Pretul carnii de pasare si al oualor ramane neschimbat
0Crescatorii de pasari nu intentioneaza sa reduca preturile la carne si oua chiar daca cererea a scazut la jumatate. "Vom incerca sa mentinem preturile pentru a nu intra in faliment. Deocamdata nu am
Crescatorii de pasari nu intentioneaza sa reduca preturile la carne si oua chiar daca cererea a scazut la jumatate. "Vom incerca sa mentinem preturile pentru a nu intra in faliment.
Deocamdata nu am redus productia, desi cererea a scazut cu fiecare zi", a declarat Ilie Van, presedintele Uniunii Crescatorilor de Pasari. Pentru a rezista pe piata, producatorii solicita Ministerului Agriculturii subventii in avans pentru octombrie si noiembrie. "Trebuie sa temperam importurile de carne de pasare care oricum reprezinta 40% din ceea ce se vinde pe piata urbana. Cea mai mare cantitate este adusa din SUA (55% din importuri), Brazilia (33%) si UE. Din cauza situatiei create riscam sa mancam tot mai multa carne de pasare din import", a mai spus Van.
Cele mai dezavantajate ferme sunt cele din Constanta (Avicola Constanta si Avicola Lumina) care nu mai pot vinde carne, respectiv oua in restul tarii si vor trebui sa se descurce pe plan local. Reprezentantii Uniunii ii avertizeaza pe colegii lor ca, in cazul aparitiei gripei aviare in complexuri, vor primi despagubiri de la stat numai daca sunt asigurati la o firma din domeniu.
Angajatii fermelor trebuie sa ucida pasarile din propriile gospodarii
Masurile de preventie ii costa destul de mult pe proprietarii fermelor, "dar mai putin decat pierderea intregului efectiv de pasari". Pentru a fi pregatiti, crescatorii au elaborat un plan de masuri pe care il vor propune Guvernului ca proiect de lege. "Am solicitat subventii si vaccinuri pentru 16.300 de angajati. In plus, am stabilit principalii factori de risc pentru complexuri. In primul rand, pasarile salbatice sunt periculoase chiar daca fermele sunt inchise. Circulatia persoanelor va fi restrictionata, nici un vizitator nemaifiind primit in ferme, iar transportul utilajelor si materiei prime se va realiza prin filtre speciale", a precizat Van. Pentru ca ministrul agriculturii a impus ca toti angajatii fermelor sa taie pasarile pe care le au in gospodariile proprii, patronii fermelor ii vor obliga sa se conformeze "altfel vor ramane fara loc de munca".
In Romania sunt 250 de ferme unde exista 25% din totalul efectivelor aflate pe stoc (100 milioane pasari). "Efectivele rulate intr-un an ajung insa la 180 milioane pasari", a spus Van.