Grupul Al-Qaeda în Asia de Sud denunţă masacrul din nord-vestul Pakistanului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Aripa marii reţele teroriste Al-Qaeda în Asia de Sud a anunţat, duminică, că are „inima frântă” după masacrarea a aproximativ 150 de persoane, în mare parte elevi, de către talibani, la Peshawar, în nord-vestul Pakistanului, potrivit Agence France Presse (AFP).

Atacul comis marţi într-o şcoală din Peshawar este, potrivit autorităţilor, cel mai sângeros din istoria Pakistanului. Acest act a şocat ţara şi a stârnit un val de condamnări în străinătate.

„Avem inima frântă după această tragedie”, a declarat Oussama Mehmood, purtătorul de cuvânt al aripii Al-Qaida în Asia de Sud, citat într-un comunicat. „Nu este niciun dubiu că lista crimelor şi atrocităţilor comise de armata pakistaneză a depăşit limitele (...), dar aceasta nu înseamnă că ar trebui să ne răzbunăm pe musulmanii” aflaţi sub regim presiv, a continuat reprezentantul grupului terrorist.

Mehmoud a mai cerut ca femeile şi copiii să fie cruţaţi în de conflicte sângeroase: Puştile pe care le-am îndreptat împotriva inamicului lui Allah, America, (...) nu ar trebui să vizeze copii şi femei, şi nici poporul musulman”.

Uciderea celor aproape 149 de persoane a fost revendicat de Mişcarea Talibanilor din Pakistan (TTP), principalul grup rebel islamist din ţară. Mişcarea talibană şi-a motivat atacul drept un act de răzbunare faţă de operaţiunea militară lansată în bastionul insurgent din Waziristanul de Nord, o regiune pakistaneză situată la frontiera cu Afganistanul.

La două zile după masacrul din Peshawar, şeful armatei pakistaneze a semnat ordinul de execuţie pentru şase rebeli islamişti, după ridicarea moratoriului asupra pedepsei cu moartea. Decizia a venit şi în urma relatărilor despre modul cum talibanii s-au comportat în timpul masacrului, aceştia torturând o parte din victime înainte de ale executa.

În lume

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite