„Din culisele cinematografiei“. Cum a scăpat neatinsă de cenzură scena violului din filmul „Răscoala“

„Din culisele cinematografiei“. Cum a scăpat neatinsă de cenzură scena violului din filmul „Răscoala“

Regizorul Mircea Mureşan a decis să mute scena violului, care în roman se petrecea în alcovul conacului, pe un câmp proaspăt arat

Regizorul Mircea Mureşan a filmat o scenă foarte îndrăzneaţă pentru epoca respectivă în filmul distins cu „Première Oeuvre“ în cadrul ediţiei din 1966 a Festivalului Internaţional de Film de la Cannes. Pentru a păstra cadrul intact, cineastul a utilizat un tertip în relaţia cu cei din conducerea cinematografiei româneşti, beneficiind de complicitatea monteuzei.

Ştiri pe aceeaşi temă

Puţină lume ştie că Liviu Rebreanu a fost unul dintre primii scriitori care a intuit potenţialul cinematografului şi care s-a implicat chiar activ în destinele celei de-a şaptea arte, la începutul secolului trecut. Considerat „primul scenarist al filmului românesc“, deşi „Vis năprasnic“, pe care-l scrisese în 1912, nu a mai văzut lumina ecranului, Rebreanu este şi unul dintre cei mai ecranizaţi scriitori români. După „Ciuleandra“, film regizat de neamţul Martin Berger şi apărut la 30 octombrie 1930, au urmat „Pădurea spânzuraţilor“ (16 martie 1965, regia Liviu Ciulei), „Răscoala“ (14 martie 1966, regia Mircea Mureşan), „Ion - blestemul pământului, blestemul iubirii“ (14 aprilie 1980, regia Mircea Mureşan) şi din nou „Ciuleandra“ (19 aprilie 1985, regia Sergiu Nicolaescu).

„Răscoala ţăranilor? Acum, în plină colectivizare?!“

Singurul cineast care a realizat două pelicule după romanele lui Liviu Rebreanu, Mircea Mureşan, a reuşit chiar să obţină prestigioasa distincţie „Première Oeuvre“, în cadrul ediţiei din 1966 a Festivalului Internaţional de Film de la Cannes, cu „Răscoala“. Regizorul reuşise să-l convingă pe Paul Cornea, directorul Studioului Cinematografic Bucureşti, să-i aprobe, în toamna anului 1963, înscrierea în planul de producţie pe anul următor. Scenariul, scris în colaborare cu Petre Sălcudeanu, a fost predat în martie 1964, sub titlul „1907“, iar filmul a intrat efectiv în producţie la 21 septembrie 1964. „Am convenit cu Petrică să mergem pe titlul ăsta, ca să nu comenteze politrucii din redacţia de scenarii: «Răscoala ţăranilor? Acum, în plină colectivizare?!» Nu glumesc deloc. Avusesem deja o experienţă cu titlul primului meu film. «Purgatoriul 5» a fost considerat «misticism catolic», aşa că a fost schimbat în «Partea ta de vin㻓, şi-a reamintit Mircea Mureşan.

Pentru cineast, una dintre marile provocări a reprezentat-o găsirea unei interprete potrivite pentru boieroaica Nadina. „S-au făcut numeroase probe fotografice cu actriţe. Niciuna cât de cât convingătoare. Ba prea scundă, ba fără distincţie aristocratică, ba scălămbăiată, ba ţeapănă...Întâmplarea a făcut ca într-o seară, în cadrul unui cerc «de cafenea» la care aderasem, a venit vorba despre filmul «Răscoala» şi căutările mele. La care Eugen Schileru, renumitul eseist, care preda istoria artei, mi-a spus: «Să vezi o studentă de-a mea!» A doua zi, a venit la braţ cu o tânără, care ne-a lăsat mască pe toţi. Înaltă, suplă, emana eleganţă şi bun gust. Adriana Nicolescu era numele ei. Am pregătit-o pentru probele filmate, care au ieşit foarte bine, toată echipa fiind foarte mulţumită de această alegere“, a povestit Mircea Mureşan, care l-a inclus printre protagonişti şi pe basul Nicolae Secăreanu, vedetă a scenei lirice bucureştene, în rolul boierului Miron Iuga. Distribuţia filmului a fost completată cu Ilarion Ciobanu (Petre Petre), Matei Alexandru (Serafim Mogoş), Ion Besoiu (Grigore Iuga), Ernest Maftei (Stan Marin), Constantin Codrescu (Baboleanu), Emil Botta (Anton nebunul), Val Săndulescu (Teodor Strîmbu), Sandu Sticlaru (plutonierul Boiangiu), Amza Pellea (comandantul trupelor), George Aurelian (prefectul Boierescu), Ştefan Mihăilescu-Brăila (Lupu Chiriţoiu), Valentin Valentineanu (directorul băncii), Nunuţa Hodoş (baba Ioana) şi Felicia Chiriţă (Florica).

Cadrul eliminat din copia de premieră şi reapărut în cele de tiraj!

Filmările au avut loc între 28 noiembrie 1964 şi 19 mai 1965, exterioare la Ciocăneşti, Sterianu, Mogoşoaia, Corbeanca şi Corneşti, iar interioarele la Buftea. Una dintre scenele memorabile ale romanului, cea în care ţăranul răsculat Petre Petre o violează pe boieroaica Nadina, a fost transpusă pe peliculă într-un mod extrem de îndrăzneţ şi provocator, rezultând un moment unic în istoria cinematografiei româneşti de dinainte de 1989. Pentru a păstra scena intactă, regizorul Mircea Mureşan a recurs la o adevărată strategie: „După moartea lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, Paul Cornea a fost eliberat din funcţie, iar în locul lui a fost numit Eugen Mandric. Băiat de comitet. Prin septembrie 1965, când a fost gata filmul, a fost invitat ca să-l vadă şi să dea aprobarea pentru copia standard. I-a plăcut, a felicitat pe toată lumea, dar pe mine m-a chemat în birou: «Mircea, trebuie să scoţi un cadru...» «Ce te-a apucat, ce să scot?!» «La viol, cadrul cu genunchiul» Se referea la un gros-plan, cu Petre care desfăcea genunchii frumoşi, dezveliţi ai Nadinei, vârând între ei genunchiul lui, cu nădragii zdrenţuroşi. «Ce-i cu cadrul ăsta? E foarte expresiv» «Nu! E violent! Degradează personajul Petre...» «Jenică, eşti capiu?! Nu scot un astfel de cadru» «Atunci nu primeşti avizul de copie standard». N-aveam încotro, am refăcut montajul, l-am chemat ca să verifice. Numai că, după ce a plecat, am cerut monteuzei să-l pună la loc. După ce filmul a ieşit pe ecrane, Mandric m-a luat deoparte: «M-ai tras în piept! Dai de băut!»“.

Povestea e confirmată şi de monteuza Maria Neagu, care îşi aminteşte că filmul „Răscoala“ e primul în care a operat împotriva cenzurii: „Planul detaliu fusese eliminat de cenzură, pentru încărcătura erotică şi violenţă. S-a montat şi negativul de imagine, fără detaliul incriminant, lăsându-se pe lungime imaginea anterioară şi ulterioară. S-au făcut copiile tehnice şi copia de premieră. Regizorul Mircea Mureşan avea încredere în mine şi m-a rugat să fac lucrarea tehnică, anume să repun detaliul păstrat pe lungime, şi să urmăresc executarea lui, în negativ, la laborator. După ce filmul s-a întors de la Cannes cu premiu, nimeni nu ne-a mai cercetat, n-a încercat să-şi amintească «scena cu violul», scoasă la copia de premieră şi apărută la tiraj. A fost prima şmecherie pe care am făcut-o, la cererea regizorului. Au urmat şi altele“.

Adriana Nicolescu s-a măritat cu francezul José Varela

Imediat ce a finalizat „Răscoala“, Adriana Nicolescu, a cărei voce a fost dublată cu cea a actriţei Dana Comnea, a fost distribuită în rolul studentei Nana în coproducţia franco-româno-belgiană „Mamaia“, iar ulterior s-a măritat cu regizorul filmului, francezul José Varela, şi a părăsit ţara. „În momentul în care s-a organizat ediţia din 1966 a festivalului de la Mamaia, unde «Răscoala» a concurat pentru marele premiu, Adrianei i s-a interzis să mai urce pe scenă. A plecat în scurt timp la Paris. Cam pe atunci a văzut filmul nostru şi Nicolae Ceauşescu. De la proiecţionist am aflat că n-a avut decât o singură observaţie, fără alte urmări: «Ciuleandra nu se cântă aşa...»“, şi-a reamintit Mircea Mureşan. În Franţa, Adriana Nicolescu, devenită Adriana Bogdan, a mai apărut doar pe genericele câtorva filme, „Money-Money“ (1969), regizat tot de soţul ei, respectiv „Un soir, un train“ (1968), cu Yves Montand şi Anouk Aimée în rolurile principale, „Belle“ (1973), ambele în regia belgianului André Delvaux, respectiv seria „Aurélien“ (1976-1977), regizată de francezul Michel Favart.

Sophia Loren a prezidat juriul de la Cannes

Filmul lui Mircea Mureşan a rulat în cadrul Festivalului Internaţional de Film de la Cannes sub un alt nume: „L'hiver en flammes“. De altfel, regizorul a aflat întâmplător de nominalizare. „Pe vremea aia se mai aduceau ziare străine la Athénée Palace, cu întârziere de câteva zile. Mă împrietenisem cu domnişoara de la recepţie, care îmi mai dădea câte unul pe sub mână. Şi într-o zi mi-a picat în mână un «Le Monde», în care exista o rubrică scurtă, «Noutăţi de la Cannes». Şi scria acolo că a fost selecţionat în competiţia oficială şi filmul românesc «L'hiver en flammes». Ce film o fi ăsta, «Iarna în flăcări», mi-am zis. M-am dus şi pe la Buftea, la Eugen Mandric, şi l-am întrebat şi pe el. La care îmi zice: «E filmul tău, tâmpitule, dar deşteptul ăla de Mihnea Gheorghiu (n.r: preşedinte al Consiliului Cinematografiei în acea perioadă) i-a schimbat titlul, cică e mai comercial aşa». A a fost o întreagă lucrătură acolo, în Franţa. Deşi era marele favorit al juriului prezidat de Sophia Loren, nu se putea să ia «Palme d'Or»“ un film românesc, tocmai la o ediţie aniversară a festivalului, a 20-a. Dar nici nu se putea să plecăm cu mâna goală. Şi atunci, Mihnea Gheorghiu s-a înţeles cu directorul festivalului, Favre Le Bret, căruia i-a spus că e primul meu film. Eu i-am corectat minciuna la conferinţa de presă, fapt reflectat şi de ziarele străine. El habar n-avea că vorbeam franţuzeşte la fel de bine ca el. M-a prezentat ca fiind un tânăr de 25 de ani, aflat la primul film, eu având de fapt 38. El se autointitulase ministru, ca să-şi dea importanţă. Se înţelesese cu Dan Deşliu, care-i dădea telefon de la un alt hotel, atunci când eram cu toţii la micul dejun. Şi îl chemau să răspundă prin megafonul localului: «Monsieur le ministre Mihnea Georgiu est appelé au téléphone» (n.r. – „Domnul ministru este chemat la telefon“). În fine, un tip ridicol!“, a povestit cineastul.

Lica Gheorghiu, eliminată din film după moartea tatălui

După ce apăruse deja în filme precum „Soldaţi fără uniformă“ (1961, regia: Francisc Munteanu), „Lupeni 29“ (1963, regia: Mircea Drăgan), „Tudor“ (1963, regia: Lucian Bratu), „De-aş fi...Harap Alb“ (1965, regia: Ion Popescu-Gopo) şi „Procesul Alb“ (1966, regia: Iulian Mihu), Lica Gheorghiu, fiica lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, şi-a manifestat intenţia de a juca şi în „Răscoala“.

„Mă aflam în pregătiri avansate cu «Răscoala», când am fost chemat la Mihnea Gheorghiu, care era preşedinte al Consiliului Cinematografiei: «Mircea am o veste bună, o şansă aş putea spune...Tovarăşa Lica Gheorghiu şi-a exprimat dorinţa să joace în film». I-am spus că n-am cum, cu tot regretul, că distribuţia e fixată, aprobată. A doua zi, am fost chemat la Comitetul Central, la tovarăşa Beşcu. Care m-a luat direct: «Tovarăşu’ Mircea, în familia tovarăşului Gheorghiu-Dej există o veche tradiţie revoluţionară. Şi tovarăşa Lica s-a înrolat în luptă, de aceea doreşte să participe la filme revoluţionare». Bineînţeles că mi s-au tăiat picioarele. Dar am avut o scânteie: «Sigur că da, pe bună dreptate, dar în film n-am decât două roluri feminine. Nadina, boieroaica, era cam curvă, iar Florica a fost violată de fiul arendaşului». La care îmi răspunde: «Nu, nu se poate. Alt personaj». Mi-au revenit imediat picioarele la sol. După care a continuat: «Ne-am gândit la soţia învăţătorului Dragoş. Am vorbit deja cu scenaristul, cu tovarăşul Sălcudeanu. Tovarăşa Lica va crea un rol revoluţionar». Deja îmi revenisem complet. Rolul era oricum nesemnificativ. Mai scrisese Petre două pagini, o aiureală. Era o adunare în casa învăţătorului, iar ea punea lapte copilului în camera de alături şi asculta ce se vorbea. Şi când îl arestează pe Dragoş, ea plânge pe lângă căruţă şi blestemă jandarmii. A doua zi, am primit un telefon: «Din partea tovarăşei Lica Gheorghiu. Vă mulţumeşte pentru că aţi invitat-o să joace în film. Tovarăşa vă transmite că se va ocupa personal de costume şi vă roagă să-i aduceţi scenariul cu scenele dânsei. Notaţi adresa...» În sfârşit“, şi-a reamintit regizorul.

„Şi-a făcut apariţia într-un Jeep splendid, cu rulotă remorcată“

De altfel, în numărul din iunie 1965 al revistei „Cinema“, Mircea Mureşan anunţa: „Semnatarul imaginii e Nicu Stan, laureatul de anul trecut al Mamaiei, muzica va fi scrisă de Tiberiu Olah, scenografia îi aparţine lui Marcel Bogos. În rolurile principale apar Lica Gheorghiu, Ilarion Ciobanu, Ion Besoiu, Emil Botta, George Aurelian, Matei Alexandru şi alţii. Un debut: Nicolae Secăreanu, de la Teatrul de Operă“. Numai că cineastul n-a avut deloc viaţă uşoară cu „vedeta“ ce-i fusese impusă: „Începuseră filmările, iar prin persoana de legătură am informat-o pe tovarăşa că peste două zile aveam planificată filmarea de interior «casa învăţătorului», la Buftea. Mi s-a răspuns că tovarăşa e disponibilă, că va veni, la ora stabilită, machiată şi îmbrăcată. N-a venit! A doua zi, mi s-a transmis sec că tovarăşa a fost reţinută la un protocol oficial. Am replanificat filmarea. N-a venit nici atunci, aşa că am filmat până la urmă secvenţa cu ceilalţi actori, ca să nu mai pierdem timpul. Într-o bună zi, şi-a făcut apariţia. Într-un Jeep splendid, cu rulotă remorcată. Era în preajma Crăciunului, în condiţiile în care noi filmam de la sfârşitul lui septembrie. Am umplut cu figuranţi camera în care trebuia să fie adunarea din casa învăţătorului şi am filmat secvenţa cu ea. I-am propus să filmăm şi arestarea până în Revelion. A fost de acord, dar n-a venit! În martie 1965, a murit Dej. A plecat în doliu, prin Suedia. Şi-a cumpărat şi vreo zece mantouri de blană, ca să se consoleze. Eu nu filmasem arestarea, că trebuia să fie şi Lica în cadru. Am hotărât să filmez scena noaptea şi pe urmă s-o filmez şi pe ea, separat. A venit abia prin luna mai!“.

„Procesul Alb“, cu Lica printre protagonişti, premiat la Mamaia

Până la urmă, Lica Gheorghiu n-a mai apărut în film, scenele sale fiind eliminate la montaj. Tot în urma unei intervenţii la nivel înalt. „Prin septembrie, terminasem montajul, post-sincroanele, muzica. Tot atunci, la nunta lui Mihai Iacob a venit şi Mihnea Gheorghiu. Şi-mi zice: «Mircea, trebuie s-o scoţi pe Lica din film». I-am răspuns: «După ce mi-aţi băgat-o pe gât, mi-a încurcat filmările…N-o scot!». Dar în sinea mea m-am bucurat. Pe cât de grosolan mi-a fost băgată...Pe atât de simplu am scos-o....Două tăieturi de foarfecă!“, a povestit regizorul. Comparativ, scenele cu Lica Gheorghiu au fost menţinute într-o altă peliculă românească, „Procesul Alb“, o poveste cu ilegalişti regizată de Iulian Mihu, pe un scenariu de Eugen Barbu, care a avut premiera la 14 februarie 1966, fix cu o lună înaintea filmului lui Mircea Mureşan. Mai mult decât atât, în iunie 1966, cu ocazia celei de-a treia ediţii a Festivalului Filmului Românesc de la Mamaia, marele trofeu „Pelicanul Alb“ nu i-a revenit filmului „Răscoala“, proaspăt premiat la Cannes, ci...taman peliculei „Procesul Alb“.

citeste totul despre: