La judecata preşedinţilor

Preşedinţii de ţară, actuali sau foşti, sunt şi ei muritori ca toţi muritorii? Au şi ei ficat şi plămâni, bilă neagră, sentimente? Sunt ei justiţiabili ca toţi cetăţenii?

S-a văzut recent, în Franta, că amorul unui preşedinte nu e de domeniul preaumanului cuplu Cătălin-Cătălina, ci mai curând din categoria imposibilei idile dintre Luceafar şi fata pământeană. Unui preşedinte în exerciţiu i se cere, pe bună dreptate asceză. François Hollande, preşedintele Franţei, şi actriţa Julie Gayet n-au voie sa fie nişte bieţi pământeni îndrăgostiţi pe furiş.

În Palatul Élysée locuieşte Dumnezeul (laic) al Franţei, dar odată ce l-a părăsit, pe Demiurg îl mănâncă... sfinţii.

trafic de influenţă. Magistraţii s-au purtat cu Sarkozy ca şi cu orice alt cetăţean francez sau nefrancez, supus unei investigaţii conform legilor franceze: a stat în arest preventiv, a fost interogat ore în şir, a mâncat o pizza, a plecat acasă în jurul orei 2 noaptea. Că familia lui politică striga că e vorba de o vendeta comandată politic, că el însuşi, Nicolas Sarkozy – avocat de meserie – îşi joacă rolul de victimă a hărţuirii politice, nu e de mirare, ba chiar e plictisitor de banal.

Să fim lucizi: ceilalţi, de stânga, ar fi făcut la fel. De mirare este cum în Franţa, mass-media au orchestrat evenimentul accentuând disproporţionat pe excepţie, pe caracterul de fără precedent: du jamais vu! Magistraţii şi statul de drept au îndrăznit, pentru prima dată în istoria Franţei, să reţină în arest preventiv (garde à vue) un fost preşedinte!

Noroc că numai prima dată e prima dată, noroc că unic nu poate fi în serie, noroc că ineditul nu se repetă. Cultura noastră politică ar trebui să fie de astăzi, nu-i asa, mai bogată. Cazul Nicolas Sarkozy în „garde à vue“ va face jurisprudenţă.

De acum încolo foştii preşedinţi ajunşi eventual în faţa anchetatorilor, vor fi priviţi şi ei ca nişte cetăţeni obişnuiţi, şi nu ca nişte marţieni aterizaţi în mijlocul unor pământeni habotnici, mai catolici decât Papa.

Un pic de omogenizare n-ar strica acolo unde şi mass-media împarte societatea în două: cei care votează - la muritori; cei votaţi - la nemuritori...