India. Aproape 100 de persoane sunt date dispărute pe mare în urma ciclonului Tauktae

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Operaţiuni de căutare a Marinei indiene în urma trecerii ciclonului Tauktae FOTO EPA-EFE
Operaţiuni de căutare a Marinei indiene în urma trecerii ciclonului Tauktae FOTO EPA-EFE

Cel puţin 24 de persoane au murit, iar alte 96 erau date dispărute marţi, în urma naufragiului unei ambarcaţiuni, în largul coastelor oraşului Mumbai, în vestul Indiei, în urma trecerii ciclonului Tauktae, cea mai puternică furtună tropicală în regiune din ultimele decenii, care a condus la evacuarea a aproape 200.000 de persoane, anunţă Marina indiană, care a trimis două nave şi elicoptere în operaţiuni de căutare, relatează AFP.

O barjă, la bordul căreia se aflau 273 de persoane, se afla în derivă de luni, în timp ce rafale puternice de vât se abăteau asupra coastei de vest a Indiei.

În total, 177 de pasageri au fost salvaţi ”în condiţii extrem de dificile pe mare”, a anunţat pe Twitter Marina.

Operaţiuni de salvare urmau să se desfăşoare marţi întreaga zi, a anunţat Ministerul indian al Apărării, în pofida condiţiilor complicate de violenţa extremă a furtunii.

Tauktae - care a ucis deja 24 de persoane şi a condus la evacuarea a aproape 200.000 de oameni - a atins uscatul luni la Gujurat ca o furtună ciclonică extrem de violentă, cu rafale de vânt de până la 185 de kilometri pe oră, potrivit departamentului indian de meteorologie.

Cea mai puternică furtună tropicală care loveşte regiunea în ultimele decenii s-a soldat cu victime în statele din vestul Indiei Kerala, Goa, Maharashtra şi Gujarat.

Rafale de vânt de o forţă redutabilă au disrtrus numeroase locuinţe improvizate şi au scos din pământ arbori şi stâlpi de electricitate.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite