Stelian Tănase, despre agenţii SRI din TVR şi despre cum „factorul politic“ ignoră situaţia televiziunii publice

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Stelian Tănase, preşedintele-director general al Societăţii Române de Televiziune (SRTv), a declarat luni, într-o conferinţă de presă, că îşi menţine cererea către Serviciul Român de Informaţii (SRI) de a-şi retrage agenţii acoperiţi din TVR, dar şi că televiziunea publică se află într-o „situaţie de blocaj“, cauzată de faptul că „factorul politic“ o ignoră, potrivit Mediafax.

Stelian Tănase, şeful SRTv, i-a transmis, în luna ianuarie, o scrisoare directorului interimar al SRI, generalul-locotenent Florian Coldea, prin care solicita retragerea ofiţerilor acoperiţi din TVR. 

Luni, într-o conferinţă de presă organizată la sediul TVR, Stelian Tănase a declarat că nu a primit încă un răspuns din partea TVR, precizând că îşi menţine poziţia, notează Mediafax.

Stelian Tănase: Menţin cererea către SRI de a-şi retrage agenţii din TVR

„N-am avut o întâlnire şi o doresc, pentru că acolo au fost nişte schimbări, la vârful SRI, care au schimbat puţin datele problemei. Reacţia mea a fost la interviul pe care l-a dat George Maior (fostul director al SRI – n.red.) şi în care a spus că sunt agenţi acoperiţi în presă. Eu imediat am ripostat, am spus să-i retragă din TVR. Menţin şi acum această cerere către SRI. Pe mine nu mă priveşte cine conduce acest serviciu, ci instituţia şi atitudinea. Şi am primit un răspuns care nu răspundea la obiect, adică îmi dădea o stenogramă a acelui interviu. Ce a spus domnul Maior.“

Stelian Tănase a spus că va insista pe acest subiect, precizând că aşteaptă să îl sune directorul instituţiei, Eduard Hellvig, pentru a discuta pe această temă. „Voi insista. Am dat un telefon la SRI pentru a avea o discuţie cu domnul Hellvig, pe care, de altfel, îl cunosc. Şi de la cabinet mi s-a spus că o să fim sunaţi. Sunt două săptămâni de când s-a întâmplat asta, n-au sunat, dar, uitându-ne pe agendă, vedem că acolo, la SRI, a fost foarte multă treabă şi bănuiesc, când va găsi un moment, după Paşti, mă va suna. Şi el mă cunoaşte. Şi o să putem să discutăm. Insist şi acum, agenţii serviciilor secrete trebuie retraşi din TVR“, a mai spus Tănase.

Într-un interviu acordat B1 TV, în luna ianuarie, George Maior a fost întrebat cum stă SRI, pe care la momentul respectiv îl conducea, cu ofiţerii acoperiţi din presă. „Cum stau toate statele democratice europene“, a răspuns George Maior. Ulterior, George Maior şi-a înaintat demisia de la conducerea SRI preşedintelui României, iar Klaus Iohannis a acceptat-o, potrivit unei informări transmise la momentul respectiv de Administraţia Prezidenţială.

În aceeaşi perioadă, nouă asociaţii, între care ActiveWatch, APADOR-CH şi Centrul pentru Jurnalism Independent, au cerut SRI „să lase la vatră ofiţerii acoperiţi din presă“.

Stelian Tănase „a băut nişte cafele admirabile prin birourile miniştrilor“, dar nu ajută la salvarea TVR

Pe de altă parte, Stelian Tănase a declarat că „este greu de spus“ dacă preşedintele Klaus Iohannis va acorda sprijin pentru salvarea TVR, precizând, totodată, că, în acest moment, televiziunea publică se află într-o „situaţie de blocaj“, cauzată de faptul că „factorul politic“ o ignoră, mai scrie Mediafax.

În luna februarie, Tănase anunţa public că i-a transmis o scrisoare lui Iohannis, în care îi cerea să intervină pentru a salva televiziunea publică. Întrebat dacă Iohannis i-a răspuns la scrisoarea pe care i-a adresat-o şi dacă s-a întâlnit cu acesta, Stelian Tănase a dezvăluit că preşedintele i-a răspuns, însă nu s-au întâlnit, refuzând să facă public răspunsul primit de la Iohannis.

