Italia, la vremea populiştilor sau cum i-a sedus Salvini pe italieni

0
Publicat:
Ultima actualizare:
salvini femei

Liderul extremei-drepte italiene, Matteo Salvini i-a luat faţa şefului formaţiunii anti-sistem Luigi Di Maio.  Creditat cu 34% din intenţiile de vot (dublul scorului său în alegerile legislative), „Il Capitano“ se bucură de o popularitate considerabilă, după ce a luat ţara la picior.

Italia este laboratorul Europei. Un laborator care a experimentat în trecut şi ce era mai rău şi ce era mai bun. Fără a reveni la fascismul care s-a născut în 1922 şi la antifascismul care a triumfat în 1944, trebuie să ne amintim că Italia a cunoscut şi a practicat "comunismul în stil italian" , a fost, de asemenea, locul de experimentare a „terorii roşii“ ( „Brigazile“, care l-au răpite şi ucis pe  Aldo Moro, şeful creştin-democraţilor italieni, dar au fost învinse de o mobilizare populară intensă). 

Tot Italia a reuşit să dezmembreze, cel puţin parţial, mafia, construind un aparat represiv extrem de eficient (campania antimafia italiană este considerată la nivel mondial ca model de luptă împotriva crimei organizate). Acum Italia s-a angajat pe un drum ciudat şi într-o criză acută de democraţie.  „Populismul din Italia“ vine de la doi poli de la formaţiunea de extremă-dreaptă Liga (condusă de Matteo Salvini) şi partidul "antisistem" (Mişcarea Cinci Stele condusă de Luigi Di Maio), scrie nouvelobs.com. 

Împreună, au câştigat aproape jumătate din voturi în alegerile legislative din 4 martie şi au ajuns să formeze împreună , la 1 iunie, primul guvern populist din Europa. Succesul lor s-a bazat  pe tehnici de comunicare foarte specifice: invadarea reţeleor sociale, a televiziunilor, mai degrabă decât a presei scrise, cu mesaje violente, de respingere a migranţilor, suveraniste şi anti-europene. Dintre cele două populisme, cel mai periculos este cel al lui Matteo Salvini. 

Cine şi-ar fi imaginat traiectoria acestui fost jurnalist, fost activist extremist de stânga, care a trecut prin secesiunea Ligii Nordice, că va sări la cealaltă extremă, devenind un naţionalist,  un suveranist şi un anti-european?  Există în Matteo Salvini, 45 de ani,  un pic din Donald Trump ... Provoacă, simplifică sau frizează insulta. Preşedintele american este un om de reality show tv, pe când italianul şi-a făcut ucenicia la radioul Ligii Nordului. Salvini a vorbit multă vreme. Astăzi, el guvernează. Mult timp a fost un tribun regionalist. Astăzi, "Il Capitano" a cucerit Italia. În câteva luni, el a devenit principalul conducător al "anti-sistemului".

Băi de mulţime

Astăzi, creditat cu 34% din intenţiile de vot (dublul scorului său în alegerile legislative), „Matteo“ se bucură de o popularitate considerabilă, după ultimele sale  călătorii în sudul şi nordul ţării. Trebuie să uităm de legenda potrivit căreia Salvini domină în nord, dar rămâne slab în sudul ţării. Acest lucru a fost adevărat până în ultimele săptămâni, dar nu mai este de actualitate. 

Chiar şi în zona Napoli, chiar şi în Sicilia şi Calabria, fiecare mişcare a lui „Capitano“ atrage mulţimile care îi strigă: "Bravo, Matteo! "," Preşedintele Matteo "," Forza Matteo ". Pentru a ajunge aici, Salvini a luat ţara la picior. Ofiţerul său de presă, Iva Garibaldi, trimite jurnaliştilor în fiecare dimineaţă o agendă încărcată de întâlniri: cel puţin patru pe zi. Unii au calculat că, în trei luni, Salvini a petrecut cel mult 36 de ore în biroul său. Întotdeauna în mişcare, el tratează totul la telefonul mobil şi prin tweet. 

Ca să nu mai vorbim de faptul că este omniprezent pe televizoare, trece din talk-show în talk-show, unde face paradă cu stilul său direct şi necomplicat.  Cel mai adesea are un comportament anti-elitist, uneori xenofob. Pe unde merge este asaltat, mai ales de femei. Omul iubeşte băile de mulţime, îşi face selfie cu toată lumea . Declarând război imigranţilor Salvini a devenit eroul unei alte părţi a Italiei, pe lângă cea care voia deja să îl proclame „duce". 

„Termenul de populist este folosit ca insultă, dar pentru mine este un compliment”, a declarat Salvini într-un interviu pentru CNN. „Să îi asculţi pe oameni, să fii un ministru care merge prin oraşe, prin pieţe, pe stadioane, la spitale, pentru mine este o necesitate şi o plăcere”, a adăugat acesta. Analiştii pus ascensiunea acestor populişti pe falimentul elitelor şi pe distanţa acestora faţă de straturile populare, dar şi pe faptul că aceştia se folosesc electoral de temeri omeneşti şi le spun oamenilor ce vor să audă . 

Până şi la Bucureşti, marţi, Slavini declara: „dacă în Europa continuă să predomine interesele multinaţionalelor şi banii lui Soros, ori fărâmiţarea agriculturii - atunci lucrurile nu vor mai merge bine“. Din partea lui Salvini au venit adesea de propuneri de o violenţă insuportabilă şi de rea credinţă, dar europenii încă mai aşteptăm să-l vadă pe terenul economic, unde bravada se poate confrunta cu duritatea faptelor.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite