în care noua Constituţie îi dă dreptul de a numi personal 12 dintre cei 15 membri ai Curţii Constituţionale, precum şi 6 din cei 15 membri ai Înaltului Consiliu al judecătorilor şi procurorilor (Parlamentul îi va alege pe ceilalţi 7 membri), cel a cărui misiune este de a numi sau de a destitui întreg personalul din cadrul sistemului judiciar.
     
  • O altă schimbare majoră priveşte statutul politic al Preşedintelui, care, de acum înainte, poate rămâne - pe toată perioada exercitării mandatului său - şeful partidului său politic. Ceea ce înseamnă că, în cazul că referendumul va duce la aprobarea noului proiect constituţional, Erdogan se va putea prezenta din nou, în 2018, pentru realegerea sa (fără probleme) în fruntea partidului AKP.
     
  • Peşedintele va avea competenţa de a dizolva Parlamentul şi de a organiza noi alegeri, măsură care ar trebui să fie aprobată şi de 3/5 dintre membrii Parlamentului.
     
  • Preşedintele va putea declara starea de urgenţă „în caz de revoltă împotriva naţiunii” sau a „unor acţiuni violente care ar putea reprezenta o ameninţare, divizând ţara”.
     
  • Preşedintele va putea guverna prin decrete în aproape toate domeniile de activitate, având şi un drept de veto asupra legilor votate în Parlament.
     
  • Preşedintele va fi ales pentru un mandat de 5 ani, reînnoibil o singură dată. În cazul în care, aşa cum ar fi logic, toate ciclurile electorale vor fi reluate de la zero din momentul aplicării noilor prevederi constituţionale, atunci Erdogan ar putea rămâne la putere până în 2029 (atunci când va avea 72 de ani).

Apare astfel (sau reapare, dacă doriţi) o nouă formulă de putere, cu extrem de multe dimensiuni care ar justiufica apelativul de „autocraţie”.

Fenomen neliniştitor?

Pentru europeni, desigur. Dar, cum le este obiceiul, sunt prea înspăimântaţi de asumarea consecinţelor, pentru a lua decizia de a spune deschis că noua Constituţie a Turciei are foarte puţine caracteristici (sau chiar deloc) care să fie compatibile cu normele cerute unui Stat Membru al Uniunii Europene. Dacă dacă, totuşi,  vor spune asta, ştiu că, în secunda următoare, Acordul UE-Turcia privind migranţii va fi anulat şi, în consecinţă, Turcia va deschide larg porţile cvasi-sigilate în ultimul an, cu perspectiva celor 3 milioane de oameni care stau acum în taberele de refugiaţi şi nu au decât un singur gând, acela de a ajunge, cu orice preţ, în ţările bogate ale Occidentului european. În plus, oficialii europeni au auzit foarte bine şi mesajul de campanie al lui Erogan „DA la referendum înseamnă NU Europei” şi aşteaptă, destul de zgribuliţi, decizia lui Erdogan care ar putea fi cea de convocare a unei consultări populare privind viitorul relaţiei cu UE. Cu rezultat destul de previzibil..

Este clar că, în faţa unei Europe dezunite şi pline de decizii contradictorii, Erdogan este într-o poziţie de forţă pe care va vrea s-o fructifice la maximum. Cum anume?

Propunând un nou statut pentru ţara sa, cel al unei forţe-pivot care să poată fi garanţia de coagulare a lumii musulmane din Orientul Apropiat şi nu numai. Nu este un scenariu totalmente imposibil dacă avem în vedere faptul că super-puterile caută în acest moment o soluţie de a ieşi din haosul şi tragedia care însângerează de ani şi ani de zile regiunea Orientului Apropiat, ştiind foarte bine care ar fi riscurile unei intervenţii militare de mare amploare şi, mai ales, a trimiterii de trupe pentru pacificarea pe termen mediu şi lung a regiunii. Lucru ce s-a dovedit imposibil până acum. Ce propune Turcia este un posibil scenariu care ar fi, teoretic, convenabil pentru marii actori dar destul de problematic pentru actorii statali şi nin-statali care acţionează acum în teren. Plus că, foarte uşor, acordarea unui astfel de statut Turciei ar putea să însemne, pentru unii, recunoaşterea de facto a justeţii unor eventuale ambiţii neo-imperiale sau, în orice caz, ar semnala intrarea Turciei în procesul de recuperare fie a teritoriilor, fie a zonelor de influenţă pe care le-a pierdut după dispariţia Imperiului Otoman.

E foarte greu de anticipat soluţia pe care o vor agrea super-puterile care au început acum dialogul de profunzime, însă este clar că, între timp, Turcia a încercat cu mare succes să se poziţioneze drept soluţie.

Soluţie economică pentru noul „hub” energetic securizat pentru Europa, soluţie pentru capătul de pod al „noului drum al mătăsii chinez”, partener de nădejde al Israelului în climatul de profundă ostilitate din zonă dar şi, pe plan intern, dând proba unei creşteri economice stabile şi spectaculoase.

Erdogan vine parcă să spună „eu sunt Stăpânul”. Şi, conform datelor prezentate, pesemne că va putea chiar să şi fie. Ce reacţii vor avea partenerii săi europeni şi euro-atlantici?

Vom vedea începând de duminică seara. Atunci când vom vedea care sunt, în aceeaşi măsură interesante, reacţiile Rusiei şi mai noilor prieteni ai Turciei din Organizaţia de Cooperare de la Şanghai. Pentru toţi, acest referendum a devenit un test pro sau contra Erdogan. Iar câştigul, ca şi pierderea, vor produce efecte imediate cu proiecţii pe termen lung şi foarte lung.

Inclusiv în zona de securitate a Mării Negre.