Totuşi, întrebat dacă preşedintele Klaus Iohannis îi acordă sprijinul, Stelian Tănase a răspuns: „E greu de spus. Sigur, aş prefera o întâlnire. Dar este greu de spus. Dar o scrisoare foarte bună mi-a trimis, care îmi dă nădejdi că problema noastră a ajuns acolo unde se întâmplă lucruri în politica românească şi sper să mai facem un pas în faţă, pentru că acum este o situaţie de blocaj.“

„Nu putem să luăm anumite decizii, pentru că factorul politic ne ignoră. Eu cred că această situaţie ar fi putut fi prevenită dacă primeam o scrisoare de garanţie de la Guvern (necesară pentru achiziţionarea drepturilor de difuzare a meciurilor de la Euro 2016 – n.red.). Eu am vorbit cu domnul Vâlcov (Darius Vâlcov, fostul ministru al Finanţelor, aflat în prezent în arest – n.red.). Am avut două discuţii cu domnul Vâlcov, bune, în sensul că am vorbit la concret şi pe soluţii şi nu în general. Am sperat după aceste discuţii că vom primi o scrisoare de garanţie, acum ar fi superfluu s-o primim, acum trebuie să plătim pur şi simplu, dacă am avea bani. Din păcate, din acel punct nu mai avem niciun fel de contact“, a mai explicat Tănase.

Totodată, Stelian Tănase a spus că a băut „nişte cafele admirabile prin birourile miniştrilor“, însă acest lucru nu este suficient pentru salvarea TVR. „Cred că trebuie o acţiune comună a politicienilor de vârf“, a mai spus Tănase, precizând, însă, că politicienii se tem să îşi ia răspunderea în cazul TVR, „din raţiuni electorale“.

De asemenea, Stelian Tănase a spus în conferinţa de presă că, în ultimele şase luni, nu s-a întâlnit cu premierul Victor Ponta pentru a discuta despre situaţia TVR, însă televiziunea publică are „o corespondenţă cu Guvernul, cu Ministerul de Finanţe“. „EBU (European Broadcasting Union – n.red.) a scris Guvernului. Acum suntem în negocieri cu EBU să vină o delegaţie la vârf la Bucureşti“, a spus Tănase.

„ANAF poate să vină mâine, conform legii, să închidă TVR, aşa cum închide cârciumi“

Acesta a făcut aceste afirmaţii în contextul în care reprezentanţii TVR au anunţat, în conferinţa de presă, că Televiziunea Română are datorii către European Broadcasting Union (EBU) de 15,3 milioane de euro, fapt pentru care şansele ca TVR să difuzeze Campionatul European de fotbal (Euro) din 2016 sunt mici, iar transmisia concursului Eurovision este, de asemenea, în pericol. Una dintre soluţiile propuse de Stelian Tănase pentru rezolvarea situaţiei este indexarea taxei TV, cu cel puţin 50 de bani, însă TVR nu are drept de iniţiativă legislativă pentru a putea să facă acest lucru.

El a precizat că nu crede că televiziunea publică „poate să o mai ţină aşa trăgând targa pe uscat“ şi „sub ameninţarea“ Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF). „ANAF poate să vină mâine, conform legii, să închidă televiziunea, aşa cum închide cârciumi (...) Sigur, e o decizie politică şi nu va face asta. Dar eu nu cred că trebuie să asigurăm funcţionarea unei instituţii publice pe acest tip de raţionament. Nu e posibil aşa ceva, deşi se întâmplă“, a spus Stelian Tănase, repetând că partidele trebuie să îşi asume răspunderea TVR.

TVR are datorii la EBU: şansele de a difuza Euro 2016 sunt mici, iar Eurovision este în pericol

Societatea Română de Televiziune a încheiat 2014 cu o pierdere de 81,5 milioane de lei, în condiţiile în care Televiziunea Română a avut, anul trecut, venituri totale de 544,2 milioane de lei, potrivit informaţiilor puse la dispoziţie de reprezentanţii TVR, luni, în conferinţa de presă.

Totodată, anul trecut, SRTv a avut cheltuieli totale de 625,8 milioane de lei, potrivit cifrelor furnizate de reprezentanţii instituţiei.

De asemenea, datoriile totale ale TVR erau, la sfârşitul anului 2014, de 700 de milioane de lei, dintre care 440 de milioane de lei la bugetul de stat, a anunţat Camelia Pătru, coordonatorul cu atribuţii de director al Departamentului Economic al SRTv, în conferinţa de presă.

Potrivit acesteia, din cele 440 de milioane de lei, 240 de milioane de lei reprezintă obligaţiile efective către bugetul de stat, iar restul sumei este reprezentată de penalităţi şi majorări.

TV



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite