FOTO Alex Velea poartă tocuri şi o rochie sclipitoare, iar Elena de la Mandinga va intra în pielea lui Mihai Trăistariu, la „Te cunosc de undeva“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Florin Ristei va fi orb şi cu plete, Alex Velea va purta o rochie sclipitoare şi tocuri, iar Elena de la Mandinga va avea o perucă inedită, în ediţia din această seară a show-ului „Te cunosc de undeva“.

Florin Ristei, câştigătorul „X Factor“, va intra pentru câteva minute în pielea celebrului Andrea Bocelli şi va cânta piesa „Time To Say Goodbye“, alături de colega sa Nicole Cherry, care, la rândul ei, va deveni Sarah Vrightman. Cei doi vor realiza şi un al moment special, în care vor fi Marc Anthony, respectiv J. Balvin.

„M-am obişnuit rapid cu peruca, pentru că până la 18 ani eu am avut plete“, a mărturisit Florin Ristei, înainte de a urca pe scenă. „Sunt impresionat ce voce poate să iasă din fetiţa asta mică“, a comentat Andrei Aradits de la masa juriului, referitor la Nicole.

Florin Ristei (Andrea Bocelli) şi Nicole Cherry (Sarah Vrightman), pe scena „Te cunosc de undeva“ FOTO Gabriela Arsenie/ Antena 1

image

De asemenea, Elena Ionescu, solista trupei Mandinga, se transformă în Mihai Trăistariu şi va cânta piesa „Banana“. 

Peruca acesteia a fost confecţionată special de către Gabriela Creţan şi echipa ei care realizează machiajul şi coafura pentru fiecare transformare de la „Te cunosc de undeva!“. „Am făcut peruca dintr-o chelie, la care am ataşat păr natural, pe care l-am coafat“, a explicat Gabriela Creţan.

Elena Ionescu, în pielea lui Mihai Trăistariu FOTO Gabriela Arsenie/ Antena 1

image

„Sper ca publicul să zâmbească văzându-mă în această ipostază. Pentru că, până la urmă, asta este ideea acestui show. Îmi place că aici îţi pică personaje la care nu te aştepţi, despre care nu ai nicio idee. Până să ajung să-l interpretez, despre Mihai Trăistariu ştiam doar că a reprezentat România la Eurovision“, a declarat Elena Ionescu, solista trupei Mandinga. 

Cu siguranţă, vedeta serii va fi Alex Velea, care se va prezenta pe scena transformărilor într-o rochiţă argintie cu paiete şi foarte scurtă, cu ciorapi plasă, tocuri înalte şi cu o perucă bogată.

Cântăreţul i-a luat locul colegei de breaslă Raluka şi va cânta hitul acesteia, „Aroma“.  „Velea e tovarăşa mea astăzi. Bine, eu nu umblu pe stradă aşa neepilată, dar am înţeles că asta e ultima modă la Paris. Nu mă recunosc! La această ediţie, eu o să mă transform în Beyonce“, mărturisea adevărata Raluka, în culise.

Alex Velea, în travesti la „Te cunosc de undeva“ FOTO Gabriela Arsenie/ Antena 1

image

„Aveam un Rahan când eram mic. Semeni cu un şef de trib de acolo. M-am uitat cu greu la tine. Cred că este maximum din ce putea face un bărbat aflat în situaţia estetică în care te găseşti. Şi felicitări pentru lipiciul pe care-l ai la public“, i-a spus Aradits, la încheierea momentului artistic.

„Ştiai că n-ai nici o legătură cu Raluka, dar bucuria pe care ai avut-o făcând acest lucru a fost devastatoare. Eşti adorabilă“, a adăugat Monica Anghel.

Toate aceste transformări le puteţi urmări şi asculta în această seară, la „Te cunosc de undeva“, începând cu ora 20:30 la Antena 1. 

TV



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite