Dobanzile practicate de banci - intepenite la un nivel ridicat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

* BCR - singura institutie care a modificat semnificativ unele dobanzi * Bancherii spun ca pasii facuti de BNR sunt "prea mici", de aceea astfel de masuri nu-si gasesc ecoul dorit

La trei luni de la primul semn dat de BNR pentru reducerea dobanzilor, bancile nu si-au modificat aproape deloc dobanzile practicate. Acestea par sa se fi intepenit la nivelul de aproape 30 la suta pentru credite si 14,5 la suta pentru depozite. Bancile nu par sa fie deloc impresionate nici de tinta de 9 la suta in ce priveste inflatia, nici de semnalele repetate ale BNR de reducere a dobanzii de interventie. In ultimele trei luni, Banca Centrala a redus cu 2,5 puncte procentuale dobanda de interventie, considerata un pret de referinta in sistemul bancar. Reactia bancilor n-a fost insa pe masura. Prima reducere, cu 0,5 la suta, a dobanzii de interventie a antrenat o scadere de doar 0,3 puncte procentuale a dobanzilor la creditele acordate de banci persoanelor fizice si o scadere de 0,2 la suta a dobanzii medii la depozite in cursul lui iunie. Reducerea medie poate fi explicata de ajustarea dobanzilor la creditele cu dobanda indexata si de modificarile timide ale dobanzilor practicate de unele institutii. BCR, cea mai mare banca de pe piata, este singura dintre bancile mari care si-a modificat semnificativ dobanzile in cursul acestui an. In mai, cu aproape o luna inainte ca Banca Centrala sa reduca pentru prima data dobanda de interventie, BCR a redus dobanzile la creditele adresate persoanelor fizice in medie cu 1 la suta. Insa celelalte banci din sistem, cum ar fi Raiffeisen sau BRD, nu s-au grabit sa urmeze exemplul BCR. Desi, la fiecare reducere a dobanzii de interventie, oficialii bancari au declarat ca si bancile pe care le conduc au in vizor reduceri ale dobanzilor la credite si depozite, astfel de masuri se lasa inca asteptate. Evident, bancile isi asaza nivelul dobanzilor in functie de analizele interne si de cererea de pe piata. Atata timp cat romanii continua sa ia credite pentru care platesc anual peste 33 la suta, institutiile de credit nu sunt stimulate sa reduca dobanzile la credite. Astfel, acestea au ramas intepenite la un nivel comparabil cu cel de anul trecut, cand inflatia era de 15,3 la suta si Banca Centrala facea mari eforturi pentru a frana creditarea pentru populatie. Dintre bancile cu cote de piata mai mici, doar ING, care si-a facut de curand intrarea in sectorul de retail, pare sa se alinieze politicii Bancii Centrale. Pana la mijlocul lui iulie, ING si-a redus de doua ori dobanda la creditele de tip descoperit de cont cu cate 1 la suta. Nici ultima reducere a dobanzii de interventie, cu 0,5%, operata de BNR la inceputul acestei saptamani nu pare sa convinga bancherii sa procedeze curand la diminuari substantiale ale dobanzilor pe segmentul de retail. Cel mai convins pare vicepresedintele Raiffeisen Bank, Rasvan Radu, care prevede o reducere a dobanzilor in urmatoarele saptamani, in timp ce presedintele BRD, Bogdan Baltazar, si seful ARB, Radu Ghetea, sustin ca bancile isi fac propriile calcule. "Bancile nu-si pot modifica zilnic dobanzile. Pasii de reducere a dobanzii de interventie sunt destul de mici. De aceea, astfel de masuri nu-si gasesc ecoul dorit", puncteaza Radu Ghetea.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite